Hidroelectrica a denunţat un contract cu Paroşeni, prin care a pierdut 253,6 milioane de lei

Administratorul judiciar al companiei Hidroelectrica, Euro Insol, a denunţat miercuri contractul privind cumpărarea energiei produse la CET Paroşeni, pierderile înregistrate de către Hidroelectrica în urma derulării contractului ridicându-se la 253,6 milioane lei, în perioada 2009 – 2011, potrivit unui comunicat transmis miercuri de societate.

„Diferenţa dintre valoarea preţului mediu de achiziţie al energiei de la SCPEET Paroşeni SA şi preţul mediu anual de vânzare a energiei contractate de către Hidroelectrica pe piaţa reglementată şi pe piaţa concurenţială se materializează într-o pierdere pentru Hidroelectrica pe perioada 2009 – 2011 de 253.681.758 lei”, este menţionat în decizia administratorului judiciar.

Cantitatea de energie achiziţionată prin intermediul contractului se ridică la 2,35 milioane MWh. Pierderile înregistrate în anul 2009 totalizează 106,6 milioane lei, cele din 2010 – 87 milioane lei, iar cele din 2011 – 59,9 milioane lei.

Conform sursei citate, menţinerea contractului de vânzare-cumpărare nu se justifică atât prin raportare la scopul avut în vedere la momentul semnării, respectiv susţinerea financiară indirectă a Electrocentrale Paroşeni în detrimentul propriilor indicatori economici, cât, mai ales, în condiţiile deschiderii procedurii insolvenţei împotriva Hidroelectrica.

„Scopul încheierii şi derulării contractului de vânzare 92 a fost acela de a asigura resursele necesare rambursării şi garantării unui credit de 80 milioane euro pentru finanţarea a două investiţii de mediu necesare la CET Paroşeni”, este precizat în decizia Euro Insol.

Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat pe o perioadă de 10 ani, începând cu 1 ianuarie 2009, pentru preluarea de către Hidroelectrica a energiei electrice produse de grupul 4 din CET Paroşeni la preţul stabilit de ANRE pentru CET Paroşeni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.