IICCMER, protocol de colaborare cu Fundația Rațiu

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunțat miercuri, printr-un comunicat de presă trimis la redacție, că a încheiat cu Fundaţia Raţiu (The Raţiu Family Charitable Foundation) un Protocol de colaborare cu scopul arhivării şi digitalizării arhivelor Ion Raţiu şi V.V. Tilea, aflate la sediul Fundaţiei din Londra.

În acest sens, IICCMER va pune la dispoziţia organizaţiei partenere serviciile unui expert în arhivistică, care să realizeze şi să supravegheze toate activităţile necesare.
În urma acestui proiect, o copie digitizată a celor două fonduri arhivistice va fi disponibilă în arhiva IICCMER dedicată exilului românesc, pentru toţi cei interesaţi de studierea istoriei recente.

Fundaţia Raţiu (The Ratiu Family Charitable Foundation) a fost înfiinţată la Londra, în 1979, de către Ion şi Elisabeth Raţiu, cu scopul de a promova şi sprijini proiecte care contribuie la evoluţia învăţământului superior şi a cercetării culturale şi istorice a României.
Fundația oferă burse anuale studenţilor români care urmează cursuri de masterat ori doctorat la instituții de învățământ superior din Marea Britanie.
Mai mult, Fundaţia Raţiu oferă capital de start (seed funding) unor proiecte inovative, în special din România, care întreţin şi promovează valorile democratice, artele şi civilizaţia, patrimoniul naţional, societatea civilă şi protejarea mediului înconjurător. Numeroasele proiectele sprijinite de Fundaţia Raţiu de-a lungul timpului urmează viziunea și principiile stabilite de către Ion Rațiu.
Fundaţia Raţiu sprijină şi colaborează cu Centrul Raţiu pentru Democraţie din Turda, Centrul Cultural Românesc din Londra si Woodrow Wilson International Centre din Washington, USA.
Mai multe detalii despre Fundaţia Raţiu sunt disponibile pe site-ul http://www.ratiufamilyfoundation.com/.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea şi implementarea unor instrumente educaţionale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile şi drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.