Hellvig nu citește ce desecretizează

Din cînd în cînd, Eduard Hellvig ne oferă cîte un „regal„ de gîndire. De data aceasta, el a folosit evenimentele din decembrie 1989 pentru a relansa discuția despre rolul Securității. Cu vorbele lui, Eduard Hellvig a exprimat noua orientare în materie (după părerea mea, pe o strategie produsă în afara serviciului!) :

„Și nu doar comunismul, pentru că și fosta Securitate a avut o contribuție importantă la reprimarea sângeroasă a manifestanților anticomuniști din decembrie 1989. Acel aparat represiv al statului român de atunci este condamnabil pentru că avea ca prioritate apărarea Partidului Comunist și a conducătorilor săi, nu era un serviciu de informații dedicat apărării cetățenilor” a anunțat Eduard Hellvig.

Nouă orientare în politica SRI (dar și a altor insituții înregimentate și ele în ochestră!) a atras atenția presei de serviciu, gata să amplifice dezvăluirile directorului SRI. Mulți au preluat știrea fără să o pipăie.

„Declasificarea dosarului face parte din proiectul anunţat anterior de conducerea SRI de a aduce la lumină întregul set de documente cu privire la evenimentele din 1989, în spiritul unei depline transparenţe, cu scopul de a oferi cercetătorilor şi istoricilor instrumente de cunoaştere asupra perioadei în cauză” (Comunicat SRI).

Gînditor de mîna a doua, Hellvig și-a exprimat speranța că, prin aceste desecretizări „orice frântură suplimentară de informație adusă la lumină va putea contribui la scrierea istoriei”.

Bombele lui Hellvig nu sund descoperiri ale serviciului ci niște modeste desecretizări obținute în activitatea unei comisii senatoriale de anchetă. Nu ne sunt oferite documente secrete ale Securității și nici cine știe ce descoperiri ale actualei direcții ale SRI, cea condusă de Klaus Iohannis și Eduard Hellvig.

Ce să înțelegem prin desecretizarea documentelor SRI? Că trăim un important moment istoric? Directorul SRI zice că este vorba de „un semn că statul român trebuie să se scuture și să condamne cu adevărat, în sens juridic deplin, comunismul”.

Nu zice de încercarea precedentă, fîsîită și ea. Vom avea una mai ceva decît condamnarea din Raportul lui Băsescu și Tismăneanu sau mai ceva decît alte rechizitorii istorice faimoase.

Presupun că Eduard Hellvig și-a aruncat privirea asupra materialului desecretizat. Dacă ar fi făcut asta, s-ar mai fi scărpinat nițel și pe urmă s-ar fi avîntat în avîntata sa judecată morală. Sau ar fi tăcut mîlc!

Am preluat cîteva din precizările apărute în documentele Comisiei parlamentare de anchetă, desecretizate de SRI și publicate de ziarul Adevărul. Pentru cei interesați, ele sunt ușor de accesat la următoarea adresă https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/dosarele-desecretizate-de-sri-despre-revolutia-din-2230016.html
(Nu de alta, dar mulți se feresc să accesze site-ul SRI ca să nu le rămînă IP în banca de date a instituției).

Iată o parte dintre informațiile din materialul lui Vasile Bolocan din ziarul Adevărul, intitulat:

„Dosarele desecretizate de SRI despre Revoluția din 1989. Unde au fost trimiși în misiuni securiștii de la București”.

Serviciul Român de Informații a desecretizat 13 dosare care au legătură cu Revoluția Română din Decembrie 1989. Între altele, vorbim și de documente întocmite de SRI referitoare la activitatea cadrelor fostului DSS, care în perioada 15-22 decembrie 1989 au efectuat misiuni în teritoriu.

„Precizăm că unele unități din fostul Departament al Securității Statului (Unitatea Specială P, Serviciul independent cadre, învățământ și organizare mobilizare, Serviciul independent secretariat-juridic și Școala militară Grădiștea) nu au avut cadre în misiune în perioada menționată, iar altele (UM 0110, UM 0500/A, UM 0650, Direcția a lV-a, Direcția a V-a, Serviciul Independent D, Centrul Special de Instruire și Consiliul Politic) au fost desființate în decembrie 1989, iar documentele acestora au fost distruse în timpul Revoluției sau preluate de Ministerul Apărării Naționale.
Având în vedere că unele cadre sunt încă în activitate, rugăm ca exploatarea acestor date să se facă în conformitate cu normele care reglementează lucrul cu documente secrete. Anexăm un dosar conținând 21 de file”, arăta SRI într-o adresă de răspuns către Senatul României semnată de directorul instituției pe 26 ianuarie 1992.

Ín „Bilanțul pe anul 1989” apare că în Timiș au fost trimiși cinci ofițeri pentru „stabilirea eventualei implicări a unor cetățeni străini în incidentele apărute în zonă”. Și că au fost trimiși ofițeri în județele Satu Mare, Bihor, Timiș, Arad și Bihor pentru „stabilirea eventualelor persoane cu intenții diversioniste care puteau fi trimise de cercuri din Ungaria cu valul de refugiați returnați României în acea perioadă”.

Pe de altă parte, în perioada 15-22 decembrie 1989, Direcția a II-a – Contraspionaj Economic, a avut detașați în teritoriu numai 9 ofițeri care, cel puțin pe hârtie, nu au avut misiuni legate de evenimentele din decembrie 1989, ci unele uzuale pentru rezolvarea unor probleme punctuale.

În Adevărul, Valentin Bolocan mai preia și informația că „în perioada 15-22 decembrie 1989, Direcția a III-a – Contrainformații a avut detașați în teritoriu 20 de ofițeri care, în general, au avut misiuni de sprijinire a activităților de contraspionaj. Nu se dau prea multe detalii cu o singură excepție, misiunea unui maior, care a fost trimis la Călărași pe 22 decembrie ca să fileze între orele 08.00 și 16.00 fiica unei persoane care era pe lista neagră a regimului, probabil„.
Tot Valentin Bolocan scrie despre Direcția a VI a Securității:

„O situație cel puțin ieșită din comun este întâlnită la activitățile în teritoriu din perioada Revoluției executate de ofițerii Direcției a VI-a – Anchete Penale. Concret, acest departament a trimis la Iași doi ofițeri, dar „nu se cunoaște scopul misiunii”. În plus, un ofițer a fost trimis la Timișoara pentru „evenimentele din acest municipiu” și altul la Pitești, într-o misiune de control.

