Închipuiții României peste hotare

Dacă ar fi trăit, Marin Preda sau Eugen Barbu ar fi putut să descrie pedanteria unui român ajuns, după un îndelung dat din coate, ambasador la Paris. În țară, omul nostru trăia în două camere modeste printr-un cartier făcut de comuniști. De îndată ce a fost desemnat ambasador în Franța și a ajuns la Paris, a purces la o evaluare a apartamentului său. Nu i-au convenit perdelele, nici vesela și nici cosmeticele uzuale. Ori șampoane și săpunuri Channel ori, în cel mai rău caz, Gucci. Dar cea mai mare belea a venit de la lenjerie. Toată lenjeria de la apartamentul ambasadorului trebuia declasată cu un nivel. Rămînea pentru camerele personalului și pentru cele destinate oaspeților din țară. Pentru apartamentul ambasadorului au fost achiziționate cearşafuri din mătase și trimise la marcare cu monogramă. O fi citit în cărțile despre boieri și milionari sau pur și simplu noul ambasador avea un fix? Pînă la urmă, explicația a fost destul de simplă. Cearşafurile cu monogramă puteau să se amestece lejer cu acelea fără și, astfel, ambasadorul ar fi riscat să doarmă în aşternuturile portarului.

Care sunt direcţiile de acţiune ale ICR

Nu vă mirați că românii, după ce evadează din sărăcia, modestia sau banalitatea casei în care locuiesc, ridicați la rangul de reprezentanți ai statului lor, se umflă în pene. Le crește gușa și li se îngroașă mijlocul, vorbesc mai apăsat și mai gomos. Importanța funcției li se citește în priviri și în propoziții.

Ar fi nedrept să vă imaginați că numai ambasadorul de la Paris a fost lovit de o asemenea boală de închipuit reprezentant al țărișoarei sale. Ca unul care știe destul de bine clădirea ambasadei de la Paris și Institutul Cultural Roman din 1 Belgrave Square (London) și care a văzut și Ambasada României de la Washington, trebuie să vă spun că boala românului închipuit este veche și permanentă. Și Nicolae Titulescu închiria aproape toate apartamentele din jurul celui în care se odihnea în deplasările sale prin Elveția, Franța etc. Nu a închiriat ștersul și mediocrul nostru ambasador în SUA o clădire faimoasă din Washington unde a stat și ginerele șahinșahului iranian Mahommad Reza Pahlavi și unde, la petreceri, veneau toate vedetele Hollywoodului? Cine să vină astăzi să-i vadă chelia și ideile lui Andrei Moraru Americanu’? Or fi cumva prin curte și pe marginea piscinei panourile și machetele școlilor din programul „România educată„ a navetistului Klaus Iohannis? Plătim 20.000 de dolari pe lună? Plătim!? Plătim 240.000 de USD pe an, plus alte cheltuieli! Dumnezeu știe cît ne costă întreținerea și personalul, icrele, șampania și cosmeticele!

Șefa ICR Londra, scoasă de MAE din locuința de lux

Cine s-a dus în apartamentul în care locuia Nicolae Manolescu la Paris cît timp a fost ambasador la UNESCO să vadă paginile în manuscris din Istoria critică a Literaturii? Ca să nu fiu bănuit de resentimente, iaca reproduc ce a scris la vremea sa ziarul România liberă despre boieria criticului român nu la Uniunea Scriitorilor, ci la Paris:

România liberă dezvăluia săptămâna trecută că la scurt timp după ce actualul şef al Institutului Cultural Român, Lilian Zamfiroiu, părăsea postul de adjunct al ambasadorului României la UNESCO, soției acestuia, care era casnică, i s-a creat un post în cadrul Delegației. Acest lucru ne-a fost confirmat chiar de MAE. „Tatiana Zamfiroiu ocupă un post administrativ, respectiv referent relații, în cadrul Delegației Permanente a României la UNESCO, din septembrie 2013. Chiria locuinței doamnei Tatiana Zamfiroiu este de 3.037,48 euro/lună”, sunt precizările oficiale ale MAE, la solicitarea RL. (….)

Împărțirea ciolanelor pe tarlaua ICR

2.200 euro, salariu de referent-relații

Totuși, ce presupune postul de referent-relații al Tatianei Zamfiroiu? Delegația Permanentă la UNESCO este formată din trei salariați: ambasadorul Nicolae Manolescu, adjunctul său, diplomatul Gabriel Sarafian și Tatiana Zamfiroiu. Potrivit fișei postului, ea întocmește referate legate de activitatea celor doi diplomați. Fiind un post administrativ, soția președintelui ICR nu este obligată să publice o declarație de avere, în schimb, venitul ei apare în declarația de avere a lui Lilian Zamfiroiu, pe anul 2013, publicată pe site-ul ICR. Astfel, în patru luni, Tatiana Zamfiroiu a avut un venit de 8.844 euro, adică 2.200 de euro/lună. Întâmplător sau nu, locuința de serviciu a soțului a fost păstrată, iar pentru aceasta statul român plătește chirie 3.037 euro/lunar. Surse de încredere RL au declarat că miză acestui apartament de la Paris este, de fapt, alta. „Unul dintre copiii lui Zamfiroiu studiază la Paris, este student, și în toată această perioadă el a stat în acea casă”.

Ce se alege de ICR?

