×
×
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 5 ore
24 Ore
7 Zile
30 Zile
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Joi, 29 iunie 2017, 04:59
EUR (€)
-0.0067 ↘
4.5563 RON
USD ($)
-0.0408 ↘
4.0114 RON
• • •
Un român în Legiunea Străină
Deviza războinicilor: "Mergi sau crapă!" (Video)

Legiunea Străină a fost și a rămas o legendă a lumii militare europene. Imediat după 1990, când au căpătat libertatea de a circula în străinătate, câteva mii de români s-au înrolat și au luptat sub drapelul Legiunii. Unul dintre aceștia a fost Cătălin Ioan Berenghi.

Cătălin Ioan Berenghi, românul care a slujit în Legiunea Străină

Executată cu precizie de ceasornic, intervenția salvatoare de după avalanșa care a avut loc spre sfârșitul lunii trecute în Munții Retezat a lăsat clar impresia că este organizată de un militar. Iar asta nu a fost doar o simplă impresie: Cătălin Ioan Berenghi, șeful celor care au recuperat victimele acelei drame, a fost, într-o perioadă a vieții sale, luptător în Legiunea Străină.

Cotidianul: Ne-am întâlnit pentru a discuta despre o anumită perioadă a vieții dumneavoastră: cea în care ați luptat în Legiunea Străină. La ce vârstă ați ajuns acolo?

Cătălin Ioan Berenghi: La puțin peste 18 ani.

De ce ați ales acest drum în viață?

Am fost obligat de soartă să merg pe acest drum. Tatăl meu a fost pilot, dar a murit în 1991, într-un accident de aviație. Atunci, mama a rămas singură cu trei copii, eu și cele două surori ale mele. Bineînțeles că am primit pensie de urmaș, dar viața era extrem de grea. De multe ori trebuia să merg la vecini și să-i rog să ne dea o cană de zahăr, că noi nu avem. Pentru mine, perioada aia de sărăcie a fost o motivație deosebit de solidă: ori plecam și reușeam să fac ceva în viață, ori rămâneam la „dați-ne și nouă o cană de zahăr“. Astfel că, imediat după liceu, am plecat în Legiunea Străină.

Când ați ajuns acolo?

În 1999.

„În luptă acționează fără pasiune și fără ură! Respectă-ți dușmanul înfrânt! Nu-ți părăsi niciodată nici morții, nici răniții și nici propriile arme!“ – Codul de onoare al legionarului

O selecție extrem de dură

Cum a fost selecția?

Selecția a durat circa trei luni și s-a desfășurat la un „regiment-mamă“, unde, inițial, în seria mea am fost cam patru sute de „candidați“. Din aceștia, am fost admiși 13.

În ce a constat?

Au fost foarte multe tipuri de probe, iar fiecare era eliminatorie. Se începea cu testele medicale, în cursul cărora erai examinat din toate punctele de vedere. Nu aveai dantura perfectă, erai eliminat. Aveai vreo operație ori o afecțiune, erai eliminat. Au urmat testele psihotehnice, în care ți se analiza personalitatea. Abia după aceea a urmat ceea ce noi numeam „Testul Gestapoului“, în cursul căruia trebuia să-ți povestești absolut toată viața, în cele mai mici detalii, exact ca la spovedanie. Au existat, bineînțeles, și probele sportive, pe care eu, foarte tânăr fiind, le-am trecut fără probleme. Pe atunci aveam o condiție fizică de invidiat: încă de copil eram pasionat de escaladările montane, așa că eram obișnuit cu muntele și cu eforturile duse dincolo de limitele obișnuite. Iar asta m-a ajutat foarte mult. În plus, cu un an înainte de a pleca acolo, m-am antrenat și aici, acasă: în fiecare seară, indiferent de starea meteo, alergam din Colentina până aproape de Aeroportul Otopeni și înapoi... erau circa 25-30 de kilometri.

