Cetățenii UE vor avea nevoie de documente speciale în Marea Britanie

Cetățenii din statele membre ale Uniunii Europene stabiliți în Marea Britanie vor avea nevoie de documente pentru a avea dreptul de a rămâne pe teritoriul Regatului Unit, a anunțat luni ministrul britanic de Interne, Amber Rudd, potrivit BBC, citată de Agerpres.

Amber Rudd a făcut declarația în fața membrilor Camerei Comunelor, unde a explicat ce va presupune ieșirea din Uniune a Regatului Unit pentru unii dintre străinii stabiliți aici.

Opoziția laburistă a vrut să știe cum va fi posibil ca angajatorii și proprietarii apartamentelor închiriate să fac distincția între străinii care au dreptul de a locui și de a munci în Marea Britanie și cei care au ajuns în regat după intrarea în vigoare a restricțiilor ce ar interveni după Brexit. În regat sunt 3,2 milioane de cetățeni din UE, potrivit datelor oficiale ale ministerului de Interne.

„Va fi nevoie de unele documente, într-o formă sau alta”, a spus ministrul. Rudd a vorbit despre o „abordare treptată” a acestei probleme, astfel încât Guvernul să poată folosi „toate avantajele tehnologice de care dispunem pentru ca toate formele de imigrație să fie gestionate cu atenție”.

Ministrul a precizat că va mai dura până când planurile vor fi prezentate. Ministrul pentru Migrație, Robert Goodwill, a confirmat că „în acest stadiu nu este nevoie de documente în plus”. El a refuzat însă să răspundă direct la afirmația unui parlamentar liberal-democrat cum că remiterea de documente speciale pentru cetățenii UE din Marea Britanie ar putea costa 100 de milioane de lire pe an și ar presupune implicarea a 3.000 de funcționari.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.