Apoi, USLA – Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă a avut în teritoriu șapte ofițeri în misiuni legate de bilanțul pe anul 1989, cel puțin teoretic, iar Unitatea Specială S a trimis la Timișoara 12 cadre pentru a cenzura corespondența cetățenilor.
În plus, unitatea de Tehnică Operativă și Transmisiuni a avut în teritoriu mai multe cadre, cele mai multe la Timișoara. Acestea s-au reîntors la bază treptat „după ce nu au putut colabora cu compartimentul local”. Tot în Timișoara au mai ajuns și zece cadre ale Unității R care trebuiau sa amelioreze sistemele de telecomuncații. De precizat, SRI susține că nu are date despre activitatea ofițerilor Direcției a Direcției a IV-a – Contraspionajmilitar deoarece acestea se află la Ministerul Apărării Naționale.„

Nu-mi rămîne decît să vă invit în paginile ziarului Adevărul sau pe site-ul SRI pentru a parcurge încă o data materialele desecretizate cu mare pomnpă de directorul SRI Eduard Hellvig. Şi astfel veți ajunge să vă întrebați singuri care sunt dezvăuirile privitoare la „fosta Securitate (care) a avut o contribuție importantă la reprimarea sângeroasă a manifestanților anticomuniști din decembrie 1989„?

Nu am informații ca să afirm că ele există sau nu. Pînă acum, nici Hellvig, nici amplificatorii săi nu le-au prezentat. Fie le au, fie nu. Însă absența documentelor acuzatoare din această mișcare strategică a lui Eduard Hellvig ne anunță că se pune la cale o perioadă nouă. Indiferent ce probe vor fi fiind, Securitatea va fi acuzată și făcută responsabilă de evenimentele sîngeroase din decembrie 1989. Mai ales că armata luptă eroic pe alte fronturi, iar Securitatea a fost desființată .

Post scriptum:

Un prieten îmi șoptește că la următoarea apariție Eduard Hellvig va desecretiza documentele în baza cărora va dovedi că Securitatea s-a aflat și în spatele debarcării lui Todor Jivkov. Dar nu l-a împușcat pentru că nu înțelegea ce zice!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 36

67 de Comentarii

  1. Atata transparenta e induiosatoare. Practic, desecretizand aceste documente, evident nu pe cele cu adevarat compromitatoare din decembrie 1989, Securitatea de rit nou, modern si acceptat transmite un mesaj fara echivoc, ca sa nu mai existe dubii in constiinta populara: „(Noua) Securitate e cu noi!”
    Toata lumea e cu noi…

  2. v-ati luat porția de adevăr. Pana vor dispărea criminalii, urmașii lor și urmasii-urmasilor, nu se va afla prea mult. Adică, nimic.
    Daca nu ne vom întoarce la 22 Decembrie 1989, tara se va scufunda mereu. Cehoslovacia, Polonia și RDG, au trecut de pădurea întunecată, noi orbecaim…

  3. Helvig e mare smecher. A publicat dosare privind implicarea Securitatii in evenimentele din decembrie 89 – nerezultand mai nimic si acum asteapta ca si Armata sa faca acelasi lucru. In acest fel vrea sa spele activitea Securitatii din perioada comunista ( a fost de-a dreptul ridicol vestitul analist si ziarist Ion Ionita care ne relata la tv cum Securitatea ceausista inainta factorului politic rapoarte si analize privind situatia economica precara a tarii si influentele negative asupra starii de spirit a populatiei!). Bag de seama ca si acest Ionita, ca si Helvig sunt agenti acoperiti ai fostei Securitati si vor sa ne faca sa credem ca Armata noastra populara ar fi avut un rol major in pedepsirea revolutionarilor, atat inainte de 22 decembrei, cat si dupa!. Dar noi nu ne lasam pacaliti si vom transmite si tinerei generatii adevarul adevarat: doar Securitatea este vinovata!!

  4. cum si de cand au devenit parinti spirituali pt unii alesi sa devina presedinti si cati copii mai au de dat tarii?

  5. Era mult mai interesant să fi spus piticul atomic situația foștilor securiști în politică românească după ’89!…rețelele de trafic de influență, acapararea presei românești!…caz concret Varanul cu antenele lui,presa scrisă prin progeniturile foștilor securiști Tolontan…astea sunt numai câteva exemple, dar sunt cu sutele în românia!…
    Oare cine a pus mână pe economia țării?…cei peste 500 de mii de activiști si securiști ceaușisti,…
    Asta trebuia șarpele cu ochelari să zică…

  6. „…nu era un serviciu de informații dedicat apărării cetățenilor…”- A auzit cineva de un asemenea serviciu, pe undeva, pe Terra? Pun aceasta intrebare desi sunt constient ca exista pitecantropi care ar trage concluzia ca intrebarea asta apara pe cineva, sau ceva. Sunt tentat sa spun ca cel care a facut afirmatia citata din articol face si el parte dintre pitecantropi.

  7. Câțu,Câciu, Ciolacu, Hellvig!
    Cred ca există un laborator specializat unde sun create asemenea ciudățenii. Toți au parametri intelectuali și fizici identici: IQ=86, înălțime 152 cm, greutate 34,5kg…Doar în laborator pot fi create asemenea forme de viață!

  8. Pai…toata lumea stie ca cei care au tras si au ucis au fost…Armata. Armata oamenilor ! Astia, alde Iohanis-Helvig vor sa albeasca armata si sa mangleasca istoria.

  9. Helvig…du-te mai omule si te culca !Ai obosit ….desecretizand.Las-o jos ca ….macane !Ne lasi ?

  10. Nici dupa atatia ani nu este recunoscut faptul că dezastrul din 1989 este rezultatul slabei pregătiri a ofițerilor si soldaţilor MAN. In plus, la acest dezastru a contribuit şi faptul că civilii au fost inarmaţi. Că au existat pe ici pe colo niscaiva imbecili care credeau că Ceauşescu poate fi salvat, este evident. Dar trebuie să recunoaştem adevărul: TOŢI AU TRAS ÎN TOŢI CA-N POLIGON.
    La Timişoara au fost aduşi soldaţi din UM1140-Lugoş. Era unitate de securitate? Nicidecum! UM1140 era unitate de infanterie motorizată, parte a regimentului 90 Mecanizate, Armata 3 Craiova – generalul Roşu. Deci mai moale cu securiştii şi Securitatea

  11. „Dupa razboi multi viteji se arata”
    Scenariul 1989 era scris in alta parte,si citez: Într-o convorbire telefonică din 24 ianuarie 1984, referitor la perspectivele de viitor ale Uniunii Sovietice, președintele François Mitterrand îi va explica premierului britanic Margaret Thatcher, următoarele: „După părerea mea, până la sfârșitul secolului, imperiul sovietic se va prăbuși. Tinerii așteaptă mai mult de la consum. Iar poliția nu poate împiedica consumul. Trebuie să-l promovezi și să te deschizi. Și atunci vor apărea lucrurile noi. URSS-ul nu va mai putea păstra distanța. Eu nu voi mai vedea acest lucru, dar în anul 2000 totul va fi diferit. Numai armata va mai putea încetini declinul când imperiul va începe să se rupă. Din acea clipă, modernitatea va invada societatea lor. Conducătorii au încetat să-și mai omoare opozanții. Este slăbiciunea lor!”