Deși i s-a solicitat oficial un răspuns și a fost contactat telefonic de multe ori, Lilian Zamfiroiu nu a vrut să aducă precizări în legătură cu postul soției dumnealui.

(….)În mandatul lui Nicolae Manolescu, care a început în 2006, un singur proiect cultural a intrat pe lista de aşteptare UNESCO: „Satele vechi Holloko, Rimetea şi împrejurimile (2012)”. Motivul este acela că Holloko se află încă din anul 1987 pe lista World Heritage List Unesco. De altfel, în anii 2000, România a reușit să înregistreze pe lista de asteptare un singur proiect, și anume Centrul Istoric din Sibiu, în 2004, în strânsă legatură cu renovarea generală a orașului – capitala europeană a anului respectiv. Dar dosarul fiind considerat incomplet şi evaluat drept „greşit” de către experţii UNESCO, înscrierea a fost amânată sine die.Întrebat de ce lucrurile merg atât de greu pentru ca operele lui Brâncuși să devină situri UNESCO, Manolescu a răspuns: În privința ansamblului Brâncuși, lucrurile merg normal. Inițiativa dosarului a aparținut primăriei din Tg. Jiu, cu un an și jumătate în urmă, care m-a contactat și, ca urmare, am sesizat Ministerul Culturii în vederea întocmirii dosarului necesar. Experții în materie de patrimoniu numiți de minister au întocmit dosarul la timp, deși este unul foarte complicat (..) Dosarul propriu-zis își urmează cursul, care nu mai depinde de noi. Procesul durează un an, un an și jumătate. Uzanță sau birocrație, asta e procedura”.

ICR Tel Aviv, directorul Salamon sau Cine nu e cu noi e împotriva noastră

Potrivit MAE, bugetul alocat pentru întreținerea Delegației Permanente a României la UNESCO, pentru anul 2014, a fost de 154.570 euro, iar chiria reședinței lui Nicolae Manolescu este de 5.056 euro/lună și se află în primul arondisment al Parisului„.(15 octombrie 2014)

Ultimul scandal provocat de dezinvoltura de diplomat român nabab peste hotare a venit de la Catinca Maria Nistor, actriță de teatru și film, numită la ICR Londra din rațiuni de artă, look și papa mason. Trebuie să știți că locația din 1 Belgrave Street este una dintre cele mai frumoase din Marea Britanie. ICR-ul la Londra și la Paris beneficiază de două clădiri unice. La Paris, Palais Behague (alături de ambasadă), iar la Londra, 1 Belgrave Square alcătuiesc o zestre în care cultura romană își poate prezenta ușor valorile. Doar să aibă cu cine. De ce n-a rămas Catinca Maria Nistor în clădirea ICR unde stau și ceilalți angajați ai ICR, mai ales că în respectiva clădire monumentală se află și sălile recepție și de expoziție? Din discreție? Din nevoia de intimitate? Dintr-o feminină închipuire de vedetă dîmbovițeană?

Tot din întîmplare, la Londra, am ajuns și în apartamentul în care pe vremea cînd juca la Chelsea, locuia Gianfranco Zola. Era un apartament pus la dispoziție de clubul londonez. Chelsea plătea pentru apartamentul faimosului fotbalist italian un banal 5.000 de lire sterline pe lună. Plus angaralele! Exact cît actrița noastră atît de giugiulită de țară și împinsă de tată și de lumea politică pe postul de director al ICR London.

Singurul om de cultură de la ICR Tel Aviv părăsește corabia

Post scriptum:

Despre cele care se petrec la ICR Tel Aviv am mai scris. Vom reveni. Dar vom scrie mai ales cu ce se întîmplă la Veneția. Şi la Veneția există un ICR care se numește ICRCU (Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistă Veneția! Titlul ca titlul, dar să vedeți ce balamuc!

 

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 49

86 de Comentarii

  1. Poate ca il va convinge massmedia, pe omul de cultura Mircea Dinescu, sa-si smulga radacinile din pamantul mosiei de la Cetate, sa lase televiziunile, pe care in prezent le terorizeaza si sa plece la ICR Paris.
    Asta chiar ar fi o realizare !

  2. Contributivii pizmosi, se iau de esentiali cu viitoare pensii speciale.
    Fata lu’ tata Nistor merita mai mult.
    Am vazut la televizor ca stie sa deschida gura.
    O fi alta explicatie?!

  3. Problema tine strict de morala dar si aceasta in contextul in care Romania oficiala este o tara saraca. Pentru o tara cu pretentii europene este firesc ca si reprezentarea ei afara sa fie pe masura a ceea ce pretinde ca este. Problema este alta. Nu din cauza unor reprezentanti mai speciali care isca acuze acasa ca sunt risipitori Romania este saraca. Pe langa ce se fura si se inginereste in tara de mafiotii (securisti) ai nostri, pe langa pomenile uluitoare facute de stat unor categorii privilegiate de salariati, pe langa semnarea umila si iresponsabila de catre cei de la conducere a unor contracte inutile si paguboase, toate acestea masurandu-se in sute de miliarde, pe langa acest jaf uias toate cheltuielile inoportune (?) privind reprezentarile tarii afara sunt ca si inexistente. Repet, nu din cauza asta Romania nu este bogata.

