Colaborator al lui Iohannis, mort într-un accident

Fostul coordonator al campaniei online a președintelui Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale din 2014 a murit într-un accident rutier.

Tragedia s-a produs la intrarea în localitatea Roşiori, comuna Vadu Moldovei. Maşina condusă de acesta ar fi derapat şi intrat pe contrasens din cauza carosabilului umed, transmite B1 TV.

Ioan Dan Niculescu, fostul coordonator al campaniei lui Klaus Iohannis, se afla la volanul autoturismului personal. Din cauză că drumul era umed, mașina ar fi derapat și a pătruns pe contrasens, după care s-a izbit violent de un autovehicul cu platformă care circula regulamentar. Şoferul în vârstă de 38 de ani era singur în maşină, iar în celălalt autoturism erau 3 persoane.

Ioan Dan Niculescu a absolvit Facultatea de Drept la Iaşi în 2002, dar nu a profesat ca avocat, ci a intrat în publicitate ca freelancer. În 2004 şi-a deschis deschis propria agenţie de creaţie.

În 2014 a reușit ceea ce unii numeau imposibilul în campania electorală: să adune pe pagina de Facebook a unuia dintre candidații la președinție, într-un timp record, sute de mii de like-uri

Printre proiectele sale se mai numără crearea manualului de brand şi a sistemului de identitate vizuală a PNL, iar printre clienţii enumeraţi pe site, alături de Cotnari SA, Irina Schrotter, Ramada sau Ford.

Citește și Iohannis, reacție după moartea lui Dan Ioan Niculescu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.