Hellvig: Vrem o relaţie mai deschisă cu parlamentul

Serviciul Român de Informații şi-a prezentat miercuri bilanțul.

Cu acest prilej, Eduard Hellvig, directorul SRI, a declarat că este nevoie de un „parteneriat onest” între SRI și toate instituțiile statului, dar și de o aliniere permanentă a rolului și misiunilor Serviciului la regulile jocului democratic.

„E momentul unui parteneriat onest între SRI și toate instituțiile statului pentru că eu, personal, cred că numai în echipă putem menține România în afara pericolelor din interiorul țării, dar și din exterior”, a declarat Hellvig la prezentarea bilanțului SRI.

El s-a pronunțat pentru o modernizare și mai mult a parteneriatului cu instituțiile.

„Vom lucra pentru un model mai transparent de control și pentru relații mai deschise atât cu Parlamentul, dar mai ales cu societatea civilă. Vom fi un partener onest al tuturor instituțiilor pentru perfecționarea legislației și pentru a da un exemplu de eficiență și profesionalism”, a adăugat Hellvig.

La evenimentul a participat, alături de conducerea Serviciului, președintele României, Klaus Iohannis, președintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații, Adrian Țuțuianu, precum și membri ai acestei comisii.

După ziua bilanţului, Comisia SRI va începe controalele la unităţile centrale ale Serviciului.

Comisia SRI a stabilit, pe 14 martie, să efectueze controale la unităţi SRI centrale şi din teritoriu, unele controale fiind notificate prealabil, altele fiind inopinate. El a arătat că există deja o tematică de control elaborată şi că în cadrul acestor controale se vor verifica date, informaţii, documente.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.