  4. O sa constate o gramada de asazise fundatii, institute, etc care nu aduc nici-un folos economic staului roman.
    Diar paguba. Multe fiind infintate pentru FOSTI . Un exemplu RAZVAN TEODORESCU evvreu globalist caruia i s-a infintat un loc cald. Al doilea evvreul Constantinescu…si tot asa.
    Acesti minoritari sunt CAPUSHE care sug banii romanilor. Ciuca sa faca o analiza. Mai descoperim si Institut de Stiinte Politice la Iasi tot foarte capushat de minoritari.

  5. Un articol pe SU-FLE-TUL meu! Un miliard de mulțumiri Redacției și Genialului Cornel Nistorescu! Două proteine chelioase, Frații Muraru, supozitoare la Forumul Mondial Evreiesc, trăiesc „acum” ca șeicii din Kuweit! O proteină Chelioasa, Bogdan Aurescu, supozitor la B’nai B’rith, trăiește „acum” ca Harun al Rasid din 1000 și una de nopți! Românii este antisemiti, xenofobi și „numai” Frații Muraru cu Combaterea Antisemitismului de pe lângă „înaltul patronaj” al Președintelui Johannis(?), salvează „sărmanii” evrei de furia babelor și moșilor de 86 de ani cu proteza coclita în batistă! Unde este Tribunalul Militar? Unde este Plutonul de Execuție? Actrița de filme porno, Ioana a făcut sediu de 5 stele în Băneasa la 5 metri de mine! 11 000 de Euro lunar net e bani „frumoși” pe praful ăsta! Fiică de Mare Mason, lichea, „sugativa” pe 6500 de Lire Sterline pe banii imbecililor din Romanica, Londra sediu, imbecili, votanți de Carcinom PSD-PNL, cu saliva curgandu-le în colțu’ gurii? Se angajează pe „examene” Leprele, Gunoaiele Sociale pe Funcții Publice , din partea PSD-PNL? Ori suntem golani, ori nu mai Suntem? Doamna Core? Vi se sfâșie sufletul că „acum” emigrează ireversibil sute de mii de Români? Sau dvs în halat călduros, în papuci gen motănei, între valatuci de tutun, cu 3 cafele la botu’ calului, indexul îngălbenit de Nicotină, iubiți cancerul PSD-PNL, iubiți Ioana Timofte, iubiți fata de Mare Mason, iubiți cele două proteine chelioase de Frații Muraru? Vă simțiți „păcălita”, driblată, înșelată de Frații Muraru, Core? Ăștia doi dau cu „boltă” peste România, peste sufletul dvs? Tecuci versus Washington? 24 000 de Euro vs 1500 de lei? Pute doamna Core, pute România de Antisemiti! Vă umflă râsul dna Core? Vă umflă râsul? Râde și cu curul Frații Muraru, inclusiv de dvs! Mai iubiți cancerul generalizat PSD-PNL dna Core? Mai iubiți?

  6. Cind ajunge Dinu Paturica ,neam de sluga , pe post de „boier”intii ii trebuie „palate „si ceva „tractoare „de lux in special marca Mercedes sau BMW …..Mai ales ca-s pe „banii prostilor”. Asta-i „nivelul de cultura”al celor trimisi la ICR . Si pe la cele ambasade ca tot apartin de MAE …

  7. Păi când vede babuinu’ ăl bătrân câtă opulență e la ‘telectuali, marcă imediat banu’ ca să-și facă odrasla ‘telectuală. Că să moare dujmanii dă necaz că ei n-are valoare.
    Totul e marketing, maestre. Totul e marketing.

  8. Oricum nivelul de cultura al alora este peste al tau care scrii texte. Chiar daca o bagi cu Paturica sa arati ca esti citit. Dar stii cine-i creatorul personajului? … Noroc cu smartfonul userist!

  9. Ambasadorul de la Tokyo locuieste in ambasada. Daca ar inchiria un palat, ca astia descrisi in articol, japonezii nu s-ar mai uita la el.

  10. Procopseala mare, cultura asta.Nu există municipiu în Românica în care vreun serviciu public, gen apa-canal, transport public sau vreun alt pension de directori să n-aibă un „geniu”-două local, gen poeți de sertar, sau alte categorii de palavragii-artisti- bețivi de lux, pe vreo sinecură asemănătoare cu Tatiana respectivă, numai că fenomemul este insuficient studiat de presă.Cocalari pe vechi, boiernași pe nou.Bibelourile clasei politice.Ținute pe cocoașa noastră, firește.Clasa politică actuală ESTE o armată de ocupație de facto.Un „leadership” inept, nociv și costisitor, speranța de lux a tuturor inutililor.

  11. ICR o sinecură pentru pilele lumii politice.Bani sifonați zice-se în slujba culturii românești, care în realitate sunt pentru mofturile celor ajunși fără nici un mert acolo.Și câte nu sunt asemenea ICR ce toacă bani ii românilor fără nici un fel de rușine !

  12. ICR, o instituție care n-ar trebui să existe, există ambasade si consulate prin intermediul cărora Ministerul Culturii sau orice entitate interesată pot promova arta și cultura română. ICR, o altă instituție destinată sinecurilor.