Este adevărat că în Legiunea Străină primești o nouă identitate, că, practic, începi o altă viață?

Atunci când am fost eu, așa era. Odată admis, predai actele personale și ți se întocmeau altele noi: primeai un alt nume și căpătai o altă identitate. Ți se „scria“ o altă biografie, inclusiv numele părinților, precum și parcursul vieții, pe care trebuia să-l memorezi de parcă ar fi fost adevărata ta viață. Și, da, este adevărat că, pentru cei care, anterior, avuseseră probleme cu legea și erau căutați de polițiile de acasă, ba chiar și de Interpol, Legiunea oferea o „viață nouă“. La un moment dat, am stat în aceeași cameră cu un coleg din Asia de Sud-Est căutat prin toată lumea de poliția lor. Acasă, fusese bodyguard al președintelui. Ei, omul avusese o relație cu nevasta aceluia. Iar asta era o „crimă“ de neiertat în lumea lor. Dacă nu intra în Legiune, omul ar fi fost mort de multă vreme.

Ce nume ați avut, ca luptător în Legiune?

Există anumite informații confidențiale pe care nu vi le pot oferi. Aceasta este una dintre ele.

Cât timp ați fost în Legiune?

Am stat doar „un contract“, așadar, cinci ani. Pentru mine, a fost suficient. M-am dus acolo doar ca să-mi pot ajuta familia. Dar și ca să strâng niște bani pentru a-mi deschide o afacere aici, în țara mea. Puteam să o fac și în străinătate: am mai multe cetățenii, mă puteam stabili oriunde voiam.

Care au fost etapele pe care le-ați parcurs acolo?

La vremea respectivă, la înrolare, semnai un contract pe cinci ani. În perioada selecției aveai posibilitatea să pleci în orice zi: nu conta de ce, nimeni nu te întreba nimic, erai liber să pleci. După selecție, a urmat o perioadă de instrucție de șase luni. Și în acea perioadă aveai dreptul să părăsești Legiunea. La încheierea acesteia aveai dreptul să alegi dacă pleci sau rămâi. Dar, dacă alegeai să rămâi, rămâneai obligatoriu pentru următorii cinci ani.

Dacă părăseai unitatea în cei cinci ani...?

Automat deveneai dezertor, cu toate consecințele care decurg din asta.

În ce consta instruirea unui luptător în Legiune?

Acolo tot timpul este „perioadă de instrucție“. Tot timpul te instruiești pentru ceva: pentru o nouă specializare, pentru o nouă etapă. Chiar și dacă stai acolo 15 sau 20 de ani, tot timpul participi la stagii de perfecționare. Indiferent ce grad sau funcție ai, tot timpul te pregătești pentru o etapă superioară. Prima a fost învățarea limbii franceze. Trebuia să înveți rapid: de la instrucția din fiecare zi până la istoria și tradițiile Legiunii. Și toate astea le învățai într-o limbă despre care, anterior, habar nu aveai. Pentru mine, ca român, nu a fost greu să le învăț limba, dar gândiți-vă că acolo erau și japonezi, chinezi ori din alte țări exotice. De fapt, acolo erai pregătit din absolut toate punctele de vedere. Se făcea inclusiv școala de șoferi de toate categoriile. Am urmat cursuri de conducere a tancurilor de toate tipurile, plus transportoare blindate... orice tip de vehicul. În paralel, au existat cursuri de perfecționare pentru cam orice armă de foc, plus multe alte tipuri de... hai să le zicem, „arme neconvenționale“. Pentru un legionar bine instruit, propriul lui corp poate fi o armă al dracu’ de eficientă. Legionarul luptă cu mâinile goale la fel de bine ca atunci când este înarmat până în dinți: de la smardoiala golănească, specifică luptelor de stradă, până la utilizarea celor mai sofisticate arme. Tot acolo am învățat arta camuflajului, pe care orice legionar o stăpânește la perfecție. De asemenea, se punea un mare accent pe ordine și disciplină. Practic, ajungeam să acționăm de parcă am fi fost un singur individ. Nici măcar nu mai trebuia să vorbim. Aveam de executat acțiuni și proceduri pe care le repetaserăm de sute și mii de ori. Toți știam ce avem de făcut și, practic, ne înțelegeam din priviri.

