Croații își aleg președintele

Un număr de 3.779.281 de alegători croați sunt chemați duminică la urne pentru a-și alege președintele.

Președintele în exercițiu Ivo Josipovic este favorit în sondajele de opinie în această fostă republică iugoslavă, cel mai nou membru al UE, care se confruntă cu o criză economică severă, relatează agențiile de presă internaționale.

Urnele s-au deschis la ora locală 07:00 (06h00 GMT) și se vor închide la 18h00 GMT. Primele rezultate sunt așteptate în cursul serii.

Patru candidați își dispută funcția supremă. Conform sondajelor, președintele Josipovic, jurist de formație și compozitor de muzică clasică, ar urma să se înfrunte în turul al doilea cu candidata opoziției conservatoare, Kolinda Grabar Kitarovic, fostă șefă a diplomației croate (2003-2008).

Potrivit ultimului sondaj, Ivo Josipovic, care candidează pentru al doilea mandat de cinci ani, este creditat cu 46,5 % din voturi față de 34,9 % rivala sa.

Constituția croată acordă președintelui puteri limitate. El este comandantul suprem al forțelor armate și gestionează împreună cu guvernul politica externă a țării.

Dacă niciunul dintre candidați nu va obține în primul tur de scrutin 50% plus unu din voturi, peste 14 zile va avea loc al doilea tur de scrutin, la care vor participa primii doi candidați clasați în primul tur al alegerilor. Astfel, un al doilea tur al alegerilor prezidențiale ar urma să aibă loc la 11 ianuarie 2015.

Particularitatea actualului scrutin prezidențial este numărul mare de observatori, circa 22.000, adică patru observatori la fiecare birou electoral.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.