Falimentarea industriei de apărare şi afacerea rachetelor Volkhov şi Hawk

În vreme ce subiecte de mâna a cincea ocupă micul ecran şi prima pagină a ziarelor care au mai rămas, în spate se produc marile afaceri şi se semnează cele mai halucinante contracte. Unele dintre ele, grele, bănoase, sensibile privesc dotarea armatei. Ion Stan s-a opus aranjamentelor pe seama armatei şi le-a dat în vileag. Consecinţele? Banii au fost tocaţi iar Stan târât într-un proces despre care am mai scris. Iar Trinomul s-a făcut mereu că nu ştie, nu aude, nu vede.

Cornel Nistorescu

DEZBATERI PARLAMENTARE

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 iunie 2012

Fragmente relevante pentru următoarea interogare:

Vorbitor: Ion Stan

Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

Ion Stan – declaraţie politică: -„Scandaloasa şi murdara afacere a rachetelor Volkhov şi Hawk. Cine şi de ce trădează şi sabotează sistematic modernizarea dotărilor Armatei Române şi falimentează industria de apărare pentru satisfacerea unor interese private şi ale sugativelor politice?”;

Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă

Domnul Ion Stan:

„Scandaloasa şi murdara afacere a rachetelor Volkhov şi Hawk. Cine şi de ce trădează şi sabotează sistematic modernizarea dotărilor Armatei Române şi falimentează industria de apărare pentru satisfacerea unor interese private şi ale sugativelor politice?”

Rachetele Volkhov sunt în dotarea Armatei Române de mai mulţi ani, fiind achiziţionate din fosta Uniune Sovietică, iar rachetele Hawk, protagonistele mai multor investigaţii de presă, sunt fabricate de o companie americană şi au fost achiziţionate la mâna a doua, de la Armata Olandei, în anii 2003-2004, într-o variantă mai veche decât cele din dotarea armatelor NATO, poate şi pentru a capta bunăvoinţa viitorilor aliaţi.

Pentru upgradarea rachetelor Hawk, de la varianta PIP II la varianta interoperabilă NATO PIP III, a fost convenit, la nivel guvernamental, un program comun româno-olandez cu asistenţa producătorului american RAYTHEON IDS, fiind nominalizată în acest sens Uzina Electromecanica din Ploieşti, singurul operator din România autorizat şi în prezent pentru proiectarea, fabricarea, modernizarea şi mentenanţa rachetelor.

Miza celor 100-150 milioane, la cât se ridică valoarea iniţială a ofertei de modernizare, a stârnit imediat interesele căpuşelor industriei de apărare şi ale sugativelor politice protectoare. În anul 2005, deşi Ministerul Economiei alocase fondurile pentru modernizarea rachetelor, s-a încercat scoaterea din rol a Uzinei Electromecanica şi constituirea, în parteneriat public-privat, a unei aşa-zise societăţi mixte, S.C. AGELSIS S.A., în care 51 din active să revină la doi directori ai Electromecanica şi unei a treia persoane, care reprezenta o companie interesată în dezmembrarea şi preluarea ROMARM. Această intenţie frauduloasă şi ilegală, deoarece legislaţia română interzice firmelor private să opereze în domeniul rachetelor de uz militar, a fost stopată.

Cineva din conducerea Ministerului Apărării Naţionale, supărat şi nervos că nu i-a reuşit combinaţia, a dispus scoaterea rachetelor din custodia Uzinei Electromecanica şi depozitarea lor într-o unitate militară, unde nu sunt cele mai propice condiţii tehnice de conservare.

Din acest moment, Electromecanica Ploieşti, singurul operator din România autorizat pentru proiectarea, fabricarea, modernizarea şi mentenanţa rachetelor, a fost eliminat din toate discuţiile, negocierile, ofertele şi deciziile ulterioare privind modernizarea rachetelor.

În mod îndoielnic ca oportunitate şi ilegal procedural, aranjamentul guvernamental iniţial a fost modificat, fiind schimbat atât partenerul extern, cât şi operatorul intern, în locul Uzinei Electromecanica fiind desemnat un alt partener industrial român. Un partener fără specialişti, fără pregătire de fabricaţie, fără facilităţi SDV-istice, fără bancuri de testare şi verificare şi, mai cu seamă, fără autorizare de operare în mentenanţa şi modernizarea rachetelor.

Acest nou actor în programul de modernizare a rachetelor este holdingul UTI GRUP, o companie umbrelă pentru mai multe firme: UTI Systems, Firex Engineering, UTI Instal Construct, UTI Retail Solutions, UTI Faclity Management, Cobra Security, Sorral Internationnal, UTI International Certsign, UTI Rassco Trafic, UTI Communications Systems ş.a. Acest holding se află în topul acaparării contractelor cu statul, al sponsorizărilor şi cumpărării influenţelor şi protecţiei politice. În greii ani ai crizei, când mulţi întreprinzători au dus-o şi o duc greu, holdingul menţionat a profitat de conjunctură şi a prosperat. De la o cifră de afaceri de 97 de milioane de euro în 2007, la 146 milioane de euro în 2010.

Secretul continuei extincţii şi al prosperităţii holdingului mă interesează în mod direct, ca preşedinte al Departamentului Partidului Social Democrat pentru securitate naţională, fiindcă nu ne poate fi indiferent ce se întâmplă cu puţinele resurse bugetare ce ni le putem permite la capitolul securitate, apărare, servicii de informaţii şi autorităţi de ordine publică, domenii în care UTI GRUP este nu numai omniprezent, ci şi ubiscient, dorindu-se şi omnipotent.

Şi iată ce se poate întâmpla, încă odată, dacă nu închidem ecluzele canalelor prin care banul public este pur si simplu furat cu acte aşa-zis în regulă. Cu buna ştiinţă şi reaua-credinţă a unor generali – directorul de program din Departamentul pentru Armamente, şeful Departamentului Armamente şi superiori ai acestora, legaţi de Cotroceni şi de mafia PDL-isto-UNPR-istă din industria de apărare şi afacerile internaţionale cu armament, au lansat o licitaţie cu caiet de sarcini dedicat, astfel ca UTI să fie singurul ofertant pentru upgradare la nivel C3 a rachetelor Hawk (care ar trebui upgradate C4!). În plus, în aranjamentul contractual este prevăzută şi upgradarea C3 a rachetelor Volkhov, care sunt din fabricaţie la nivelul C3!

Din acest fals, inclus în licitaţia deschisă de U.M. 02550 Bucureşti pentru sistem C3 rachete sol-aer Hawk PIP III şi SA-2 Volkov (Anunţ SEAP nr.135411/10.05.2012/Termen depunere oferte 26 iunie 2012) ofertantul îndoielnic şi ilegal UTI ar urma să încaseze milioanele aferente lotului de rachete Volkhov, fără să mişte un deget.

Această licitaţie cu aparenţe de legalitate străvezii trebuie imediat stopată şi restabilită legalitatea operaţiunii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.