Misiune continuă: oriunde, oricând şi în orice condiţii

Mentalitate de învingător

Erați conduși de un instructor. În toate filmele despre Legiune am văzut că acela este un individ care tot timpul strigă, de fapt, urlă, la subalterni.

Da, dar nu este unul singur. Sunt mai mulți, fiecare cu specializarea lui. Acolo tot timpul este unul care „stă cu bățul“ după tine și țipă. De ce țipă? Pentru că în Legiune nu este loc pentru niciun fel de sensibilități. Niciodată adversarul nu se poartă cu mănuși, iar tu trebuie să fii pregătit pentru orice fel se situație. Nu reziști? Pleci! Nimeni nu are timp de smiorcăiala ta.

Totuși, ce se urmărește prin această presiune psihologică?

Două lucruri: selectarea și îndepărtarea celor vulnerabili, dar și transformarea soldatului într-un executant perfect.

Este adevărat că deviza Legiunii este „Mergi sau crapă!“?

Da, asta este: „Mergi sau crapă!“. Acolo ai o mentalitate de învingător: „Nu pot“ sau „Nu știu“ nu există. Ți se spune clar și foarte des: dacă vrei „să nu poți“, pleacă acasă! Dezertează! Nu ai ce face aici! Du-te acasă, lângă fustele mă-tii, du-te la McDonalds, du-te și plimbă câinele. Noi avem ceva de făcut, iar tu ne încurci!

Fiecare vine de acasă cu propria personalitate. Ce fac instructorii pentru a te face să o uiți? Prin filme vezi cum instructorul urlă și îi face pe subordonați cum îi vine la gură...

Da, exact așa se întâmplă. Sudalmele franțuzești sunt mult mai spurcate decât ale noastre. Dacă vi le-aș reda, clar că nu le-ați publica. Și, în privința asta, instructorii de acolo erau experți. Era unul care era în stare să înjure zece minute fără să repete. Iar, peste o oră, când „i se punea pata“ pe alt soldat, relua performanța, dar cu alte sudalme, și tot fără să repete. Acolo, „Căcărează“ ori „Fătălăule“ sunau aproape amical.

Ați fost instruit în toate condițiile de mediu?

Da! Am fost instruit atât în căldura umedă din zonele ecuatoriale, cât și în deșert, ori pe banchiza polară. Plus zone muntoase de mare înălțime, cu tot ceea ce înseamnă acele condiții. Am fost iarna pe vârfurile Alpilor, unde erau între -20 și -30 de grade.

Ați fost instruit și ca „sniper“?

Da! După cum v-am spus, sunt foarte multe cicluri de specializare în cursul cărora fiecare capătă toate abilitățile posibile. Nu există legionar care să nu fie și trăgător de elită. Dar, ulterior, eu, personal, am fost distribuit într-un regiment de geniu, specializat în acțiuni de minare și deminare, derulate mai ales în regiuni montane.

Informații secrete

Ați fost pe front, în războaie reale?

Da. Am fost atât cu Legiunea, cât și în cursul altor contracte pe care le-am avut ulterior, cu diferite firme care căutau și angajau legionari. Îi preferau datorită pregătirii lor militare. În ceea ce privește războaiele... da, am participat la patru războaie. După cum am mai spus, există anumite informații confidențiale. Aș prefera să nu intrăm în detalii. Este vorba despre informații dintre care unele au, chiar și acum, un înalt grad de confidențialitate.

În ce zone de conflict ați fost?

Irak, Afganistan, Coasta de Fildeș, Eritreea, Djibouti, Liberia, Kosovo.

