Două puncte de prim ajutor și hidratare, amplasate în centrul Capitalei

Secom ajută bucureștenii să facă față mai ușor temperaturilor ridicate de afară, oferindu-le gratuit apă, asistență medicală de urgență și sfaturi pentru sănătate în cadrul celor două puncte speciale amenajate în centrul Bucureștiului.

Punctele de prim ajutor sunt amplasate în Piața Victoriei (în apropierea ieșirii de metrou dinspre bulevardul Lascăr Catargiu), în perioada 27-29 iulie 2015 şi Parcul Unirii (pe aleea de la intrarea în parc, latura dinspre magazinul Unirea), în perioada 30 iulie și 1 august 2015.

În cadrul punctelor de prim ajutor, solicitanții vor beneficia gratuit de apă, asistență medicală cu sprijinul Asociației Române de Intervenție în Situații de Urgență, dar și de servicii de evaluare a nivelului tensiunii arteriale, al glicemiei și al colesterolului. Punctele de prim ajutor vor funcționa până sâmbătă, 1 august 2015, între orele 12:00 – 19:00.

Amplasarea punctelor de prim ajutor Secom vine în contextul în care Administrația Națională de Meteorologie anunță și săptămâna aceasta vreme caniculară și un indice de disconfort termic, temperaturile depășind peste 35 de grade Celsius.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.