  13. Toate partidele sunt infiltrate si capushate la varf de agentii globalismului sorosist. Daca au reusit ei sa subjuge Ameruca, sa-si puna sefa la Trezoreria amerucana, de unde anulal poporul american le da sa suga pe gratis la 20 milioabe capyshe cu perciuni. Da Romania a xarui Revolutie a fost deturbata din prima de evvreii Soros, Brykan, Barladeanu,Petre Roman,Razvan Teidirescu,Constantinescu, Bashescu.

  14. No, hai coconă şi cuvântă, cä iaca, incape şi vorba ta şi nu-ți calcă nimeni conduru’. Locu-i mare și felurit, şi unul nu-i ca altul, dar mândrul şi înțeleptul Soare-i incălzeşte pe toți!

  15. Ca si birourile de turism de odinioara si aceste institute culturale sunt populate de pile, relatii pentru rudele politicienilor din guvern si parlament. Bani de la buget tocati degeaba cand cu ei se puteau face zeci de scoli cu internate pt copiii din sate ca sa nu bata drumurile oe jos ori cu autobuze proaste. Ambasadele erau cele care aveau si obligatii de a promova cultura.

  16. Nimic nou sub soare, toți trandafirii au spini să nu îi rupă postacii pe bani,să nu ajungă la butoniera celor ce semnează comentarii cu numele – cât o înjurătură. Adică…

  17. Nu le mai pasa de tara si conationali, nu le mai pasa decat de propriul comfort imbobat de, abundenta si nesimtire! La modul serios, au trecut tacit o groaza de legi despre care, la ora actuala suntem pusi in fata faptului implinit de nu se mai poate schimba nimic, de fapt, nu se vrea! Aceste clanuri infractionale politico-guvernamentale fac ce viseaza noaptea sau cand sunt la un sex cu una viitoare plasata in functie inalta pe bani grei. Sunt cativa ani de cand tot atentionez pe suveranitatea tarii si pe auril de la londra. Niciun sunet despre aceste doua puncte sau urla duhoare mincinoasa de nici cartita nu ii crede. Apropo, ca mi-am amintit, au schimbat rsd-rcs grila la tv si cenu credeti, postul unguresc este obligatoriu pe toata tara in detrimentul canalelor de stiri si informatii locale! Nu aveam de unde sa aflu daca nu am dat telefon pentru informatii.

  18. Privind exemplele de mai sus romanul sigur s-ar scarpina la ceafa si ar exclama : „Ptiuuu ! Bre, s-a suit scroafa-n copac !” … Cind il debarca RATA in Bucale iar la coborirea in autogara inca îi mai curge țarînă din buletin, e si normal ca gherțoiul sa aiba doar pretentii de lux … Doar ca „tranzitia” nu e asa de usoara de la privirea hornului casei din chirpici prin inimioara decupata in usa cacastoaiei din fundu’ curtii la vederea unei parti din Hyde Park, de la etajul al doilea al locuintei de protocol …

  19. Clasa politica se comporta ca arendasul pe mosie. Toti parvenitii inculti ajunsi directori de icr sunt numiti politic de sefii de partide ciolacu, ciuca, kelemen, precum si de romascanu ministrul culturisto-cancanist.
    Atat pot ei!!! Problema e, de ce putem noi sa-i suportam atat???

  20. ICR ? Institutul Cultural Român, sau Iudaic ? Vă aduceți aminte că atunci când i s-a atras atenția șefei de la New York că e vrei, nu vrei, sunt prea sunt mulți de-ai ei, a zis că ea nu-i caută prin pantaloni, sau pe sub fuste la angajare ?!
    Doar titulatura amintește de noi, că nici o oficină de asta nu face cunoscută opera și studiile lui Eminescu, Creangă, Alecsandri, Vlahuță, Caragiale, ca să nu mai vorbim de Octavian Goga , V.Voiculescu, Radu Gyr, Paul Goma, Mircea Vulcănescu , sau Nicolae Paulescu, ale căror urme vor să le șteargă cu totul din Istoria României !
    Nu ne ajung denigratorii din ambasade ? Trebuie să le aducem și ajutoarele din aceste oficine străine de Neam și Țară, „de tot ce-i românesc (și) nu piere”, cum ar vrea ei ?!

  21. Se aproprie Ziua Națională iar eu am o dilemă, Edelweis este tot la reanimare? , că a dispărut în ceață de un an. Dar dacă este invocat prevăd că apare ca o floare de colț rară , să se bucure cu noi nu să comemoreze cu sovinii patriei , o zi Importantă pentru neamul nostru tristă pentru etnia lor udă mereu.

  22. „Palaria sus!”, din respect pentru articol! Din suflet va doresc sanatate shi o toamna frumoasa!

  23. Romanii, neam de opincari. De unde bun simt si modestie la neamurile de iobagi.Asa sunt romanii, grobieni din neam in neam.Doar o noua revolutie care sa faca curatenie…..Dar avem acum trupe NATO care ii apara pe acesti paraziti bugetari si pe multinationalele pentru care lucreaza bugetarii

  24. C. Nistorescu si editorialul de azi , merita laude . Pt. ca ridica putin zuvelca de pe scirbosenia pe care o practica psd-pnl in grup , numita popular NEPOTISM . Si care alaturi de SISTEMUL ORDINAR AL PENSIILOR SPECIALE , REPREZINTA activitatea de baza a puterii politice psd-pnl- udmr , in Romania . Si care duce Romania direct in zid . Sa o opreasca cineva !