O întrebare mai delicată: ați ucis oameni?

Mda, nu este o întrebare delicată ci, mai curând... nelalocul ei. La război nu te duci să plantezi flori. Sunt zone de conflict unde fie mor „ai lor“, fie mor „ai tăi“. Fie moare „celălalt“, fie mori tu. Și... iată-mă că sunt aici.

Puteți relata ceva despre războiul din Irak? Dar din Afganistan?

Câte ceva... da, dar foarte puțin! Eu, fiind specializat în geniu, am participat la acțiuni de minare și deminare. În ambele țări existau zone întregi care practic erau niște câmpuri minate. În plus, mai erau și obuze neexplodate. Noi eram cei care intram primii acolo și executam „decontaminarea“, cum se zicea acolo, și abia după aceea intrau trupele de infanterie, motorizatele și restul. În lumea militară, legionarii sunt recunoscuți pentru priceperea și meticulozitatea cu care acționează. De fapt, legionarii mor extrem de rar pe câmpul de luptă. Iar când asta se întâmplă totuși, este în bătăi petrecute în timpul lor liber, dacă înțelegeți ce vreau să spun...

Credeți că Saddam a avut arme chimice?

Da!

Ați văzut așa ceva?

Da!

Puteți oferi detalii despre ele?

Nu. Sunt informații confidențiale.

În Afganistan ați făcut parte din forțele militare implicate în căutarea lui Osama bin Laden?

Da! Nu-mi cereți detalii. Res­pectivele operațiuni militare au fost executate în urma unor decizii politice la nivel extrem de înalt. Au fost întâmplări pe care nu le-am prea înțeles. Dar treaba mea nu era să înțeleg, ci să execut ordinele primite. Punct!

Cunoaște-ți adversarul!

Acolo, pe front, în ce măsură contează cunoașterea adversarului?

Este esențială. Eram într-o zonă de conflict din Africa. Se trăgea asupra noastră de la câteva sute de metri, dar noi stăteam la o măsuță și jucam table. Iar asta era din cauză că ne cunoșteam bine inamicii: erau dotați cu AKM-uri, arme bune, de altfel, dar prost întreținute. Cei din Africa nu pun mare accent pe acest aspect. La asta se adăugau clima și nisipul din zonă, ce mai... armele lor trăgeau spre noi, dar gloanțele ajungeau aiurea. Astfel că ei trăgeau, iar noi ne vedeam liniștiți de tablele noastre. Pe de altă parte, mai era un motiv: în cursul antrenamentelor înveți să te stăpânești în condiții extreme, chiar și atunci când ai viața în pericol. Ăsta este marele secret, să te stăpânești în cele mai dificile momente.

Totuși, au fost și momente în care v-a fost frică?

Acolo, pe front, tot timpul îţi este frică. Cine spune că nu, ori minte, ori este nebun. Iar nebunii nu aveau ce căuta în Legiune. Îți este frică, dar, în urma antrenamentelor, aceasta devine o frică ținută sub control. Pe de altă parte, antrenamentele din perioadele de instruire erau cu mult mai dure și mai dificile decât războiul propriu-zis. Oricât ar părea de ciudat, odată ajuns pe front, erai, parcă, în vacanță. Este o senzație ciudată, trebuie să o fi trăit ca să o înțelegi.

Legionarii iau prizonieri?

Nu. Cinci ani, cât am fost eu acolo, nu am văzut și nici nu am auzit despre așa ceva. În Afganistan au fost situații în care talibanii umblau dotați cu centuri explozibile și se detonau. Motiv pentru care normele de siguranță erau clare: când cineva se apropia, era somat, iar dacă nu se oprea, se trăgea în el direct. Simplu: nu se oprește, tragi! Decizia se lua în fracțiuni de secundă, iar o eroare putea aduce moartea alor tăi, poate chiar și a ta.