    Modul in care este ridicată in slăvi an de an Marea Inghesuiala din decembrie 1989-depuneri de coroane,sedinte solemne,pensii pentru „revolutoinarii de 12 cu 24 „-in Romania,arată că „vițeii romani inca sug la vaca sovietică!”
    Am constatat toti cu ce dispret ne trateaza Hitlerlandul, cu cat sange rece ne jefuiesc austriecii, cu aprobarea emanatilor maretei rivolutii
    Mortii din acele zile au netezit calea penalilor la puterea politica!

  12. Daca tot vrea sa condamne COMUNISMUL sa scoata legile comuniste afara, sa condamne pe sustinatorii comunismului de tip nou rebotezat progresism, sa condamne legile comuniste luate in pandemie, sa condamne oamenii care au impus legile comuniste dibn nou in Romania etc…Si sa isi dea demisia pentru esecul Schengen asa cum au promis.
    Nu exista nici condamnari in dosarele Securitatii, nci condamnari in pandemie decat sacii negri a lui arafat, si nici o demsie in cazul Schengen. Efectiv nu ai cu cine sa conduci tara asa ca se conduce singura. Si justitie nu se va face niciodata, decat cand vor fi descoperiti adevaratii faptasi de la incendiul Colectiv. Atunci abia vor putea revenii la conducere acele forte pozitiv umane care vor condamna toti securistii, toti arafatii si toti piromanii alogeni de tara.

  13. Nedumerire cetateneasca : pt. care motive, toti ex-securistii mari si mici, lunetisti si turnatori, sunt azi, posesorii de CERTIFICATE DE REVOLUTIONARI cu avantajele materiale si financiare aferente ?! Cuplati la Bugetul public, cu gratuitati nesmtite, imobile, terenuri, pensii pe mocca ?! Parlamentul sa modifice Legea cu „revolutionarii”, sa anuleze toate platile, sa ramana ONORIFICI cine vrea s-o faca pe „revolutionarul”.

  14. Dar acum sri este in serviciul poporului actionand in campul tactic – „justițea”, ca si arma politica impotriva adversarilor politici si mai ales impotriva firmelor autohtone impotriva nationalistilor, fara a deranja cu un pai pe straini corporatii si multinationalele occidentului imperialist iudeomason care ne exploateaza la sange si ne jefuiesc !!!???

  15. Nimic nu citesc dar scriu toti mincinosii si escrocii orice, in primul rand legi in defavoarea cetatenilor romani! Inca o mostra de lege idioata facuta gresit cu intentie, dar la naiba de idioti, urla ca aduc cetatenii romani inapoi in Romania! Caz concret: divortata cu un copil, ambii cetatenie romana, impedicati sa scoata pasaport romanesc! Legea obliga sa inregistreze divortul in Romania dar trebuie sa semneze si fostul-tatal copilului! Unde am mai pomenit in Romania, ca o femeie divortata sa fie obligata sa aduca semnatura de la fostul pentru a ramane cu numele de familie a lui? Cumva pe NeVe s-a introdus SARIA in Romania, adica femeia divortata nu poate, nu are voie sa faca nimic fara semnatura fostului sot?

  16. pensionari MI și MAN, mai citesc Cotidianul! Aloo, ați tras toți, unii la vedere și unii din buzunarele paltoanelor.
    Iar după decembrie, ați pus mana pe averea tarii și ați vandut-o pe comisioane străinilor!
    Asa ați aparat România!

  17. o noua diversiune… pierdere de timp cu hell vig. adevarul nu are nevoie de „desecretizarile” unui papa-lapte.

    papa-lapte, desecretizeaza dosarul ungaria 1989 si 15 martie 1990. hai scumpule!

    ha ha ha ha ha ha

    au devenit jenante conservele si comentariile lor.

  18. „iar documentele acestora au fost distruse în timpul Revoluției sau preluate de Ministerul Apărării Naționale.”Vreau sa va povestesc din observatiile mele din anii 1990. In perioada mentionata ma deplasam des de la Sibiu la Bucuresti (eram unul dintre „privatizati”). Traseul era pe Valea Oltului si am remarcat adesea o coloane de masini negre asemanatoare celor de transport bani insotite de oameni inarmati imbracati in negru. Spun acest lucru pentru ca am trecut pe langa coloana cand aceasta era oprita pe marginea soselei inconjurata de toti acesti oameni inarmati. Nu mai vazusem pana atunci asemenea masini si oameni echipati si inarmati in acest fel. Nu stiam ce transportau, ma gandeam ca poate bani sau alte valori care necesita o paza puternica. Intr-o zi insa iesind din cartierul Valea Aurie unde locuiam am vazut una dintre aceste coloane iesind din noua unitate de jandarmerie (fosta unitate de trupe de securitate) de pe Calea Poplacii din Sibiu. Poate ca aceasta poveste sa fie interesanta pentru cineva.

  19. Si uite asa trece vremea cu momeli si speculatii.Cum de nu sunt teme de discutii pe subiecte acute?Nepermis de multi oameni sunt intr-o situatie catastrofala.Oranduirile sociale vin si pleaca.Nici una nu este vesnica.Nici macar „marii conspiratori”.

