Încă o cerere de arestare pentru Nicuşor Constantinescu

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere Tribunalului Constanţa arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Nicuşor Constantinescu, în dosarul în care acesta este acuzat de abuz în serviciu.

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa este acuzat că ar fi subfinanţat Centrul Militar Zonal Constanţa, potrivit unui comunicat publicat pe site-ului oficial al DNA.

Procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Constanța au solicitat judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanța luarea măsurii arestării preventive a inculpatului Constantinescu Nicușor Daniel, pe o durată de 30 zile, de la data punerii în executare a măsurii arestării preventive și dispunerea emiterii de îndată a mandatului de arestare preventivă, se arată în documentul citat, care se referă la cauza mediatizată prin comunicatul nr. 510 din 25 aprilie 2014.

Nicuşor Constantinescu este acuzat în acest caz de abuz în serviciu în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 2009 – 27 noiembrie 2013 Nicuşor Constantinescu, „cu știință, în exercitarea atribuțiilor care decurgeau din calitatea de președinte al Consiliului Județean Constanța, în mai multe rânduri, nu și-a îndeplinit sau și-a îndeplinit în mod defectuos obligațiile potrivit art.76 din Legea nr.446/2006”.

Mai precis, spun cei de la DNA, Constantinescu nu a asigurat finanțarea Centrului Militar Zonal Constanța, „neefectuând reparațiile necesare la sediul acestuia, dispunând rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilități și servicii de pază necesare funcționării în condiții normale a Centrului Militar Zonal Constanța și încercând de mai multe ori să evacueze instituția din sediul pe care îl ocupa, fapte care au provocat vătămări ale drepturilor și intereselor legale ale Ministerului Apărării Naționale precum și pagube acestei instituții.”

Întrucât Nicuşor Constantinescu a depăşit limita teritorială fixată de judecător și nerespectând perioada pentru care a primit încuviințarea de a se afla în afara teritoriului României, instanţa de judecată a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu cea a arestării preventive.

În dosarul în care s-a emis mandat de arestare preventivă, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa fusese trimis în judecată de procurorii Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obținerea de foloase necuvenite sub forma complicității și 21 de infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu obținerea de foloase.

„La pronunțarea măsurii înlocuirii măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive, judecătorul de cameră preliminară a reținut că inculpatul se află în situațiile prev. de art. 215 alin. 7 C.p.p., întrucât – pe durata măsurii controlului judiciar – a încălcat, cu rea-credință, obligațiile care îi revin, respectiv prev. de art. 223 alin. 1 lit. a), alin. 2 C.p.p., din probe rezultând suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune și a fugit, în scopul de a se sustrage de la judecată, iar privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Astfel, judecătorul de cameră preliminară a constatat că și la acest moment procesual, rezultă din materialul probator administrat în faza de urmărire penală, condiția existenței suspiciunii rezonabile că inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a comis pretinsa activitate infracțională reținută în sarcina sa, fără a se afecta prezumția sa de nevinovăție.

Soluția dispusă, și anume cea a arestului preventiv, a rămas definitivă prin respingerea contestației formulate de inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel București.

În acest context, judecătorul delegat din cadrul Tribunalului București a formulat cerere de arestare provizorie, având în vedere propunerea de extrădare din data de 8 august 2014 emisă în dosarul Tribunalului București, în referire la inculpatul CONSTANTINESCU NICUSOR DANIEL, în vederea punerii în executare a mandatului de arestare preventivă emis de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul București. Cererea de arestare provizorie s-a întemeiat pe art.12 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii.

În eventualitatea extrădării, legislația prevede că persoana predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deținută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricții a libertății sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea.

Prin urmare, rezultă că judecarea inculpatului CONSTANTINESCU NICUȘOR DANIEL, în cauza aflată pe rolul Tribunalului Constanța, nu se va putea desfășura decât în condițiile existenței unui mandat de arestare distinct față de cel deja dispus, care să se raporteze la starea de fapt din dosarul trimis Tribunalului Constanța.”, se mai arată în comunicatul DNA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.