  25. Cât trăim pe acest pământ
    Mai avem un lucru sfânt,
    O câmpie, un sat natal,
    O clopotniţă pe deal.

    Cât avem o ţară sfântă,
    Şi un nai care mai cântă,
    Cât părinţii vii ne sunt
    Mai există ceva sfânt.

    Cât pădurile ne dor
    Şi avem un viitor
    Cât trecutu-l ţinem minte
    Mai există lucruri sfinte.

    Cât Luceafărul răsare,
    Şi în cer e sărbătoare,
    Şi e pace pe pământ,
    Mai există ceva sfânt.

    Cât avem un sat departe
    Şi un grai fără de moarte
    Cât ai cui zice părinte,
    Mai există lucruri sfinte.

    Cât durea-ne-vor izvoare,
    Ori un cântec ce dispare,
    Cât mai avem ceva sfânt
    Vom trăi pe-acest pământ.

    Nicolae Dabija

    Iubesc ansamblul de copii care interpreteaza acest cantec.

    https://youtu.be/s_GBntMDaGw

    Iubesc copiii, florile si muzica.

    Iubesc sa mi se spuna „buna dimineata”

    Iubesc pacea, armonia si oamenii buni.

    Nu fumez si o cafea dimineata, este rasfatul meu.

    Avem nevoie de foarte putin, pentru a fi fericiti.

  26. Cam mult delir legionaroid in postari. Si apoi, cum dreacu sa promovezi scriitorii sec 19 in strainatate, suntem in sec 21, bro! Astia nu mai au priza nici la publicul romanesc, despre ce arghezi, alecsandri, gyr vorbiti?

  27. D-le Nistorescu! Am râs în lacrimi cu „Un tramvai numit dorință” De ce? Cum de ce? Dvs într-un fier nou pe șină veche și Doamna din Bacău care odinioară horcaia, dându-se de ceasul morții, la subsolul 3 Antena3, Băneasa, cu Directorul de Platou deasupra scoțând-ui măseaua de minte, încerca ca(?) să salveze ce e mai e de salvat! Nu vânzarea în sine e „importantă” ci Mentenanță de după! 16% din Suma Brută pe Revizii e șpagă, mulți, mulți bani. Milioane de Euro a pierdut Proasta din Bacău! Eu la Alro Slatina pe lângă „Utilajul Tehnologic”, licitez și Mentenanță pe următorii 5 ani! Contract Beton Armat semnat cu armata de avocați a lui Alro! Urlă ficații în Proasta Bacăului, Urlă Ficații in ea…Atâția bani pe Apă Sâmbetei, Vile Pierdute in Caraibe, Antilele Olandeze, Miami, Las Vegas! Marian prietenul meu de la BMC nu minte! Dvs ca Mița Bicicliști plimbat de nauc la 5 dimineața, Prostii spălați pe Cortex de Antena3 latră in pustiu și Adevărul Adevărat e Comisionul, Sfântul Comision de 16% din Mentenanță! Știe Proasta Bacăului de fiare, material rulant? Ei aș! Politehnica e grea ca carnea de porc! Ce țară de Ev Mediu, ce țară…

  28. @ Awww- matale poate-ti place „poezia”aia gen „Balada monstrului din Loch Ness”????Daca n-o stii poate se indura cineva si-ti da un manual de limba romana din clasele primare si te cultivi. Da stii : „Nu exista viitor fara trecut „! Sau matale esti mereu in viitor? Da chiar lumineaza-ma in afara de Cartarescu pe cine vrei sa citesc ? Pe Gregar Cartianu ? Ce „mari scrietori „avem acum ? Si ce opere atit de „mari”au scris ? Sa ma cultiv si eu .

  29. Acest editorial îl plastifiez și îl pun deasupra ușii. Un singur om din Media, un singur om mai spală rusinea care a doborât România ireversibil! Prostul României Pieieanu la cea mai subexexcrabil analfabeta Facultate de Tăiat frunze la câini adică SNSPA fost Ștefan Gheorghiu, clama acum 2 seri la România TV cum că România face bine dacă consideră Rusia Stat Terorist! Am căzut efectiv de pe scaun! Asta vara, același Pieleanu e siderat, e scârbit de Statul Român! Un popor fără istorie, profund antisemit, unde la Nunta Capitanului( Zelea Codreanu?) au venit 150 000 de oameni. M-am uitat pe Lista Firme! Avantgarde încasează lunar net 13 000 de Euro profit net! Bani din suferința poporului amărât român , bani dați de PSD! Scuipi pe România, o înjosești și o „mulgi” de 13 000 de Euro lunar, tu fiind Prostul României, idiotul cu cunoștințe zero Tăiat în Opt la Matematică, Fizică, Chimie, științe exacte? Tu profesor? SNSPA Facultate? Sugative de jumulit milioane de Euro de la Buget! Nimic nou…Pieleanu își face veacul la Antena3, România TV și 8.5 milioane de Români au ales calea exilului! Nu toți au luat la 6/49 firma Avantgarde….