  20. Cand aveti de gand sa vorbiti de oamenii pregatiti (legendati) cu 20 de ani inainte pentru a prelua functii in statul roman, ca secoritatea nu statea ca proasta capra sa vina pe la spatele ei „revolutionari” vazuti la tv. Toti tinerii, barbati mai cu seama, carora le mergea ceasul, erau premianti, olimpici, genii si copii ai ofiterilor superiori de regiune erau testati la racolare, cu scopul perpetuarii puterii, caci puterile politice sunt efemere, ca si pacile dupa razboaie, se incheie pentru un anumit numar de ani, de ex. 45, dupa care se renegociaza. Secoristii din frunte stiau din timp ca in 1989 se schimba foaia. Pana si astazi statul roman are in functiile de mare responsabilitate oameni pregatiti demult, dedicati cauzei, „patrioti” care pastreaza „echilibrul” puterii. Dau cateva exemple pe care le cred eu: Ciubotea, Isarescu, Daianu, I.A. Pop, unul cu doua prenume economist sef pe la o banca, adjunctul de la NATO, practic nu e functie importanta in care sa nu se afle un „neclintit”. Asta face parte din sistemul de secoritate a securitatii, fara el ar fi fii ploii, dupa cum bate vantul. Si la Coti scriu cativa ajunsi influentari, datorita varstei. Cum ii afli repede: de persoanele acestea nu te poti lua, sa scrii ceva de rau despre sau sa le relatezi fapte din trecut, imediat apare cenzura sau argati de paza tolerati la limbajul injurios (soldati primitivi) de catre redactia publicatiei. Daca altii de pe aici sunt exact ce vor sa para, poate au curajul unei discutii pe tema asta de care par speriati de moarte. Eu prevad ca discutia asta nu poate fi evitata, doar amanata, ca „documentele” lui Hell-weeg (nume predestinat).

  21. Fsn a fost creat inainte de lovitura de stat din 1989 de tradatorii din securitate si cominternistii filosovietico-americani si alte filonatii(toti ajunsi multimiliardari in euro) si serviciile straine neprietene care , acuma, stapanesc bogatiile romanilor.Si in securitate au fost patrioti asa cum sunt si in serviciile actuale .Din pacate , informatiile lor sunt blocate de fsn care are ca sarcina sa distruga Romania.Interesant este traseul in existenta statului roman a domnului helvig-oare, cine l-a promovat si in ce scop ? Parca-i nascut nu facut .

  22. Heldvig-fostul sef al sucursalei Soros din Cluj -fieful securicilor din colonie-, l-a apucat desecretizarea , ca sa se uite de contributia lui MAJORA si celorlalti alogeni di conducerea tarii de azi, de transformare a acesteia intr-o colonie jegoasa,de mana a 4a, fara Constitutie, justitie si Demnitate, in care toti strainii isi bate joc de ea, mangaindu-ne pe crestet, ca pe prosti- declarandu-ne parteneri, dar tratandu-ne ca pe niste gandaci de bucatarie si jefuindu-ne! Ai siktir cu desecretizarea ta, #fariseule!

  23. Cita vreme nu se dau nume, prenume, functii si grade si „ce a facut respectivul in perioada …” (si mai ales pentru persoane in viata inca, pentru ca astia mai pot fi eventual pedepsiti, chestia cu „dreptatea divina” fiind o mare gogoasa !), „dezvaluirile” astea sint un mare kkt inutil ! Si inca ceva : n-am fost nici membru de partid (aaa, de acord, utc-ist in liceu, dar atunci doar cei exmatriculati nu erau, cred) si nici securist, nici macar un jegos de „sifon” precum canalia basista. Dar sa pui cele aproape 4 milioane de membri de partid pe acelasi picior de egalitate cu „garda pretoriana” reprezentata de Securitate, asa acum face acest Hellwig in incercarea sa disperata de spalare de cadavre urit mirositoare, e penibil si debil ! Cu ani buni inainte de ’89 Securitatea isi devorase creatorul, monstrul isi „juca pe degete” profesorul nebun care il crease si am destule informatii ca pina si cei mai sus-pusi activisti de partid se kkau pe ei in fata unui biet capitan de Securitate !)

  24. „Fsn a fost creat inainte de lovitura de stat din 1989 de tradatorii din securitate”

    Care tradatori, aia ai statului roman criminal ceausist ? L-au tradat pe ala care recunostea: „am fost un dobitoc” ? L-au tradat pe Teoctist, patriarhul comunist care tacea ca pestele in acvariu cand se daramau bisericile sale ? L-au tradat pe Radu (nume) prim secretar la Brasov care a daramat tot centrul orasului in 1987 fara sa aiba banii sa faca un centru nou ? Ala s-a aruncat pe fereastra de la etajul 1 al cladirii in care era cercetat ca sa se sinucida ! Exemplele sunt mii, pe astia i-au tradat ? S-au au asigurat „noua ordine mondiala” stabilita la Malta si integritatea teritoriala a tarii ? Habar n-ai ce vorbesti, etatea este o scuza ! Eu sunt ultima persoana care sa-i apere pe astia, dar n-am prejudecati si nici nu caut acum sa ma razbun pe ce n-am fost instare atunci sa fac. ‘ntelegi ?

  25. Trebuia facut ceva pentru a abate atentia de la marile jocuri facute de Rusia, Grmania, Austria si Hungaria….jocuri avand ca obiectiv dezmembrarea Romaniei…..

  26. Azi el vorbește de trecut și nimic despre prezent. O să vedem (poate) ce au să zică cei din viitor despre trecutul lor, prezentul lui …?, atunci o sa fie interesant.

  27. autres directions spune:
    26 DECEMBRIE 2022 LA 19:55
    +10! Taducand: „Sunteti binevenit”! Alt limbaj. Felicitari tuturor! Interesante amintiri, dureroase, infricosatoare atunci. Aveam cu totii, doar viata de pierdut. Abia de acum inainte putem povesti, detasati. Daca ne mai suporta Cotidianul, poate le vom comenta, impreuna. Multi dintre noi avem „intamplari” de povestit. Nimeni nu mai are timp de ascultat.

  28. Un mare fîs din partea unui ins micuț. Nu spune lucrurilor pe nume, ci spală creierele. Cum spunea un lider polonez: dacă cineva, din servicii secrete sau nu, a săvîrșit fapte penale să fie deferit justiției. Altfel, oamenii trebuie lăsați în pace. În definitiv nu poți afecta un cetățean în drepturile sale. Nu mai pomenesc faptul probat că în România cercetarea trecutului a eșuat în falsuri și în lupta unor impostori să-și înlăture rivalii (vezi Băsescu contra Mona Muscă, Păunescu contra Doinaș etc.) Nu-i admir pe Dăianu, IA Pop, Isărescu, Ciubotea sau alții. Și ei trebuie să răspundă de starea țării, căci au contribuit la ea. Dar de ce nu i-ați concurat la timp? Așa este simplu, să fii doar nulitate, dar să bîrfești și să te legi de oameni căci te-au depășit! România este în starea în care este deoarece nulitățile, destui acum ziși antisecuriști, vor să facă legea. Ei discută dar nu se întreabă: care este valoarea persoanei? Ori, fără valori, cu nulități și simple unelte ce vociferează nu se progresează. Nimeni nu a progresat așa.

