Favoritul Angelei Merkel la prezidenţialele din Republica Moldova

Miercuri, cancelarul German, Angela Merkel, a avut o întrevedere cu preşedintele PPEM, Iurie Leancă, în cadrul căreia i-a apreciat activitatea anterioară în calitate de premier şi ministru de Externe şi i-a dorit succes în cursa pentru Preşedinţie.

O parte a presei de la Chisinau scrie ca Berlinul şi-a ales astfelandidatul preferat în campanie electorală pentru funcţia de preşedinte a Republicii Moldova.

Într-o postare publicată cu puţin timp în urmă, Leancă scrie că au avut o ”discuție utilă”. „Doamna Merkel mi-a urat succes în cursa pentru alegerile prezidențiale”, a scrie preşedintele PPEM.

Politicianul mai spune că i-a comunicat Angelei Merkel că în cursa pentru alegerile prezidențiale va avea o campanie pozitivă, în care va prezenta proiecte de dezvoltare a Republicii Moldova care sa
ducă la crearea de bunăstare.

„Dragi prieteni, avem un singur drum spre prosperitate – acesta este drumul spre Vest. Doamna Merkel ne susține în acest sens, susține Moldova!”, a subliniat Leancă.

Ieri, liderul PPEM s-a întâlnit la Berlin cu Gert Pottering, președintele Fundației Konrad Adenauer, fost președinte al Parlamentului European. În zilele ce urmează preşedintele PPEM ar urma să aibă şi alte întrevederi la Bruxelles şi Bucureşti.

Potrivit unui sondaj publicat de Moldova.org la o zi dupa vizita lui Iurie Leancă la Berlin, acesta se află pe locul cinci în preferinţele electoratului, cu 6,5% intenţie de vot. Conduce detaşat socialistul pro-rus Igor Dodon, cu 29%, urmat de candidaţii cu viziuni pro-occidentale Maia Sandu (12,9%) şi Andrei Năstase (11,1%), în timp ce pe pozitia a patra se află Marian Lupu, liderul Partidului Democrat (9,9), aflat la guvernare, a cărui eminenţă cenuşie este oligarhul Vladimir Plahotniuc.

Este puţin probabil, în acest context, ca Berlinul să-şi fi ales favoritul în persoana lui Iurie Leancă. În primul rând, primirea sa la Berlin se datorează pârghiilor diplomatice create în perioada în care a fost ministru de Externe şi apoi premier. Este la fel de important faptul că Leancă a format o disidenţă în Partidul Liberal Democrat din care a creat Partidul Popular European din Moldova, ce a depus imediat cerere de aderare la PPE, partidul Angelei Merkel. Cea mai importantă nu este susţinerea lui Merkel pentru candidatura cu şanse minime a lui Iurie Leancă, ci mesajul pe care cancelarul l-ar putea trimite politicienilor pro-occidentali prin intermediul fostului premier. Iar acest mesaj nu poate fi decât căderea de acord asupra unui candidat unic.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.