  30. DESPRE România cea „non-generica” care nu duce lipsă de situri arheologice și, an de an, specialiștii scot la iveală artefacte care fac posibilă studierea trecutului nostru.
    Anul trecut, în centrul orașului Cluj-Napoca, arheologii au găsit un mormânt neolitic vechi de 7.000 de ani.
    La Oradea, in urma lucrărilor derulate in 2022, s-a descoperit într-un mormânt, datând probabil de acum 6500 de ani, un tezaur unic în Europa: 169 de inele din aur, 800 de mărgele din sidef şi o brăţară plurispiralată din cupru.
    DEH … ASA sunt romanii, MANDRI de TARAMUL lor cel STRAVECHI din neam in neam.
    Dpv. GENETIC populatiile cele neolitice (7000-5000 BC) de pe TARAMUL nostru … sunt SIMILARE cu POPULATIA noastra cea ROMANEASCA din ROMANIA de astazi.
    Ce alt neam recent MIGRATOR si/sau CALATOR … de doar cateva sute de ani … ERAU oare PREZENTI in acele TIMPURI in ISTORIA si GENETICA cea STRAVECHE a TARAMULUI nostru cel ROMANESC ? NICIUNUL ! Erau doar „niste” neamuri de sclavi …de pe taramuri de pe Obi sau din deserturile semitice … sau nu existau inca/DELOC (Sic !)

  31. … Iar, scripturile gândite de strabuni
    mi se zice c-ar fi pline de minciuni
    si ca viitorul meu a si trecut,
    tara mea de dincolo de Prut.

    Dara dincolo de moarte, tara-a mea,
    nu ma parasi, nu ma lasa −
    când chema-ma-va la Dânsul, Dumnezeu,
    te implor sa spui ca sunt al tau.

    Tara mea de dincolo de Prut,
    mi s-a dat porunca sa te uit.
    …Dar de-o fi sa mi te uit, suflet al meu,
    uite-ma pre mine Dumnezeu!

    ȚARA MEA DE DINCOLO DE PRUT
    Nicolae Dabija (15 iulie 1948, Codreni RSS Moldovenească – decedat 12 martie 2021) a fost un scriitor, istoric literar și om politic din Republica Moldova, membru de onoare al Academiei Române.

  32. dupa cum ai fost educat, daca ti s-a spus:”Ti-au cazut galoanele”, „Chelului ii trebuie tichie de margaritar” cand faci mofturi, etc. toate criticile iti dau posibilitatea de a invata ce-i rusinea, ce-i cumpatarea si cat de urata este sa fii un parvenit, asa devii modest. Poti compara pretentiile copil de sofer cu mama casnica, din intreprinderea in care tatal tau era inginer, iar mama era contabila in alta intreprindere, adica aveau un venit de aprox. 3000, fata de 7000 al parintilor mei. Nu aveam pretentiile acelui copil. Aveam deja cateva generatii de iubitori de carte, o bunica dornica sa citeasca si care de fiecare data cand iesea la cumparaturi intra si in librarie, nu o interesau doar palariile si moda ci si cartile. Nu numai atunci si mai tarziu in viata am observat ca am ramas prea modest si fara pretentii fata de altii. Tarziu am inteles ca modestia era si in pildele lui Iisus.”aduna-ti comori acolo unde va fi sufletul tau”. Sa nu-i judecam pe saracii deveniti peste noapte boieri, nu toti isi pierd simtul. Daca toti orbitii de luminile occidentale si-ar da seama cu nu-s mai presus decat un manelist sau o pros…ta denumiti VIP-uri, poate s-ar abtine. Omul adevarat, chiar daca este miliardar e moderat…numai printii desertului poate datorita unui complex inferioritate sunt opulenti. Omul stapan pe inima lui nu are nevoie sa epateze.

  33. Am văzut aici o tâmpenie pe vechi, ceva de gen”merit”.Pentru merite plăsmuite sau reale există,eventual, premii, nicidecum slujbe pefcepute ca”ranguri”.Ce face omul și acoperă nevoile celorlalți care îi cumpără produsul-serviciile e menit să-i aducă bani.Meritul e o chestie extrem de relativă, la fel ca teancurile de diplome și doftorate care încep să aibe tot mai puțină relevanță, posesorul, uneori prost ca nuca, nefiind îmbunătățit deloc de poza lui cu cravată de pe cartonul cu pricina.Dacă o luă pe dunga”e acolo pentru că merită,” ne trezim c-o să mâncăm acid hialuronic.Pentru că merităm!

  34. Suflete, dă-ți inima la plastifiat și agață la gât lui Heky. (Heky este un câine de pripas, cum sunt săracii cu duhul pe forum. Bună, rea, e țara mea, iar cine vrea, să plece, să moară singuri printre străini, cu inima ruptă de câini.
    Dacă nu îți place țara, du-te învârtindu-te, cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit.
    Se vor naște in România mereu oameni buni, inteligenți, cu drag de România.
    Desigur, vor fi crescuți în religia noastră ortodoxă, iar șapte ani de acasă vor fi determinanți pentru evoluția lor ca viitori români, părinți, bunici, de ambe sexe și etnii diferite, căci gradina Maicii Domnului e mare, iar Dumnezeu ne iartă greșelile cu, sau fără voie. Amin!

