ÎCCJ judecă miercuri contestația în cazul Vâlcov

Înalta Curte de Casație și Justiție judecă miercuri contestația DNA privind arestarea la domiciliu pentru 30 de zile a fostului ministru de Finanțe Darius Vâlcov.

Vâlcov este acuzat de trafic de influență după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, în urma cărora ar fi primit o șpagă de 2 milioane de euro.

Instanța Supremă a decis joia trecută ca fostul ministru să fie cercetat în arest la domiciliu.

Acesta are mai multe obligații: să nu părăsească imobilul în care locuiește fără permisiunea organului judiciar în fața căruia se află cauza, a judecătorului de drepturi și libertăți și de a se supune restricțiilor stabilite de acestea; să se prezinte în fața organului de urmărire penală și a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat; să nu comunice cu ceilalți participanți la comiterea infracțiunilor, cu martorii, precum și cu ceilalți subiecți procesuali.

DNA a primit un nou aviz, marţi, pentru arestarea acestuia, fiind acuzat că a folosit informaţii obţinute când a fost primar, senator şi ministru, pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură. Procurorii susţin că aceste firme erau deţinute de Vâlcov, dar erau administrate prin interpuşi.

Cererea DNA privind urmărirea penală a lui Darius Vâlcov a primit nouă voturi ”pentru”, iar cererea privind reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului PSD – şapte voturi pentru” şi două abţineri.

Plenului Senatului urmează să se pronunțe miercuri. DNA a cerut pe 24 martie un nou aviz pentru arestarea lui Darius Vâlcov.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Luiza Vasile 332 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.