  29. Penibil, chiar le-am răsfoit dar fara sa am așteptari și nu m-am înșelat, un mare fâs penibil din partea mafiei securiste politice care au vândut și distrus tot ce s a construit cu sacrificii in comunism

  30. E culmea nesimțirii, a obrăzniciei și impertinenței să-i judeci pe alții, al căror succesor ești, de fapte identice cu cele făcute de tine în cu totul alte condiții . Și nu mai rele, ci evident mai bune, când ai putea, dacă ai vrea, binențeles, să oprești vânzarea pe nimic a bogățiilor acestei Țări, de care tu evident că ești străin ( și nu doar ca nume !), dar mai ales dezmățul politic al protejaților tăi și exterminarea celorlalți !
    Spuneam mai demult că e timpul să încercăm și cu patrioți, că_cu alogeni în fruntea României ne-am lămurit de mult, dar nu ne-am lecuit !
    Când auzeam :
    – Afară, afară cu ăștia de prin Țară !, mi se părea că suntem prea vehemenți, dar văd că m-am înșelat amarnic și am ajuns , cum spunea bunicul meu, să avem prea mulți paraziți din ăștia în cojocul național și de aici toate necazurile noastre și huzurul lor pe banii și resursele noastre !
    Ajunge !

  31. Alt politician român pe care ar trebui să-l aibă în vedere serviciile , dacă ar fi interesate de binele acestui Popor și nu doar de al lor :
    „Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a spus luni că anul viitor România va încerca să găsească pârghiile prin care să poată fi posibil un eventualul flux de personal medical calificat din alte ţări decât din Uniunea Europeană, pentru a acoperi deficitul de personal.”
    Îi dau eu un pont lui Rafila : Decât să aducă specialiști străini ( cică asiatici, dar nu doar ) nu mai bine ar observa faptul că avem câteva promoții de medici stomatologi, cu câte cinci și șase ani de studii în facultăți prestigioase din România, care rămân fără obiectul muncii lor din cauze multiple pe care nu vreau să le discut ( mai ales dezinteresul românilor pentru această îngrijire personală din cauze mai ales obiective, cum ar fi sărăcia, dar și altele) și numărul limitat de posturi în clinicele de stat și particulare. Acești absolvenți, unii chiar și cu rezidențiate, nu doar cu licențe, care nu reușesc să prindă post în specialitățile lor, pot fi ușor îndreptați prin diferite forme de scurtă durată ( au cunoștințe generale asimilate) în specialități deficitare și orientați spre activități ce duc lipsă de personal. Eu zic că-i mai ușor să obții rezultate cu ai tăi decât cu străini și asta ar fi în beneficiul tuturor, dar mai ales a românilor !
    Și asta ar putea fi valabil și în cadrul altor specialități medicale ce nu au asigurate posturi suficiente în România și sunt astfel forțați să plece, sau chiar au plecat din Țară, dar cu siguranță s-ar întoarce, dacă s-ar urmări asta .

  32. Agerpres transmite Protestul academicienilor:

    „În mediile informate ale Capitalei circulă vestea despre pregătirea de către autoritățile locale a iminentei demolări a monumentului lui Mircea Vulcănescu. Dacă zvonul se adeverește, asistăm la o nouă acțiune talibană împotriva culturii românești. Mircea Vulcănescu nu rămâne în istoria noastră ca un efemer subsecretar de stat într-un guvern antonescian, ci ca un eminent gânditor, sociolog și economist interbelic, mort în temnițele comuniste. Protestăm împotriva acestei acțiuni inculte și atragem atenția opiniei publice că această măsură stalinistă de ‘damnatio memoriae’ prejudiciază grav locul bunei noastre așezări europene”, se arată în protestul transmis Agerpres de acad. Răzvan Theodorescu și acad. Bogdan Simionescu.

  33. Se scrie ca au fost trimisi securisti de la centru in judetele Timis, Arad, Bihor,Satu-Mare adica exact pe granita de vest (cu mari probleme si acum privind intrarea raului) adica cea cu Ungaria . Este clar pe unde au venit agentii si provocatorii care au scos usor in drum turma romanasilor manipulati. Ori Ungaria devenise ‘libera’ cu multe luni inainte si se pusese la dispozitia binefacatorilor din vest care vroiau sa le faca bine si romanilor.

  34. Baba Vanga, pari a fi un bunic securist din Salaj cu nepoti de doi lei precum acest Helvig. Minti fara jena ca toti ai tai. Armata era penetrata la varful sau de securitate de ani buni. Majoritatea generalilor nu au fost tradatori, dar au fost cei care l-au vandut pe Ceausescu.Dupa gogonata cu ‘revolutia’ a fost usor pentru romani sa stie care au fost tradatorii desi atunci erau eroi.

  35. nea hell, ai grijE(sic!) cu inima, inimosule, ca vad ca te-ai buhait de grasime.. .

  36. A aparut din barlog si prafologul Dan Voinea de care uitasem de tot. Si unde se produce altundeva decat in debaraua lui Lazarush Luis pentru ca il obliga datoria de ostas desi, zice el, ” acum nu mai sunt nimic nici general si nici procuror, sunt pensionar”!! Pe cine prostesti mai nea Danete, astia ca tine nu ies niciodata la pensie pe bune. Pai dupa ce zeci de ani ai frecat-o cu dosarul ‘revolutiei’ (o tine langa si acum) ‘nedescoperind’ mai nimic acum vii sa spui adevarul adevarat la cererea pitigoiului Lazarush? Cine i-o fi dat ordin pensionarului de lux sa-i abureasca din nou pe romani? Un ADEVAR totusi a scapat nea Danete chiar daca pe el s-a dat viguros la o parte. A afirmat cu subiect si predicat ca aia mari, coloneii (si nu el) din procuratura unde el era pe atunci invatacel COLABORAU LA GREU CU SECURITATEA, in multe cazuri securistii fiind cei care le intocmeau pana si dosarele. Nu a explicat clar ce-a cautat si el in sediul
    CC in toiul revolutiei si cine l-a selectat. A aiurit si despre liderii care au scos oamenii in strada in Timisoara si pe care nu i-a gasit niciodata pentru ca de fapt nu au existat. Mai abureste omul dar nici chiar asa crezandu-i natarai pe toti romanii. Ramane doar afirmatia calificata si oficiala (a dat-o pe gura un general si procuror pe deasupra) ca SECURITATEA controla total procuratura (se subintelege ca si justitia in general), situatie existenta si acum. Cine nu crede sa caute interviul pe pagina de FB a lui Lazarush pana nu o va dosi.