  35. Domnule Nistorescu s-or prinde prostii noștri, eternii Votanți Pesedisti, de Realitățile României? Germanii prelucrează metal aliat de 1800 de ani și Turcii abia în anii 80 au ieșit din peșterile din Capadochia! Metalul îl știu de câțiva ani! Vă duc la BMC ca să vedeți tehnica turcească! Dna Firea Vranceanu Pandele Gabriela știe de fiare sau de Sugiuc Turcesc? Mai există o limită in hoție și vânzare de țară? Nu! Din banii de șpagă poate se construia un spital de copii, de amărâți! Ei aș! Umeri osoși și sâni căzuți precum coca de pizza, a văzut interviul cu Ana Maria Prodan cu 100 de Milioane de Euro cu Las Vegas e viața mea, Dubaiul e superb noaptea văzut din Ferrari-ul roșu personal, 100 de milioane de Euro in cont? A văzut vicleana, a văzut și se linge pe buze. D-le Popescu! Cu Petromul dat nouă încă din Cretacic de Bunul Dumnezeu e la Austrieci! A fost bun Cabernetul băut aseară? A fost bun?

  36. Hai să rămânem la tema ICR. De la înființare, la începutul anilor ’90, instituția a fost o struțo-cămilă. S-au făcut studii, cea mai rațională soluție, care a rezultat, a fost că e bine ca Institutele Culturale să fie încorporate în Ambasade. Beneficiind de toate facilitățile, pe care le dă statutul diplomatic. Inclusiv cea de verificare financiară unitară. Din rațiuni de orgolii prostești și de fuduleală dâmbovițeană au fost subordonate… Președinției, mai apoi Parlamentului. Idioțenie mai mare nici că se putea, dar e idioțenia noastră și defilam cu ea. Așa încât acum Parlamentul, în nesfârșita-i înțelepciune, audiază și practic numește vajnicii reprezentanți ai culturii, MAE are sarcina de a asigura „baza materială” și, în final nimeni nu se simte responsabil. Valabil și pentru Berlin, valabil și pentru Milano – s-a creat o rețea de instituții de tocat bani, pentru că numai cultură nu exportă, ci ifose provinciale, când nu se cramponează de poneii roz. Institutul Cultural Român e o rușine națională și ar trebui desființat mâine și refăcut cu cap, ca instituție de stat, și nu pe bază de interese partizane, de gașcă.

  37. Aceste forumuri sunt atent pieptanate de indivizi cu adresa in afara tarii, dar care o mai rup cat de cat pe romaneste, suficient sa faca pe cerberii discutiei cand aceasta deviaza inspre adevaruri incomode.
    Supraveghere si monitorizare. La asta se reduce contributia lor. De altfel ei niciodata nu discuta la subiect, ci doar despre ce au scris altii in mesajele de dinainte.

  38. Vieru – ambasador

    La începutul anilor ’90, preşedintele Mircea Snegur ne-a promis, lui Grigore Vieru, Ion Druţă, Mihai Cimpoi şi subsemnatului, că, dacă reuşim ca Republica Moldova să devină stat independent, ne va trimite ambasadori.
    Numise chiar şi nişte ţări: pe Ion Druţă – în Israel, pe Mihai Cimpoi – în SUA, pe mine – la Paris, iar pe Grigore Vieru – la Bucureşti.
    Ne vorbise acest lucru la o întâlnire pe care o avusesem la preşedinţie.
    După discuţie Vieru mi-a spus:
    – Eu am să refuz. Cum poţi fi ambasador în propria ţară?!
    E drept că şi M. Snegur după aceea s-a răzgândit.

    Nicolae Dabija

  39. Oh, ce să spun! Românii plecați în străinătate citesc acest forum și mai ales pe charlie și Tică, care le fac cu mâna, scot limba și își afurisesc țara.
    De parcă în Canada și Botoșani, la Ierusalim și Italia nu sunt decât orfani de țară.

  40. Văz că persoana care mă monitorizează(14.02), știu fff bine cine e, face pă proasta pe proastă face! Eu îmi exprim o opinie și atâta tot, ce Dracu e greu de înțeles! Au plecat 8.8 milioane de Români, din cauza mea? A rămas actrița porno de Ioana Timofte la CNCIR (11 000 Euro net lunar), fata de Mare Mason cu chirie de 6500 de Lire Sterline la ICR LONDRA, frații Muraru cu 24 000 de Dolari ” numai” chirie în America, in afară de Munții de Caviar și de râurile de șampanie, Dumitru Chiriță electrician analfabet din Tartasesti la ANRE cu 12 500 de Euro lunar net! Dacă unul de la Cetate, pleacă de la Magraonul Buzat de Dinescu, plătit cu 100 de lei pe zi și cu un pachet de Țigări, în Irlanda pe 2630 de Lire Sterline lunar e bine sau rău? Dar iarna ce să faci? Magronul buzat freacă căpățâni de porc la Prima TV pe 5000 de Euro lunar, țăranul de la Cetate ce să frece? Ce freacă de o eternitate, enormul aparat bugetar din România, pe minim 8 000 de lei net pe cap de vita furajata?

