Experienţa adversarei a fost decisivă: Sorana, eliminată de Cibulkova

Sorana Cârstea a ratat calificarea în semifinale, fiind învinsă de Dominika Cibulkova (Slovacia – #38 WTA) cu 6-4, 3-6, 3-6. Sorana nu a jucat rău, chiar se poate spune că în majoritatea timpului a fost egala adversarei sale. Nu a putut însă să treacă de un handicap de care ne-am temut şi am amintit în avanpremierea sferturilor de finală: bogata experienţă a slovacei. Din 2007, Cibulkova a fost în permanenţă în top 50, cele mai bune încheieri de an fiind: 19 – 2008, 18 – 2011, 15 – 2012, 11 – 2014. Şi Sorana s-a aflat în top 100 din 2008, şi în top 50 în 2012 şi 2013, dar a avut “tunelul” din perioada iunie 2014 – noiembrie 2015. Cibulkova are la activ o finală, o semifinală şi 5 sferturi de finală la turnee de Grand Slam, în timp ce Sorana doar un singur sfert. Nu am intrat în trecutul celor două pentru a justifica înfrângerea româncei, ci pentru a arăta diferenţele dintre cele două. Şi, ar mai fi un element care demonstrează că Sorana a avut o adversară foarte puternică: toate cele trei meciuri anterioare au fost câştigate de Cibulkova în 3 seturi, în ultimele două, ea revenind de la 0-1. Şi nu trebuie omis şi ce jucătoare a eliminat Cibulkova: Agnieszka Radwańska (Pol – #2)

Anastasia Pavlyuchenkova (Rus – #26) şi Carolinea Garcia (Fra – #49). Sorana rămâne cu cel mai bun turneu din ultimii doi ani, cu victorii la jucătoare clasate pe locurile 24, 44 şi 52 şi cu speranţa că va rămâne în top 100, unde a reintrat după 2 ani.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.