  37. Precizarea ‘situatie existenta si acum’ imi apartine. Nea Danete a condamnat vehement doar racilele trecutului cand romanii lipsiti de libertate erau asupriti si nu-si puteau cauta dreptatea. Acum este foarte bine zic eu, el doar a dat de inteles.

  38. Atrage atentia Situatie numerica fila 12-vol.1 ,privind cadrele militare din fostl DSS decedate sau ranite in timpul Revolutiei din Decembrie 1989 si anume
    -11 ofiteri din care 2 de la USLA,la care se aduga 5 subofiteri Usla ,total 16 ,decedati.
    -25 raniti din care 1 ofiter USLA,2 subofiteri Usla ;
    NU se spune unde au actionat decedatii dintre care cei 7 usla decedati,
    nici unde au actionat cei raniti ,cu exceptia a 2 dintre care 1 usla si un subofiter -raniti-in Bucuresti.
    Ceea ce este minciuna se ascunde citi au actionat in Bucuresti unde au fost cele mai multe victime.
    Tabelul nu are data la care au decedat si au fost raniti
    In alt „document”fosta UM 0672 -Filaj,cu exceptia „pazei sediului proprii”si a reprez.diplomatice ,din 22 pina in 30 dec.au fost „consemnate” la domiciliu-cum faceau de paza??Securistii stateau ca guzganii in casele lor conspirative!Totusi in 26 si 27 dec.”unele cadre”din ordinul „dlui general major–„au executat misiuni de „observare”pt.sesizarea prezentei si actiunilor”elemntelor teroriste”…
    Care elemntele teroriste?Scutea dupa rechizitoriuo „revizuit”spune ca nu au existat teroristi!
    Unde ni sint teroristii ?Astia sa fie?
    Guzganii care au murit,au fost raniti,au stat in case conspirative ,au tras intentionat ca asasinii sau haotic „sa se apere”si apoi au iesit la lumina si sau imbogatit?

  39. @ Mai talentați actiwoacii Buldogului decât ăștia , ? Ăia se și „autofinațează”, ? Ăștia au uitat să ia și bani că au publicat , cică să le dea bugetu’ că le-a dat să facă și arhiva ,? Cică Helvig a lucrat în mediul privat, și are educație capitalistă cu banii lu’ Soroș, ?

  40. & Dacă nu adunați bani din publicarea scrierilor realizate ca ,Liiceanu, ca Morar , Blandiana, Manolescu, etc., poate mergeți cu sorcova , cu plugușorul, capra , ursul, vasilca, steua, cu halowin-u’ etc., să adunați bani pentru servicii, ?

  41. @ Ăștia cer salarii și pensii de specialiști ca să producă chestiuni gratuite în economia de piață și capitalism , ? E acțiune de „marketing instituțional”, ?

  42. Aștept „desecretizarea” documentelor din antichitate care să probeze „caracterul criminal și ilegitim” al acelei epoci față de evul mediu. Și tot așa mai departe, pe firul istoriei!

  43. Securistii astia pe stil nou maguranesc se ocupa numai de lucruri slabe in loc sa le spuna romanilor cine sunt ciorditorii `zecilor de miliarde de euroi care dispar anual din Romania. Pentru ce stau acolo pe salarii uriase platite de romani si pentru cine lucreaza cu adevarat?

  44. Praf in ochi! In urma cu doua saptamani se cerea desecretizarea contractului de vanzare a Petromului. Helvig v-a trimis dupa tigari prin desecretizarea ultimului dosar al „revolutiei”.
    Toate dosarele privatizarilor (destructurarii economiei nationale) sunt sub lacat la SRI. Motivul este pueril – secret comercial – cand marea majoritate a firmelor care au preluat activele economiei nationale pe cate „doi lei” nu mai exista. In aceste dosare se poate vedea ce a facut SRI in aceste trei decade, pe cine a aparat si de ce.

  45. Povesti pentru naivi. Ce date putea sa consemneze o structura, DSS, anihilata/desfiintata ?! Poate ar fi util sa se ceara date de la serviciile de informatii straine implicate ! Cele ale statelor vecine, fara exceptie, au pus umarul din plin ! Unele mai mult, altele mai putin, dar toate. Place sau nu, doi generali romani patrioti, Vlad Iulian si Stefan Gusa, au salvat tara de la un razboi civil si ulterior destramarea.

  46. Mult zgomot pentru nimic(Shakespeare). Dragilor, cât consum intelectual, cât consum intelectual pt un „nimic”, un mare nimic, ființă biologică inferioară plantata „acolo” de cei care au „hotărât” vorba lu’ Puturosul României dl Johannis! Dna Ileana! Vă pup pe suflet, atât consum intelectual pt dl Hellvig, Hellvig un celenterat, o protozoara? Mă uimiți, mă uluiți! În fine… Știți cine a tras în 89′? Vă spui din suflet, Armată a tras! Stăteam pe fosta strada Galați, actuala Vasile Lascar, ruda lucra în DSS, a păzit lângă Mitropolie pușcăria de deținuți politici! În 1985 a-a înființat Forumul Democrat Român, Ion Iliescu era boss, șef, viitor vânzător de țară! Deci? Deci? Încă din 1985 s-a decis viața românilor și moartea lui Ceaușescu! În 89 nu Securitatea a tras ci Armata! Patriot a fost Iulian Vlad cu vilă la Sinaia la cota 1400 lângă Unitatea Trupelor de Securitate! Dacă trăgea Securitatea aveam 100 000 de Morți! Dna Ileana! S-a „hotărât” cu 300 de Miliarde de Euro în mana PSD-PNL- ului, la putere pt Eternitate, Davis la putere pt Eternitate în România, cu s-a „hotărât”. Mult zgomot pentru Nimic( Hellvig) dna Ileana, mult zgomot pentru nimic. Semnat T.