Ați fost în zone de război declarat. Ați fost și în „zone-tampon“, în zone de războaie locale?

Da! Legiunea nu face doar războaie, iar legionarii nu sunt niște criminali cu sânge rece, după cum se tot spune. Legionarii nu sunt niște echipe de Rambo care umblă cu gloanțe pe ei. Dar, în acele războaie locale, se petrec lucruri cumplite, mult dincolo de legile războiului. În Africa am găsit cadavre, nu mutilate, ci, pur și simplu, ciopârțite ori incendiate, și lăsate apoi să putrezească acolo, la fața locului. Chiar și pozele lor sunt greu de privit. Vă închipuiți cum era asta în căldurile de acolo? Dar, în ceea ce ne privește, atunci când a fost cazul, Legiunea a participat la medieri între taberele combatante: acolo există vorbitori de cele mai diverse limbi și întotdeauna există măcar un cunoscător al limbii locale.

Cam câți români or fi trecut prin Legiunea Străină din 1990 încoace?

În 2005, când eu am plecat de acolo, efectivele Legiunii erau de circa 9.000 de persoane, iar români erau în jur de zece la sută. Românii sunt foarte apreciați: sunt extrem de serioși, înțeleg rapid ceea ce au de făcut. În plus, sunt harnici, dar și niște oameni prietenoși și agreabili. Și, orice ar fi, poți pune bază pe ei.

Veniţi în Franţa din toate colţurile lumii, legionarii devin cu timpul o adevărată familie

După ce v-ați retras din activitatea militară, v-ați mai întâlnit cu foștii colegi?

Desigur. Am colegi în cele mai diverse zone ale lumii. Și mă întâlnesc cu ei deseori. Merg, mă întâlnesc cu colegul respectiv, bem o bere, depănăm amintiri, iar seara plec spre casă. La fel și ei: când sunt prin zonă, vin în România, ca să ne vedem. Mulți dintre ei au rămas în domeniul militar. Unii pregătesc armata națională din țara lor. Alții fac parte din misiuni de menținere a păcii. Unii sunt gărzi de corp, inclusiv ale unor șefi de stat. Dar nu puțini sunt cei „contractați“ pentru asigurarea pazei și protecției la mine de aur sau diamante, aflate în zone de conflict. Legionari sunt cam peste tot.

Cum vedeți acum, după atâția ani, acea perioadă?

A fost o perioadă extraordinară, în care am învățat extrem de multe. Vorbesc cinci limbi străine și înțeleg alte cinci, dar fără să le pot vorbi. Nu aș fi reușit asta niciodată dacă n-aș fi fost acolo. Este o experiență de viață care-ți dă rigoare și perseverență. La evenimentul de acum câteva săptămâni (avalanșa din Retezat), am acționat împreună cu oamenii mei și, în condițiile date, nu s-a comis absolut nicio eroare.

Strict financiar, a rentat?

Da! Cu banii câștigați acolo, mi-am deschis o afacere care merge foarte bine.

V-ați mai întoarce în Legiune? Aveți nostalgia acelei perioade?

M-aș întoarce, însă doar pentru o foarte scurtă perioadă. Îmi este dor de acele vremuri, mă gândesc des la Legiune. Au fost ani pe care i-am trăit extrem de intens, sută la sută în fiecare zi. Dar a fost o etapă a vieții, care, pentru mine, s-a încheiat definitiv.

În situația în care România ar fi implicată într-un conflict, v-ați înrola?

Cu siguranță că da! Am înțeles că există anumite structuri militare care, într-o asemenea situație, vor apela la experiența legionarilor. Dar... aș prefera ca niciodată să nu fie nevoie de experiența noastră.

