Fost ministru, trimis în judecată

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, sub control judiciar pe cauțiune, pe fostul ministru al Energiei în Guvernul Ponta Constantin Niță, pe care îl acuză de trafic de influență.

Comunicatul DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată,

sub control judiciar pe cauțiune, a inculpatului

NIȚĂ CONSTANTIN, deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2013, inculpatul Niță Constantin, deputat în Parlamentul României și, la data faptei, ministru al Energiei, i-a solicitat unui om de afaceri (denunțător) un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de societatea comercială a acestuia cu primăria unui municipiu. Comisionul a fost pretins de Niță Constantin în schimbul exercitării influenței sale asupra primarului de municipiu și a promisiunii că interveni pe lângă acesta pentru a-l determina să agreeze semnarea și buna derulare a contractului cu firma omului de afaceri.

Activitățile de exercitare a influenței pe lângă funcționarul public și de efectuare a promisiunii că-l va determina să îndeplinească actele ce intrau în atribuțiile sale de serviciu au fost înfăptuite de inculpatul Niță Constantin în cursul anului 2012.

De asemenea, solicitarea sumei în cuantum de 5% din valoarea contractului a avut loc după inițierea procedurii privind proiectul respectiv, precum și după solicitarea, de către primar, cu titlu de mită, a unui procent de 10% din valoarea contractului, acțiuni ce au avut loc în prima parte a anului 2013.

Potrivit înțelegerii, urma ca suma reprezentând 5% din valoarea contractului (aproximativ 3,4 milioane lei) să îi fie remisă lui Niță Constantin în două forme: parțial în numerar și parțial printr-un contract de consultanță fictiv, ce urma a fi încheiat cu o persoană de încredere din anturajul inculpatului.

În consecință, la data de 21.07.2013, Niță Constantin a primit 30.000 euro de la omul de afaceri, în incinta unui restaurant libanez, dintr-un hotel din București.

De asemenea, la solicitarea lui Niță Constantin, a fost contactată persoana de încredere a acestuia care a propus încheierea unui contract de consultanță cu o anumită firmă, la prețul de 5.000 euro + TVA/lună, care a și fost semnat la data de 2 mai 2013. În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firmă), reprezentanții omului de afaceri au remis firmei indicate de Niță Constantin, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranșe lunare, în perioada mai 2013-iunie 2014.

Suma solicitată nu a fost, așadar, achitată integral, ci două tranșe, de 30.000 euro, respectiv 303.118 lei. Sumele au fost folosite, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale organizației județene de partid, la solicitarea lui Niță Constantin.

În cauză, a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatului Niță Constantin până la concurența sumei de 435.823 lei, reprezentând obiectul infracțiunii de trafic de influență reținută în sarcina sa.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.