  47. Persoana din spatele pseudonimului ” Obs” meritati Eternitatea în Paradis! Isteț om la plus infinit! Iulian Vlad șeful trupelor de Securitate a fost un mare patriot! Dacă trăgea Securitatea cu Logistica din Dotare Bucureștiul Timișoara, Sibiul erau ca Bagdad ” acum”. Nu știu cine v-a dar informația dar ea este fff exactă. Nu Securitatea a tras ci Armata, Recrutii erau ” alaptati’ cu saci cu gloanțe pt câți mai mulți morți! Vrem morți, vrem morți, vrem morți! Șeful Forumului Democrat Român Ion Ilescu era „ferit” de Miliarde de gloanțe, efectiv în 89 Ion Iliescu înota în sânge! Ce merită ion Iliescu acum? Dulce ca mierea e glonțul patriei! Și strungarul cu doi bază de la Mecanică Fina Șerban Nicolae ii cara olița cu rahat uman! Să nu scuipi cu sete pe Strungar și pe Rânjila? Omoară manipularea? Omoară Jim Jones cu butoiul cu otravă de 209 litri în Guyana Franceza în ani 80 cu 900 de morți, 1000 de morți la Revoluția română? Rețetă veche de decimat suflete, țări imperii.. Veți cunoaste adevărul și adevărul vă va face liberi

  48. Excelenți comentatori de pe Forum ” dezbat” ceea ce zice prostul României, un mare prost, incapabil ca să citească de pe o banală foaie de A4? Un prost aruncă o piatră în baltă și 10 000 de deștepți vor ca să scoată piatră? La ce bun! O piatră e o simplă piatră și atâta tot! De ce vb dl Nistorescu, de ce îl amintește pe prostul României pus „efemer” la SRI, să mă pici cu ceară dacă înțeleg! Dna Ileana a făcut un „expozeu” ceva gen Doctorat despre Hellvig și spusele nataraului? Eu cu 2 sticle de Murfatlar și doamnă Ileana pe Wikipedia? Tică vs Ieana? Tică Won 2 sticle de Murfatlar! Ileana Lost! Timpul e prețios dna Ileana, nu ți-l da nimeni înapoi! Fugit Ireparabile Tempus!

  49. Parca pentru a-mi confirma sustinerile repetate despre Lovitura de Stat KGB/GRU/Comintern seful Directiei interne rebotezate a Securitatii a recunoscut ADEVARUL AXIOMATIC ca Securitatea a avut intotdeauna rolul de BRAT INARMAT al Partidului si de aparare
    a conducerii de Partid care cuprindea si conducerea de stat!!! Numai ca recunoasterea acestui adevar i-a servit civilului pentru
    A FALSIFICA EWALITATEA LOVITURII DE STAT numind-o mai departee „revolutie” in acest fel demonstrand ca NU S-A DESECRITAT ADEVARUL
    pentru ca daca ar fi fost intradevar o REVOLUTIE, NU EXISTA NICIO RATIUNE A SECRETIZARII!!! Cred ca de aceea Dl Nistorescu a zis la un moment dat ca „mai bine tacea malc”! Pana si faptul ca „adevarul” a publicat actul criminal de falsificare a adevarului are
    semnificatia monstruoasa de a sugera „adevarul falsului criminal”…Aproape toti conducatorii Armatei si Securitatii au primit ordinul deplasarii la Timisoara in dupa-amiaza de 17 dec 1989 in cadrul sedintei CP-ex inclusiv comandantul Garnizoanei Bucuresti
    si MINISTRUL ADJUNT sef al Marelui Stat Major, generalul Gusa, in acest fel Armata fiind ANIHILATA OPERATIV!!!

  50. Se observa ca majoritatea comentatorilor sunt pe-o vorba cu Seful Directiei interne rebotezate a Securitatii, ar fi fost „revolutie”, bineinteles „a intregului popol strans unit in fatza televizoarelor alb-negru unde SE TRANSMITEA PE CASETE
    ANTERIOR INREGISTRATE, la fel ca Procesul ceausestilor, „revolutia in direct”!? Seful Legiunii, core/ileana, a avut chiar
    tupeul ordin nar de a scrie cu majuscule”Revolutia din Decembrie 1989″, prezentandu-se astfel ca un „Hellweg la cub”!!!
    Confuzia monstruoasa e intretinuta cu marsavie de gealatii Securitatii de pe forum care, culmea coincidentei, sunt si cei
    mai aprigi rasputinoizi!!!

  51. Fugit Ireparabile Tempus ! Fugit Ireparabile Tempus ! Bine spus , d.le Tica ! Bine spus ! In ultma vreme preferam un pahar de Jidvei , ca e la moda ! Dar de dragul d.tale si a luptei pe care o duci cu ‘ capusele ‘ care sug singele poporului cinstit si muncitor , la propriu , voi lua citeva sticle de Murfatlar ! Milioane de romani cinstiti sunt alaturi de d.ta in aceasta lupta . Capusele ‘speciale ” nu sunt … revolutionarii nu sunt ! Voi bea deci un pahar de vin in cinstea d.tale , in cinstea d.lui Charlie pt. detarminare si documentare , a d.nei ILEANA pt. patriotism adevarat si profesionalism ! Sarbatori , cu bucurie !

  52. „Taberele” sunt pe pozitii, unii acuza Securitatea comunista, ceilalti Armata comunista de masacrele cu caracter de GENOCID inaugurate in 15 decembrie 1989 si care au durat pana la mijlocul lui ianuarie 1990 pentru „credibilitate”!!! Taberele durilor gealatilor Securitatii forumului care, repet, fac jocul lui Hollweg in acreditarea miseleasca a „revolutiei” cu o incapatanare
    in bacila si unii si ceilalti stiind ca NU A TRAS Securitatea si NU A TRAS Armata, autorii GENOCIDULUI fiind elemente subalterne
    din esaloanele doi si trei AGENTI GRU si KGB!!!Militarii au ripostat atacurilor TERORISTE sau au executat ordinele noii conduceri
    UZURPATOARE!!! Am mai spus, Generalul Gusa in calitatea de SEF AL M.St.M era automat MINISTRU ADJUNCT, autoinstalarea AGENTULUI GRU Stanculescu ca „ministru al Apararii” reprezentand o UZURPARE realizata DIVERSIONIST „oficial” in 22 decembrie dupa ce L-A ASASINAT pe ministrul Apararii Generalul Milea prin SINUCIDERE DE LA SEMIDISTANTA”!!! Unitatea trupelor de Securitate compusa din tineri recruti a fost fost trimisa la Intercontinental pt DIVERSIUNEA „Baricada” dupa care redirectionata la Aeroportul Otopeni
    PENTRU A FI MASACRATA intr-o inscenare monstruoasa de catre Garda aeroportului in confuzia creata de TRAGATORI TERORISTI ascunsi
    in Padure care au deschis focul asupra camioanelor si a unui autobuz care aducea lucratori ai aeroportului din schimbul unu…