Foto Cotidianul şi arhiva personală Cătălin Ioan Berenghi

Vasile Surcel Publicat Sâmbătă, 27 mai 2017
15284
 | 20
 | 25
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
observator
0
Razboinici ? Doar MERCENARI !
Publicat Joi, 15 iunie 2017
+Răspunde
versuri
-1
Am urmat cursuri de conducere a tancurilor de toate tipurile, plus transportoare blindate... orice tip de vehicul. În paralel, au existat cursuri de perfecționare pentru cam orice armă de foc, plus multe alte tipuri de... hai să le zicem, „arme neconvenționale“.asa trebuia sa faca si armata romana...su sa puna soldatul sa alerge ca prostu cu ranita in spate...
Publicat Marţi, 13 iunie 2017
+Răspunde
a la turka bre
0
si turcii aveau lefegii care fugeau cand dau de greu...ca nu si mai luau leafa
Publicat Marţi, 06 iunie 2017
+Răspunde
IQ100
-1
foarte tare;respect maxim!
Publicat Duminică, 04 iunie 2017
+Răspunde
gheorghe
+5
Apologia crimei - cum sa faci bani "legal" din asasinate. Nu are sens sa citesti si sa asculti in detaliu... cand toata constructia se bazeaza pe "crima contracost", tot ce se arata este viclenit prezentat, sa "dea" bine... In afara de apararea familiei si a tarii, raspunsul agresiv cu moartea/omorarea atacatorului nu se justifica pentru crestini. Si in aceste cazuri urmeaza perioada grea de pocainta si curatire sufleteasca fiindca e voba sa curmi viata pe care nu o da omul... Ca este impotriva moscheii si actioneaza protestand nu e rau insa nu se pune in balanta cu mercenariatul pe care il lauda si cu ultima suflare (vorba)... "Îmi este dor de acele vremuri, mă gândesc des la Legiune." Da, cred si eu ca "Legionari sunt cam peste tot." Cum era titlul unei carti... "Asasinii printre noi" si cum e guvernata "lume" - "psihopatii care ne conduc"... si garzile LOR de protectie pe care NOI le platim, impotriva noastra.
Publicat Luni, 29 mai 2017
+Răspunde
IQ100 @ gheorghe
+2
toti omoara...inclusiv anti crestinii, inclusiv crestinii...si au omorat la greu in istorie
Publicat Duminică, 04 iunie 2017
+Răspunde
Numedracon @ gheorghe
0
Nu te opreste nimeni sa pleci la manastire sau sa te pregatesti sa fii sora medicala ,nu-ti place ,nu mananci !
Publicat Sâmbătă, 17 iunie 2017
+Răspunde
Legionarul
+8
Conferinţă de presă la Casa Albă. Un jurnalist întreabă: - Domnule preşedinte, aveţi dovezi că Irakul deţine arme de distrugere în masă? - Sigur că da, doar am păstrat facturile pe care ni le-au achitat irakienii...
Publicat Luni, 29 mai 2017
+Răspunde
Anonim
+6
Ca experienta de viata, da, este o poveste remarcabila. Sub pur aspect militar, Legiunea a luptat aproape exclusiv contra unor insurgenti locali. Cind a avut de a face cu armate adevarate, performanta ei a fost alta decit lasa sa se inteleaga articolul.
Publicat Duminică, 28 mai 2017
+Răspunde
Constantin
+13
Barbatul asta apara Romania de musulmani. Vedeti fazele cu moscheea din Bucuresti !
Publicat Duminică, 28 mai 2017
+Răspunde
gelu
+10
