Cu doar 2 săptămîni înainte de anunţarea candidaturii lui Marian Munteanu, Gabriel Liiceanu şi Ana Blandiana au fost acuzaţi public de atitudine legionară, chiar nazistă, de către Mircea Toma, preşedintele ActiveWatch, ONG finanţat de George Soros! Evenimentul a trecut însă neobservat pînă joi seara, cînd Liiceanu a oferit explicaţii la B1TV.

Articolul lui Mircea Toma, „Sfântă bătrâneţe legionară: Ana Blandiana şi disidentul Gabriel Liiceanu”, a fost postat pe site-ul ziarului „Adevărul” din 30 martie a.c., dar, în mod ciudat, nu a fost urmat, ca în cazul lui Marian Munteanu, de reacţii în lanţ, de rostogoliri succesive, în valuri, deşi acuzaţiile lui Mircea Toma la adresa lui Liiceanu şi Blandiana sînt la fel de aberante şi exagerate ca şi cele aduse fostului lider al Pieţei Universităţii!

În apărarea „legionarilor nazişti” Gabriel Liiceanu şi Ana Blandiana

Din contră, în apărarea celor doi scriitori, Gabriel Liiceanu şi Ana Blandiana, au apărut cîteva articole pe care le trecem în revistă mai jos:

– Horaţiu Pepine, „Deutsche Welle”, 1.04.2016, în articolul „Legionarii” de azi și stânga radicală”: „Un exponent al societăţii civile, în sensul ei est-european, i-a denunţat pe Ana Blandiana şi pe Gabriel Liiceanu ca legionari sau nazişti. E un gest care ne dezvăluie ce este astăzi aşa-numita societate civilă… Dacă privim lucrurile în istoria lor de un sfert de secol, vom descoperi că societatea civilă a desemnat, la origine, o realitate mai restrânsă şi anume toate ONG-urile care au fost finanţate din Occident de diferite fundaţii sau instituţii supranaţionale cu vocaţie misionară sau de către statele occidentale însele, având ca scop încurajarea democraţiei liberale… Mircea Toma este un militant de cursă lungă al societăţii civile, care simte pesemne el însuşi nevoia ieşirii din indistincţie. Într-un articol intitulat ”Sfântă bătrâneţe legionară: Ana Blandiana şi Gabriel Liiceanu”, el îi descrie pe cei doi scriitori în culorile cele mai negre, din cauză că aceştia exprimă o concepţie conservatoare despre Europa fără să-şi ascundă îngrijorarea faţă de migraţionismul fără limite ridicat la rang de ideal. Activistul M. Toma este animat cu siguranţă şi de ranchiuni personale, dar asta nu ne priveşte. Unii ar spune că aceste mobiluri intime sunt singurele care contează, dar noi suntem încredinţaţi că altceva este cu adevărat semnificativ… Problema nu este dacă scriitorii incriminaţi sunt sau nu legionari. Ar fi prostesc să cantonăm discuţia la acest nivel. Problema este să descifrăm la timp noua identitate a societăţii civile care, sub masca apolitismului, se vădeşte a nu fi altceva decât stânga radicală care nu şi-a actualizat încă toate virtualităţile. Faptul că încearcă să ocupe agresiv ”centrul” este ilegitim şi fireşte că trebuie oprită. Dacă stânga radicală va fi lăsată să prescrie limbajul comun, să ne indice ce este ”corect” şi ce este ”incorect”, pluralismul politic şi libertatea de exprimare se vor fi încheiat”.

