Citeam un scurt bilanţ al represiunii din Turcia. Citez. Până miercuri, 45 de publicaţii interzise, 16 canale de televiziune închise, plus trei agenţii de presă, 23 de posturi de radio, 15 reviste şi 29 de edituri. 89 de mandate de arestre pentru jurnalişti. În armată – 149 de generali şi amirali concediaţi, arestaţi, 87 din armata terestră, 30 din aviaţie, 32 din marină. Lor li se alătură 1.099 de ofiţeri. Aceste cifre sunt parţiale. Lor li se alătură miile de judecători, funcţionari şi profesori epuraţi. Pe mulţi îi aşteaptă procese care se vor solda cu sentinţe grele. Cum Erdogan se zbate să reintroducă pedeapsa cu moartea, ne putem aştepta la un val de execuţii.
Erdogan vrea să îşi lichideze adversarii personali, pe cei care l-au constestat într-o formă sau alta.
Acest scurt bilanţ mi-a amintit de altul, cel al „Marii terori”, o operaţie de amploare orchestrată de Stalin îndreptată împotriva establishment-ului bolşevic. Ţintele lui au fost cadrele superioare ale Armatei roşii, începând cu mareşalii. Apoi cadrele de partid, veteranii din 1917 şi războiul civil. Altă ţintă a fost administraţia, peste o sută de mii de funcţionari dispărând în Gulag şi în faţa plutonului de execuţie. Stalin s-a răfuit cu cei care puteau să îi facă opoziţie, cu cei de a căror loialitate se îndoia, cu potenţialii rivali. Era o campanie pentru a-i întări puterea personală. Bilanţ – o cifră echivalentă cu numărul pierderilor URSS în al Doilea Război Mondial.
Alt exemplu, Germania, unde Hitler, după venirea la putere în ianuarie 1933, a trecut direct la represiune – persecutarea evreilor, desfiinţarea celorlalte partide, interzicerea presei de altă culoare decât cea nazistă. A trecut la arestări în masă din rândul rivalilor politici, social demcraţi şi comunişti. Al doilea val – odată cu „Noaptea cuţitelor lungi”, prin înlăturarea rivalului său Erich Röhm, şeful SA. Ultima epurare a fost declanşată de Hitler după încercarea de asasinat a lui von Stauffenberg în iunie 1944. Armata germană a fost epurată.
Alt exemplu a fost în Spania după 1939, după terminarea războiului civil, când Franco, câştigător, a trecut la o masivă epurare dublată de procese şi execuţii sumare ale celor care luptaseră de partea Republicii spaniole. Ultimul exemplu – mai apropiat. Epurarea în masă organizată de Mao în China între 1966 şi 1974. Aşa-zisa revoluţie culturală a fost gândită ca represiunea masivă îndreptată împotriva celor care ameninţau – real sau fictiv – puterea absolută a lui Mao. Cei pe care liderul suprem îi simţea ca o ameninţare pentru puterea lui personală au dispărut. Au fost multe milioane de victime. Ca şi în Germania şi URSS, când liderul vrea să facă gol în jurul lui, să intimdeze şi să lichideze rivalii etc. De observat că nici una dintre aceste ţări nu a fost o poveste de succes. Aceste politici duc la dezastru, inevitabil.
Recep Erdogan nu are nevoie să-şi ia exemplele din secolul al XX-lea. E suficient să se întoarcă la tradiţia otomană, unde găseşte nenumărate asemenea exemple. Istoria Imperiului Otoman, Evul Mediu, chiar spre epoca modernă, sunt pline de epurări, curăţenie etnică, religioasă, militară şi politică. De represiuni sângeroase, de asasinate şi masacre. Erdogan se întoarce mai curând la această tradiţie otomană când se lansează într-o epurare de mari proporţii în Turcia.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.