Legiunea Straina este in fapt o armata de ucigasi bine scolita aflata in slujba statului francez care elimina cu sange rece tintele, vinovate sau nu care stau in calea intereselor franceze aiurea-n lume. " Cucerirea Franceză a Algeriei Primul Război Carlist A doua desfășurare de forțe din Algeria Războiul Crimeei Al Doilea Război de Independență Italian Intervenția franceză în Mexic Războiul franco-prusac Războiul franco-chinez Al Doilea Război din Dahomey A doua expediție din Madagascar Războaiele Mandingo Primul Război Mondial Războiul din Rif Al Doilea Război Mondial Campania Siria-Liban Primul Război din Indochina Războiul Algerian Al Doilea Război din Shaba Războiul Civil Libanez 1975-1990 Forța Multinațională din Liban 1982-1984 Războiul din Golf Războiul împotriva terorismului (2001-prezent) Forța Interimară a Organizației Națiunilor Unite în Liban (1978-prezent) Războiul din Afghanistan (1978–prezent) Operațiunea Enduring Freedom Războiul din Afghanistan Primul Război Civil Ivorian Al Doilea Război Civil Ivorian Conflictul din Mali Conflictul din Republica Centrafricană (2012–prezent)" sunt locatiile unde statul francez s-a eliminat asa zisii dusmani in numele libertatii, fraternitatii si egalitatii. Trebuie sa nu ai boii acasa ca sa te transform intr-un asasin la comanda si sa omori oameni nevinovati numai ca asa iti ordona reprezentantii la cel mai inalt nivel ai statului francez.
Publicat Duminică, 28 mai 2017
+Răspunde
IQ100 @ gelu
+3
sau sa nu aidin ce trai "bine" in tara ta, colonizat inclusivde francezi......sii ti vinzi forta de munca (sub forma abilitatilor militare) cui te poate plati pt asa ceva; nu e Romania in situatia asta.Cum nu ne putem pastra medicii , constructorii sau IT-istii performanti, asa nu ne putem tine nici luptatorii de varf. Pentruca Ro nu (mai) poate duce lupte (corecte sau nu) in interesul ei. A pus cineva problema morala in cazul ninja sau alti asasini, incepand de la numele propriu al unei caste arabe devenit ulterior substantiv comun? Cine e mai vinovat moral? Cel ce instruieste si foloseste astfel de forte, saucel ce se inregimenteaza de buna (?) voie in ele?Eu nu am raspunsul.
Publicat Duminică, 04 iunie 2017
+Răspunde
marcu
+10
Bre oameni buni,absolut tot ce spune acest om este adevarat ,chiar și afirmația ca a văzut cu ochii lui arme chimice în misiunea din Irak.Ca erau multe sau puține asemenea arme ,n-avea cum sa știe la nivelul sau de simplu luptător .Orice armata avea așa ceva ,inclusiv armata romana, desigur ca dimensiunea difera foarte mult de la o armata la alta.Meseria armelor este o meserie ca oricare alta,și dac-o faci cu pasiune și convingere,treci peste orice greutăți. Și -apai dacă tot vrei sa faci aceasta meserie, măcar s-o faci pe bani mulți (așa cum a facut-o dl. Brenghi)nu pe 800 de lei ,salariul minim pe economie ca-n armata romana.Bravo omule, te felicit!Mă bucur s-aud ca-n România mai exista și oameni ca dumneata,pen' ca de când armata nu mai e obligatorie părem o țară de fătalai.
Publicat Sâmbătă, 27 mai 2017
+Răspunde
Recomandate
Ăștia bagă țara-n bălării
Publicat acum 10 ore şi 47 minute
Grindeanu, afirmație surpriză despre protestatari
Publicat acum 11 ore şi 57 minute
Dodon, despre Băsescu: E un pericol mare
Publicat acum 17 ore şi 24 minute
Ce face Iohannis cu legea salarizării bugetarilor
Publicat acum 15 ore şi 38 minute
Centrul Atenţiei
alarm off
Fotografiile bunicilor
26 articole/ Actualizat Duminică, 25 iunie 2017
alarm off
NUMAI DOUĂ ÎNTREBĂRI
132 articole/ Actualizat acum 19 ore şi 11 minute
Ioan Buduca

Nu cred că sunt mulți pesediștii care, citind sau răsfoind programul lor de guvernare, au înțeles în ce afacere ne aflăm cu acest proiect de țară.

Ioan BuducaPublicat acum 9 ore şi 17 minute