Zilele trecute s-a anunţat că, pe 7 martie, are loc, la Bruxelles, un summit extraordinar UE-Turcia consacrat migranţilor, criză cronicizată, după ce, mai nou, şi Belgia a instituit controale la frontiere şi după ce Austria şi alte state nordice sau din zonă au făcut aproape la fel, iar Ankara preşedintelui Erdogan nu ezită nicio clipă să împuşte doi iepuri deodată, profitând de aceeaşi situaţie. Adică, pe de o parte, să ceară – şi să obţină – noi fonduri de la UE pentru blocarea migranţilor, iar, pe de altă parte, să i se deschidă mari porţile spre Uniune. Nu e nimic nou sub soare dacă ţinem seama de politica duplicitară a lui Erdogan într-un context mai larg, lucru dovedit ieri de ziarul turc „Cumhuriyet”, reluat de „Huffington Post Maghreb”, care, luni, a vorbit despre livrări de arme turceşti rebelilor islamişti din Siria, iar ieri a publicat documente dintr-o anchetă în curs, în care există interceptări ale unor convorbiri telefonice între şefi din poliţia turcă şi un înalt responsabil al organizaţiei jihadiste – Mustafa Demir. De fapt, sunt elemente noi pentru că, acum 92 de zile, doi ziarişti fuseseră încarceraţi întrucât dezvăluiseră în premieră afacerea. Atunci, Erdogan personal şi şeful serviciilor secrete Hakan Fidan au depus plângere împotriva lor, acuzându-i de „spionaj şi înaltă trădare”.
Şocată, dar nu surprinsă de scandal, UE a cerut eliberarea imediată a celor doi gazetari, fără a denunţa, totuşi, derivele autoritare ale regimului Erdogan. Motivul? Este speriată şi blocată de şantajul ordinar la care o supune preşedintele turc. În acest sens, reamintim că, de curând, un site grecesc dezvăluia cum îi ameninţa preşedintele Turciei pe liderii Uniunii Europene şi Consiliului European, Jean Claude Juncker, şi, respectiv, Donald Tusk, că deschide graniţele spre Grecia şi astfel migranţii invadează Europa dacă ţara lui nu primeşte 6 (şase!) miliarde de euro. N-au trecut nici 48 de ore de la difuzarea ştirii respective şi acelaşi Erdogan a reluat ameninţările pe care le făcuse la reuniunea G20 desfăşurată în noiembrie 2015, în Antalya.
Nimic surprinzător, aşadar, în poziţia lui şi în felul în care tratează cu liderii paneuropeni. Numai că, aşa cum arătam în ştirea privind acel şantaj cu care operează Erdogan, există voci din presa continentului care se întreabă cum sunt cheltuiţi banii primiţi de Turcia de la generoasa UE atunci când vine vorba de această ţară. Dintr-o atare perspectivă, publicaţia Causeur.fr vorbeşte despre „mafia lui Erdogan” chiar din titlul articolului şi subliniază că „Turcia primeşte aur de la UE”, în pofida unei candidaturi stranii.
Cum spuneam, nimic surprinzător dat fiind că mai toţi ştiu câte ceva despre Camorra din Italia, mafia rusă, yakuza japoneză şi alte grupări mafiote. Ştiu însă mai puţine despre mafia lui Erdogan: preşedintele turc flancat de comisarii săi europeni. Maşina este bine unsă, manevra trece neobservată, arată sursa citată, care adaugă că, în calitate de candidată la intrarea în UE, Turcia primeşte subvenţii de la Uniune. Astfel, între anii 2002 şi 2006, ajutorul s-a ridicat la 1,249 miliarde euro, iar în perioada 2007-2013 suma destinată Ankarei a fost revizuită cu mare generozitate, ea ajungând la 4,9 miliarde euro, aceeaşi sumă fiind prevăzută pentru perioada 2014-2020. Numai că, vorbind realist, nimeni nu mai crede în ideea intrării Turciei în Uniune. Pornind de la această afirmaţie tranşantă, analiştii se întreabă în mod firesc pentru ce mai trebuie să se finanţeze această adeziune care nu va mai avea loc? Ce se va întâmpla dacă acest joc al păcălelilor va dura 100 de ani? Contribuabilii europeni vor fi transferat 100 de miliarde de euro fără să primească nimic la schimb.
Trebuie să reamintim că procesul de aderare a Turciei la UE a debutat în 1999 (!?), iar dintre cele 35 de capitole ce trebuiau negociate, doar unul singur a fost finalizat. Adică un singur dosar în exact 17 ani! Întrebarea de bun-simţ este normală: în atare împrejurări, câte decenii vor trece până se vor finaliza celelalte 34? E clar, ne aflăm în faţa unei candidaturi eterne, care reprezintă o bună afacere pentru clanul lui Erdogan şi pentru Ankara, dar nu şi pentru UE, dat fiind că înseamnă noi miliarde de euro pentru Turcia, dar care nu este legată de obligaţiile ce revin unui stat membru. Ajunşi în acest punct, să notăm că mai nimeni nu mai crede azi în intrarea Turciei în UE, şi nici turcii înşişi. Se ştie că există nişte condiţii minimale pentru o atare aderare şi e aproape imposibil de crezut că acet lucru se va petrece cu un stat care nu recunoaşte un altul, care este membru al UE – Ciprul. Tot la Bruxelles ar trebui să se pună o altă întrebare capitală: o ţară aflată pe locul 149 din 180 în ce priveşte respectarea libertăţii presei poate accede în UE? Vezi cazul recent al celor doi ziarişti amintiţi, dar trebuie ţinut seama că există jurnalişti condamnaţi pe viaţă, fără ca UE să fi suspendat fondurile de miliarde pentru acea candidatură ce se eternizează şi care nu se va realiza probabil niciodată. Or, pentru mult mai puţin decât aşa ceva, UE a deschis procedura de „salvgardare a statului de drept şi a valorilor europene” împotriva guvernului polonez, aflat pe locul 18 în amintitul clasament!
E un paradox asemeni multor altora din complicata lume de azi care, probabil, se află la baza şubrezeniei construcţiei europene. De altfel, nu e greu de observat că, după ce, în octombrie 2015, cancelara Angela Merkel a oferit Turciei 3 miliarde de euro spre a ţine migranţii la ea acasă, numărul celor sosiţi în Europa ulterior a explodat. Organizaţia Internaţională pentru Migraţie arăta că 45.000 de migranţi au sosit în Grecia via Turcia, în ianuarie 2016, adică de 21 de ori mai mulţi decât cei 1.500 sosiţi în ianuarie 2015! Nimic surprinzător că Grecia a fost ameninţată cu sancţiuni de UE!
Politica duplicitară a lui Erdogan nu se opreşte aici, el procedând la fel în cazul crizei din Siria, unde, sub pretextul că se alătură coaliţiei internaţionale ce luptă împotriva Statului Islamic, Turcia a bombardat în neştire milţiile kurde din Siria, adică acele forţe care acţionau cu succes împotriva jihadiştilor. În fine, dar nu în ultimul rând, Erdogan şi ai lui par a căuta cu lumânarea un conflict cu o ţară vecină, mizând pe faptul că preţul va fi plătit de NATO şi (sau) UE, ceea ce un ministru german a respins categoric. Dar va ţine seama el de acest avertisment clar sau mizează la infinit pe straniul său joc al şantajului şi păcălelilor?
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.