Daniel Constantin, despre discuțiile cu retailerii

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că a avut discuții cu retailerii pe tema prețurilor mărite și a arătat că cea mai bună măsură ar fi înghețarea acestora, așa cum a făcut un mare lanț de magazine, potrivit B1 TV.

Constantin a mai precizat că va prezenta Guvernului un raport cu situația pe care o are în acest moment și se va face o analiză a prețurilor de la momentul reducerii TVA-ului și până la 1 iunie.

În urma unei vizite într-un hipermarket din Capitală, Daniel Constantin a spus că aceia care nu vor respecta legea privind reducerea TVA de la 1 iunie și care au mărit deja prețurile, pentru a le scădea apoi la data menționată, vor fi pedepsiți conform legii.

După ce Executivul a anunţat că scade TVA-ul la alimente, unii dintre cei mai importanţi comercianţi de pe piaţa din România au crescut preţurile înainte de 1 iunie, data când taxa pe valoare adăugată va scădea la 9%.

Potrivit B1 TV, în două săptămâni de la anunţul premierului privind reducerea TVA, unele preţuri s-au majorat şi cu 30%.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.