– Alexandru Lazescu, revista „22” din 4.04.2016, în articolul „Mircea Toma faţă cu reacţiunea”: „Un text postat cu câteva zile în urmă pe blogul lui Mircea Toma găzduit de ziarul Adevărul a stârnit o mică furtună în mediul online, mai ales pe reţelele sociale. Și nu degeaba. Titlul acestuia (Sfântă bătrâneţe legionară: Ana Blandiana şi disidentul Gabriel Liiceanu), finalul articolului (La capătul drumului pe care şi-a lăsat primii paşi conceptuali Liiceanu nu se află o gară legionară. E una nazistă) şi tonul inchizitorial, în care nu e loc de niciun fel pentru dileme intelectuale, ci doar pentru certitudini în baza cărora se lipesc etichete denigratoare, i-a şocat şi descumpănit pe unii şi, probabil, i-a încântat pe alţii… Nu e foarte clar de ce autorul şi-a îndreptat atenţia doar asupra celor doi. În ultima vreme, păreri la fel de tranşante, evident condamnabile din punctul său de vedere, au avut şi alţi intelectuali de marcă, precum Horia-Roman Patapievici sau Matei Vişniec (care, trăind la Paris, ar trebui să aibă, în principiu, ceva mai multe informaţii decât Mircea Toma pe acest subiect). Ce e sigur, însă, e că tonul jignitor şi epitetele aplicate nonşalant unor oameni, dincolo de faptul că sunt total nepotrivite, mai ales atunci când e vorba de personalităţi de prim rang din spaţiul cultural românesc, nu au niciun fel de acoperire în realitate… Acest gen de abordare ni-l aduce în minte pe Dmitri Kiseliov, şeful agenţiei Sputnik (unul dintre principalii vectori de propagandă ai Kremlinului, cu peste o mie de jurnalişti prezenţi în 30 de ţări) care, la preluarea mandatului, în 2014, le-a spus angajaţilor că rostul lor nu este acela de a informa, ci de „a iubi Rusia“. Ei bine, se pare că, şi pentru adepţii înfocaţi ai agendei liberale progresiste, dragostea năvalnică pentru propriile teme şi convingeri a intrat în sfera fervorii religioase (pe care, din principiu, o repudiază) astfel încât oricine le pune în discuţie nu poate fi, prin definiţie, decât un „fascist“, un „legionar“ sau un „nazist“ şi trebuie demascat ca atare… El [Mircea Toma, n.n.] se implică într-o serie întreagă de proiecte, finanţate de regulă din fonduri europene nerambursabile, cu tematică din zona romilor, persoanelor cu handicap, comunităţii gay, ecologiei. Toate sunt teme aflate pe agenda „stângii progresiste“. Nu poţi să nu te întrebi: sunt astfel de proiecte abordate datorită apelului lor ideologic asupra aplicanţilor sau mai degrabă aceştia din urmă îşi „modelează“ convingerile pentru a prinde finanţările? Alocând bugete masive pentru acest gen de iniţiative, de la climate change la incluziune, microagresiune, sexism, discriminări pozitive etc., s-a creat o adevărată piaţă în materie. Din acest punct de vedere, Mircea Toma este bine plasat. Stă mărturie un raport, Annual Report On Hate Speech in Romania 2014 – 2015, un proiect finanţat printr-un grant norvegian!”

– VLADIMIR TISMĂNEANU, CONTRIBUTORS, 1.04.2016, în articolul „Umilirea raţiunii”: „Ceea ce se întâmplă în spaţiul public românesc, atacurile aberante la adresa unor intelectuali de vârf (Ana Blandiana şi Gabriel Liiceanu), acuzaţi, prin extrapolări iresponsabile şi analogii abuzive, de “legionarism” şi “nazism”, inapetenţa pentru dialog intelectual şi bucuria taxării celor care gîndesc altfel decît tine şi grupul tău, drept “fascişti”, mă trimit cu gîndul la substantivul francez déraison: Manque de raison, de bon sens, de jugement dans la nature ou le comportement d’une personne. Altfel spus, evaporarea discernămîntului, abandonarea respectului pentru nuanţe, acurateţe şi adevăr… Dar ce să mă mai mir cînd, într-o carte plină de inadvertenţe şi aproximaţii, Eugen Ionescu însuşi ajungea să fie acuzat de “uitarea fascismului”? Chiar suntem inapţi să discutăm în chip serios despre lumea în care ne este dat să trăim? Chiar e nevoie de caricaturi insultătoare? Cum poţi polemiza cu o caricatură grotescă?”

