Florian Walter, arestat preventiv

Florian Walter, adus în țară sâmbătă seară din Emiratele Arabe Unite, a fost arestat preventiv, duminică, Tribunalul Prahova.

Astfel, magistrații au confirmat arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestuia, dispunând executarea mandatului de arestare emis pe numele său pe 15 mai 2015.

Avocata lui Florian Walter, Lucia Mușat, a declarat că a contestat decizia instanței, acțiunea urmând a fi soluționată de Curtea de Apel Ploiești, potrivit Agerpres.

Aceasta a precizat că, la momentul declanșării urmăririi penale împotriva lui Walter, acesta se afla în concediu în afara țării și s-a predat autorităților din Dubai când a aflat că pe numele său a fost emis mandat de arestare în lipsă.

„A fost în concediu, apoi s-a transferat la Dubai, acolo a aflat de existența urmăririi penale. Acolo se afla și s-a predat organelor de acolo. (…) La aflarea mandatului de arestare în lipsă în țara în care se afla la acel moment, s-a predat. A fost pus sub control judiciar de Procuratura din Dubai cu plata unei cauțiuni pentru a-și formula apărări în dosarul de urmărire penală. Pentru că era din ce în ce mai greu să colaborăm de la distanță, a depus eforturi proprii pentru a se întoarce de bună voie și nesilit de nimeni în țară, procedurile de extrădare în Dubai durând câțiva ani de zile și interesul anchetei este să fie prezent pentru a formula apărările”, a declarat avocatul.

Dosarul omului de afaceri Florian Walter care a fost disjuns de DIICOT Ploiești din dosarul Romprest a fost preluat de DNA, structura centrală, și conexat la o altă cauză instrumentată de procurorii de aici, au declarat, sâmbătă, surse judiciare citate de Agerpres.

Acesta a fost dat în consemn la frontieră în data de 6 mai 2015, iar IGPR a anunțat ulterior că el a fost localizat în Emiratele Arabe Unite și că autoritățile au demarat procedurile în vederea extrădării sale în România.

Citeşte şi Florian Walter a fost adus la București

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.