  53. In labirintul dosarelor facute de procurori avem toate sansele sa ne ratam,poate acesta este scopul! Urmare condamnării României la CEDO, dosarul nr. 11/P/2014 al PÎCCJ, Secţia Parchetelor Militare,trimis de AUgustin Lazar, privind Revoluția Română din 1989, a fost redeschis în 5 aprilie 2016, restituit ,pt.a fi reluată urmărirea penală și finalizată prin rechizitoriul din 5 aprilie 2019- procuror Cătălin Ranco Piţu,Si acesta a fost restituit ,ICCJ a anulat ca nelegale niste probe:este vorba de probe descoperire și desecretizare, la doi ani de la sesizarea instanței competente actele intitulate „declaraţii” ce conţin relatările făcute în faţa Comisiei Senatoriale de persoanele care au dobândit calitatea de suspecţi/inculpați în cauză; rapoartele întocmite de Comisia Senatorială privind evenimentele din Decembrie 1989 şi documentele ce au stat la baza întocmirii acestora; documentarul privind Marele Stat Major din cadrul M.Ap.N.; documentele de arhivă ale Statului Major General privind evenimentele din decembrie 1989 cu referire la acțiunile întreprinse de Direcția de Cercetare a Armatei pentru perioada 17.12.-31.12.1989 etc.
    Asa zisele „desecretizari”facute de Helwig sunt deci inultile,nu au fost luate in seama si nu vor fi la noua sesizare facuta (de Sutea si Cătălin Ranco Piţu)prin noul rechizitoriu din 3 aug.ac.
    Ce sens are gestul lui Helwig?
    DIVERSIUNEA ! Sa fim ocupati cu interminabila poveste insailata de toti factorii care iau bani grasi pt.a minti -justitie,parchet,securitate,MAN,MI ,politici si a sustrage atentia de la probleme cu adevarat.grave.
    Iar problema grava este sa-i dam JOS !

  54. D-le Darius! Bunul Dumnezeu să vă dea Sănătate Maximă dvs și copiilor dvs, părinților dvs! Aveți suflet bun, tare bun! Simt asta în ființă mea, în sufletul meu! Nu sunt „înregimentat” politic! Detest Minciuna, Nemunca, Hoția! Domnule Charlie, Ileana, Darius, Core, Rene! Dzeu să fie cu dvs! La mulți ani! Eu mi-am mântuit sufletul, familia! Dorm liniștit pe pernă! DNA nu bate la mine la ușă! Iubesc poporul român, Ortodoxismul, bunul simț, munca, Sfânta Muncă! D-le Darius! Niciodată nu m-ați dezamăgit! Ați clamat Munca și Ați disprețuit Hoția! Mare om, mare caracter! Vă doresc Sărbători fericite! Eu la muncă! Asta știu, asta fac! Slavă „vecinică” Fecioarei Maria, lui Iisus Hristos Mântuitorul! Muncesc „cinstit”. Îmi este necesar și „suficient”. Slavă României, Slavă Ortodoxismului…

  55. Pe roman nu-l intereseaza asa ceva. Acum il intereseaza sa isi faca matul plin, sa ajunga la munte. Pana cand lumea nu intelege ca trebuie sa maturam la fiecare 4 ani cu macar un partid mare si sa lasam pe altii sa guverneze nu vom schimba nimic. Vor ramane si pensiile speciale, caile ferate vor face 100 de ani, vom scoate bani la clinicile private. Isi vor bate joc de noi in continuare. Nu-i bai, mergem sa pupam icoane in continuare, vom deveni suveranisti ca UE e da vina. Vom fi prosti in continuare.

  56. Tovarasi!
    Se taie!
    Subventia la benzina si motorina, nu pensiile speciale.
    Dar ce credeati, contributivilor.
    De unde sa se stranga bani pentru pensiile noastre speciale in valoare totala de 13.2 miliarde lei pentru anul 2023, in crestere cu 0.8 miliarde lei fata de anul 2022.
    Hai, sa fie primit.

  57. In acest moment, 21:28, ultima postare afisata e la 18:20!? Aceasta e noua metoda de blocare a comentariilor inoportune liniei…

  58. gasca de la tembeliziune….unde a venit si Militaru-kgb coborind dintr-o dacie rosie…si gasca perdanta ramasa la CC cu Dumitru Maziliu-cia…
    la tembeliziune era si capitanul Lupoi..fiul NKDV-ist-ului sef de serviciu cadre al Armatei din anii 45-50
    ce circ…ce tradare…si ce de prosti…prin dezinformare
    revolta populara a fost si nimeni nu o poate nega…
    dar rivolutzie anticomunista nu a fost….
    nu puteau sa se ‘bata’ singuri..ca sa zic asa…
    asta cu anticomunismul…si trecerea la capitalism….fara referendum…e fotzata rau si e nenatural …de aceeia a iesit strimb

  59. Tică, ia aminte și aplică spusele unui mare înțelept:”Doamne, ferește-mă de prieteni, că de dușmani mă feresc singur.
    :voi asculta sfatul înțeleptului de a face înapoi câțiva pași , dar am hotărât să fac înapoi toți pașii care m-au făcut să comentez doi ani pe forum. Sunt rugăminți la care nu poate nimeni rezista.
    Luați – vă gândul că frecați Lampa lui Aladin și Duhul apare. Vă mulțumesc tuturor că sunteți, a fost o minune că am fost cu voi pe forum
    și vă doresc un Nou An fericit. Al Vostru, al tuturor și totuși al nimănui, Drag de România

  60. Pentru toti securistii noi (cam cretinei comparativ cu cei vechi) si pentru sustinatorii lor. La mintea voastra spalata de televiziunile 100% securiste autorii ‘revolutiei’ sunt cei care au tras in manifestanti. Este parerea normala a celor spalati pe creieri si adusi la stadiul de a nu mai gandi. Papagalilor fraieri (tica&trupa care imputesc acest forum), prin autori se inteleg cei de la butoane care au organizat totul in cardasie cu agentii de afara. In acest caz concret a fost SECURITATEA, unica care putea coordona totul inclusiv pe inamicii personali ai lui Ceausescu si acestia oamenii ei de mult. Restul ca acei militari care au trimis trupele pe strazi au fost simpli executanti care s-au conformat ordinului.

  61. El nu citește în general mai nimic pentru că nu vrea să fie contrazis, probabil.

  62. Vine vremea să știm, vine vremea să ne aducem aminte, vine vreme de război, vine vreme de pace.
    Vine vreme să iubim, vine vreme să iertăm, vine vremea pentru fapte , risipite în cuvinte, pași în urmă, pași înainte, rugând să ne ierte pe cei din morminte, pe cei ce așteaptă, fără speranță, iar cei dispăruți, să învie.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.