– OVIDIU PECICAN, „ROMÂNIA LIBERĂ”, 12.04.2016, în articolul „Somaţii ale prezentului”: „Dl Mircea Toma a analizat atitudinile celor doi intelectuali publici la adresa viitorului Europei şi a valului de migraţii cu care se confruntă Uniunea Europeană în prezent şi a socotit că are motive întemeiate de a desemna pe doamna Blandiana drept urmaşă a lui Corneliu Zelea Codreanu, iar pe dl Liiceanu drept hitlerist, pur şi simplu. Nu aspectul calomnios al acestor calificări, rezultate de pe urma unor analize raţionale şi aparent judicioase formal, mă interesează aici. Ceea ce merită semnalat este fenomenul în sine. Un om lucid, instruit şi cu experienţă gazetărească, precum Mircea Toma, aplică automat, neîncercând o înţelegere mai nuanţată şi mai personală, criteriile şi preceptele democratismului liberal, deci nişte repere universaliste, căzând în clişeele rutinate şi excesive ale acuzelor pe care Ion Iliescu le folosea în prima parte a anului 1990 pe seama opoziţiei… În România interbelică, civilizaţia şi cultura erau înţelese încă în sens etnic, istorico-lingvistic şi cu referire la moştenirea folclorică. Astăzi dezbaterea se referă la un alt nivel al identităţii personale şi colective a românilor: cel care ne defineşte ca participanţi la o anume civilizaţie… Dacă nu se poate înţelege importanţa de a găsi răspunsuri echilibrate la această provocare, în scurt timp vom deveni cu toţii ori fascistoizi, în ochii unora, ori comunistoizi, într-ai celorlalţi.”

– BOGDAN MUNTEANU, „ROST ONLINE.RO”, 9.04.2016, în articolul „Creştinism şi corectitudine politică”: „Apelul Anei Blandiana prin discursul rostit cu prilejul primirii titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Cluj a fost unul fără echivoc: pentru a face faţă actualului val de imigraţie islamică şi pentru a putea supravieţui la scara istoriei, Europa trebuie să îşi regăsească valorile creştine. Atitudine taxată prompt drept una ţinând de „legionarism”. De asemenea, sugestia lui Gabriel Liiceanu pentru o politică mai organizată, menită să ţină sub control fenomenul imigraţionist, a fost taxată nici mai mult nici mai puţin decât „nazistă”. Folosirea inflaţionistă şi aberantă a unor asemenea etichetări e descalificantă. Se va spune că în rândurile de mai sus am folosit la rândul meu termenul de „bolşevic”. Dar chiar şi aşa, în mentalul colectiv european gradul de oroare al diferitelor etichete nu este echivalent. Oamenii nu tresar în aceeaşi măsură când au de-a face cu eticheta de „bolşevic” cum o fac când aud de „nazism”. Aici e vorba, fără îndoială, de „meritul” unei asidue propagande postbelice a corectitudinii politice, care demonizează exclusiv excesele dreptei, exonerându-le sau minimalizând-le pe cele ale stângii. Pentru a spune lucrurilor pe nume: Mircea Toma nu e de fapt decât un activist, un mercenar, care pune şi el umărul la această propagandă. Bineînţeles, nu neapărat în mod dezinteresat. Numeroasele şi pertinentele critici cu care s-a ales insinuarea excesivă a lui Mircea Toma arată că anticorpii normalităţii şi ai bunului simţ încă mai funcţionează în societatea românească. Uneori însă, aceşti anticorpi, provocaţi fiind de propaganda indecentă a corectitudinii politice, reacţionează cu vehemenţă şi în cazuri care s-ar cuveni privite cu mai multă detaşare şi care ar permite de fapt o dezbatere de idei pertinentă şi argumentată.”

Dubla măsură, adică pentru unii mumă, pentru alţii ciumă

După cum se vede, faţă de articolul lui Mircea Toma, „Sfântă bătrâneţe legionară: Ana Blandiana şi disidentul Gabriel Liiceanu”, apărut în ziua de 30 aprilie 2016, au existat reacţii imediate în perioada 31 martie – 12 aprilie 2016. Exact în ziua de 12 aprilie 2016, PNL a anunţat că Marian Munteanu a fost desemnat candidatul acestui partid la Primăria Capitalei şi imediat au început o serie de atacuri fulminante la adresa sa, cea mai gravă acuzaţie fiind aceea de „legionarism” a opiniilor sale.

