China şi-a desecretizat monopolul din spaţiu

Destăinuirile Chinei despre programele de ascensiune în spaţiu sunt în plină derulare. Pe 25 iunie, o lumină orbitoare a apărut brusc deasupra insulei Hainanului, din Marea Chinei de Sud. Fulgerul de un portocaliu intens a fost urmat de huruitul puternic al motoarelor unei rachete înalte de 53 de metri care a urcat în cer. Tot felul de alte nave au fost lansate în ultimii ani în China, dar Long March 7, cu două propulsoare solide, este foarte asemănătoare cu Atlas 5, al United Launch Alliance, SUA. Statele Unite au anunţat în această primăvară că mai alocă încă 201 milioane de dolari pregătirilor pentru lansarea Vulcan (mai avansat faţă de Atlas 5), planificată pentru 2019. Însă China pregăteşte acum Long March 5.

E de luat în considerare că, pentru prima dată, printr-o mulţime de platforme online şi reţele de socializare, China şi-a îndemnat turiştii să viziteze Wenchang, complexul nou construit pe măsura ambiţiilor spaţiale, pentru lansarea Long March 7. Fabio Favata, şeful biroului de coordonare al programelor Agenţiei Spaţiale Europene, citat de publicaţia britanică The Guardian, a recunoscut rolul principal pe care China începe să-l manifeste în domeniu. Mai mult, din deşertul Gobi, acum 2 săptămâni, s-a lansat un satelit cu misiunea investigării fenomenului „entanglement”, pe care Einstein îl caracteriza ”înfricoşător”. China declară că alocă 6 miliarde de euro anual cercetărilor spaţiului, mai mult cu 1 milion faţă de Rusia, dar incomparabil cu cele 40 de miliarde investite de Statele Unite. E de remarcat aria largă a preocupărilor savanţilor chinezi, de la zborul cu cosmonauţi la ştiinţele spaţiului şi explorarea planetelor. În decembrie anul acesta ei intenţionează să lanseze Hard X-ray, cu care să identifice găuri negre. Și împreună cu ESA, lucrează la o misiune care programează o lansare în 2021. Americanii sunt însă în extrema opusă, până acolo încât au interzis Chinei prezenţa pe Staţia Spaţială Internţională – SSI.

Chinezii învaţă de la Yuri Gagarin

Liu Yang, prima femeie cosmonaut din China care a avut o misiune spaţială în 2012

Tiangong 1 („Palatul ceresc”), prima staţie spaţială a Chinei, a fost lansată în 2011. A găzduit două sau trei echipaje până în 2013 şi până la sfârşitul anului va reintra în atmosfera terestră. Urmează Tiangong 2, care va fi lansată în octombrie şi va fi utilizată până în 2020. Autorul studiului ”China în spaţiu – Marele salt înainte”, Bryan Harvey, accentuează capacitatea uriaşă de cercetare pe care o asigurată Tiangong 2 şi precizează că viteza de acumulare şi dezvoltare este mult mai mare faţă de cea a SSI. Pentru Tiangong 2 s-a semnat un acord cu Biroul Naţiunilor Unite pentru Afacerile Spaţiului. ”Dacă între 2003 şi 2013, chinezii au organizat doar 5 zboruri în spaţiu este pentru că pun mare preţ pe siguranţă”, îşi completează declaraţiile Bryan Harvey.

Tiangong 2 are o capsulă a echipajului, denumită ”nava divină”, foarte asemănătoare cu a navei Soyuz, probabil şi datorită achiziţiilor de la mijlocul anilor ’90, care s-au făcut din Rusia. Doi dintre cosmonauţii chinezi au fost antrenaţi chiar la Centrul Yuri Gagarin din Rusia. La întoarcerea în China, ei au împărtăşi cu colegii lor informaţiile. Până acum au zburat în spaţiu 12 cosmonauţi chinezi, incluzând-o şi pe Liu Yang, prima femeie cosmonaut din China care a avut o misiune spaţială în 2012. Următorul zbor în spaţiu este programat pentru 16 octombrie, însă nu este public încă numele celor doi cosmonauţi care vor rămâne la bordul Shenzhou 11 timp de o lună.

Chinezii vor culege la anul bucăţi din Lună şi le vor aduce pe pământ

Sunt suspiciuni asupra programului spaţial civil al Chinei. Acesta ar putea fi numai o acoperire pentru alte operaţiuni, aşa cum se întâmplă cu lansarea AoLong 1, care, cu braţul său de robot, poate distruge sateliţi inamici. În 2007, chinezii şi-au distrus un satelit propriu, probabil lansând un mesaj subtil americanilor. Și această îngrijorare a stat la baza unor cheltuieli uriaşe pentru protecţia programelor militare spaţiale. Tot Harvey observă că în urma sateliţilor Yaogan, misiuni de detecţie la distanţă, nu au rezultat deloc lucrări ştiinţifice. Cât despre rachete, China a dezvoltat un întreg arsenal de vehicule de lansare. Și în discuţie sunt Long March 5, 6 şi 7. Iar Long March 5 poate să ridice pe orbita joasă a Pământului 25 de tone, incomparabil cu orice tehnologie americană, rusă sau din Europa.

Anul următor este programat un zbor care va aduce bucăţi din Lună, spre a fi cercetate pe pământ. Anul 2020 va fi unul al competiţiei în spaţiu pentru că atât China, cât şi americanii şi europenii au declarat zboruri pe Marte. Cât despre o descindere pe Lună, americanii plănuiesc, fără un angajament asupra întoarcerii, un zbor pentru 2023, în timp ce chinezii anunţă o expediţie în totală siguranţă pentru 2030. Particularitatea programelor spaţiale din China este că au o strategie foarte minuţioasă şi obiective foarte clare. În timp ce americanii cheltuie enorm. Aşa încât ar părea mai eficientă alegerea unor colaborări cu China, dacă vorbim despre explorarea spaţiului. Iar chinezii îşi arată foarte limpede disponibilitatea de a colabora. Pare greu de închipuit renunţarea la colaborarea cu NASA, însă nu de neînlocuit. Cei mai mulţi cunoscători vorbesc despre China ca despre o superputere spaţială – spectacolul care s-a petrecut în urmă cu câteva săptămâni poate fi o demonstraţie – şi Europa ar putea juca rolul balanţei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.