În mod inexplicabil, nici unul dintre cei citaţi mai sus, care au sărit în apărarea lui Gabriel Liiceanu şi Anei Blandiana, nu a considerat necesar să adopte aceeaşi atitudine în apărarea lui Marian Munteanu, care era acuzat ABSOLUT DE ACELEAŞI LUCRURI!

Să fim foarte bine înţeleşi. În privinţa acuzaţiilor aduse lui Gabriel Liiceanu şi Anei Blandiana, sînt total de acord cu cei care le-au luat apărarea şi consider că aceste acuzaţii ale lui Mircea Toma sînt exagerate, rău intenţionate, fără nici un suport real! Se ştie că, încă din anul 2007, sînt în conflict direct cu Gabriel Liiceanu, dar asta nu mă împiedică să-i iau apărarea împotriva unor astfel de acuzaţii periculoase la adresa sa! Etichetările acestea gratuite la adresa lui sînt complet nemeritate, motiv pentru care consider îndreptăţită reacţia sa în emisiunea de la B1TV!

Ce mă miră este faptul că la foarte scurt timp după apariţia articolului lui Mircea Toma pe site-ul ziarului „Adevărul” (1.04.2016), cei care au luat pe bună dreptate apărarea celor doi scriitori, Gabriel Liiceanu şi Ana Blandiana, nu au fost consecvenţi cînd, la numai cîteva zile, aceleaşi acuzaţii nefondate, bazate pe etichetări absurde, l-au avut ca ţintă pe Marian Munteanu!

Însuşi Gabriel Liiceanu, în emisiunea de la B1TV, la cîteva secunde după ce s-a apărat de acuzaţia că ar fi „nazist”, a pornit şi el sarabanda acuzaţiilor împotriva lui Marian Munteanu, pe care-l consideră simpatizant legionar! Încerc să mă abţin să fac vreo remarcă asupra caracterului care generează o astfel de atitudine, însă cum este posibil ca domnia sa, fiind victima aceloraşi acuzaţii ca şi Marian Munteanu, să nu încerce o obiectivare măcar de dragul consecvenţei? Mai ales că, în contextul discuţiei, i-ar fi folosit de minune pentru a scăpa de acuzaţiile la adresa lui.

În ceea ce priveşte textele citate mai sus, scrise în apărarea lui Gabriel Liiceanu şi Ana Blandiana, trebuie să subliniem că aproape toţi „avocaţii” celor doi scriitori au remarcat faptul că Mircea Toma a scris acel text din Adevărul pentru a-şi justifica finanţările din străinătate, sugerînd că i se impune această atitudine în schimbul banilor! Chiar Mircea Toma recunoaşte că a primit finanţări de la George Soros încă din 1990 (https://www.youtube.com/watch?v=n0t-YIIAaY4).

Cum este însă posibil ca aceiaşi autori care au scris în apărarea lui Liiceanu şi Blandiana cînd cei doi au fost acuzaţi de „legionarism” şi „nazism” să nu facă acelaşi lucru şi în apărarea lui Marian Munteanu? Această dublă măsură în analizarea unor evenimente asemănătoare sau chiar identice arată cît de jos a ajuns presa din România şi reacţia aşa-zisei societăţi civile, cînd se acoperă interese de grup în dauna obiectivităţii deontologice.

P.S. În naivitatea mea proverbială, mi-am imaginat că, în apărarea lui Marian Munteanu, primii care ar fi trebuit să sară în apărarea sa ar fi trebuit să fie chiar Gabriel Liiceanu şi Ana Blandiana. Pe de o parte, pentru că doar cu cîteva zile înainte Mircea Toma îi acuza pe ei de exact aceleaşi „fapte”, iar pe de alta, în amintirea Pieţei Universităţii, cînd Marian Munteanu îi invita să ia cuvîntul la microfon, în balcon.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.