  41. Doamna Core! Simona Maya Teodoroiu vă spune ceva? Nimic? Nici mie! O filoxera pe vita de vie, e de seama mea, pensionara cu pensie Astronomica, pensie cam cât bugetul Orașului Huși! Eu voi ieși la pensie peste 15 ani și „Filixera asta” se bucură de viață! Parlamentar PSD, jude CCR, tânăra, foarte tânăra pensionară! Vomit și bila din Colecist! Am privirea rătăcită, rictus pe față, scârbă infinită, sufletul gol! Ferma Animalelor a lui George Orwell din 1958 e Romanica și nimic mai mult! S-a întâlnit Hoțul cu Prostul la Barieră! Vomit toată bila din Colecist! Am fost un Naiv, am rămas un Mare, Mare prost în câmpul muncii! Secretul lui Vanghelie, multimilionar în Euro, citez: Secretul meu în România ca om de afaceri(?) este Apă, Aer și Fraieri!. Nimic de facultăți, Travaliu fizic și intelectual, mersul la biblioteci! Fraieri și atât. Fără cuvinte! PS. Doamna Firea! Comisionul de 16% din Mentenanță Vagoane Turcești BMC vă mai „bântuie” sufletul? Vă mai bântuie? Sau Parcul Herăstrău e tortul meu, vă pune Dracul dacă vă atingeți de El? Mulți vede, putini pricepe…

  42. Au murit oameni împușcați în cap la Pseudorevolutie, ca 95% din Resurse și Industrie să fie ale străinilor? Ce genă putredă, ce genă putredă de autodistrugere, autoflagelare, are poporul român în corpul Divin, corpul Subtil și corpul Biologic? Așa s-ar fi întâmplat în Israel, Danemarca, Suedia? Și dl Adrian Năstase ridică „timid” hotel cu 50 de camere în Poiana Brașov, bani „prespălati” ca blugii turcești Pyramid din anii 90? Timid, foarte timid doamna Adrian Năstase! Profesorul Suciu de la Universitate o mai trai? Sau i-a făcut „pensie viageră” doamna Adrian Năstase? Câte știu, Câte știu! Ecleziastul citire: Multe veți cunoaște, dar nu toate vă vor fi de folos! Perfect adevărat Cuvântul Domnului, Domnul Cel Bun și Etern! Am avut de toate în România dar ne-am cacat în ciubar peste lapte, ca oaia la muls! Popor Second Hand de mana a 3-a. ROMÂNIA e prima pe Planetă cu de toate și tu schimbi de pampersi la cururi zbarcite de Senescenta, bătrânii Europei Occidentale Civilizate! Unde nu e cap, nici Dumnezeu nu cere! Sus Vanghelie, jos Fraierii…

  43. beeeiiii..!! astia care va plangeti ..!! indivizii despre care va plangeti , sunt neamurili, fratii , vecinii ,
    ,tatii verii nostri! adica , suntem noi ..! romanul , nu devine hot , el , se naste asa ..!o spun cronicarii care au facut imprudenta de a tranzita ” patria romanilor ” ! restul , este ” specializare ” in bransa ..! hoti am fost , suntem si vom fi ..! sa vad care arunci cu piatra …!!! restul, e’ poveste ….

  44. Lasă, Titirca, îți junge pensia privata pentru care ai dus bani cu bascula la Anaf ..dacă nu îți ajung banii, asta e, frate cu dracu ești, ce-ți mai trebuie? F-te ambasador în România al lui Elon Musk, cel cu sateliții care te monitorizează și al cărui fan ești, maică, tare îți mai dai cu „Tesla” mai sus de genunchi și apoi ridici imn de slavă fraților Muraru, cu voce de soprană.

    ,

  45. Și astfel trimișii afară nu mai au timp de Schengen.

  46. Totusi, japitale politic care produc comemorari pe banda rulanta, au declarat si sunt fapte, ca Romania va deveni doar un popor consumator! In niciun caz producator, asta deja se practica prin anihilarea a orice productie si producatori din Romania, dar mananca cacat mincinosii ca shengenul e cu liber la export produse romanesti! Apropo de importuri, au invadat produsele cehe Romania! In mai toate magazinele de alimentatie publica, in afara de produsele de orice fel din republica moldova, au patruns si din cehia! Produsele agricole inclusiv strugurii, fructele, au invadat pietele din Romania pentru ca in Romania nu se mai produce nimic dar hoiturile vorbitoare mint cacse produce, ce? Minciuni?

  47. ati evacuat matracuca dar aia de au sustinut-o si au instalat-o in alcov, nu platesc nimic?
    Tot pe posturi cu leafa si sporuri?
    Ia vedeti, un serviciu de tractorist ceva, ca tot se cauta!

  48. Tica baba Core alias Dulce Simfonie alias Drag de Romania alias Sempronia a postat. Fii atent la detalii. Iar i-ai suparat pe cuibul legionar marxist securist comunist. Nu vezi ca e o gasca? Patru securisti si securiste posteaza continuu. Oricum ma faci sa rad. O sambata bună iti doresc

  49. În clan la mine, bărbații au voce groasă, nu pițigăiata, Tică este un srl sau PF,, impozit mic, pretenții cât Everestul.
    Clanul Soprano nu are franciză în România,nici soprane liber profesioniste, alea cu felinar roșu sunt la Amsterdam. La Călărași au rămas doar cel cu „ham, ham „

  50. Chiar meriti domnule, pt ca Asia Mica/Turcia este vechiul Imperiu Hitit din mileniul III pana pe la 1200 iHr, este lumea frigienilor, grecilor si romanilor, epoca fierului a inceput cam acum 3000 de ani. Cand in Orient infloreau civilizatii, germanii tai erau pe nicaieri, niste triburi ratacitoare. Turcii sunt doar niste triburi migratoare care au supus popoarele din zona, le-au preluat o parte din cultura si apoi s-au infruptat sub amenintarea sabiei de bogatiile din Balcani. Turcii nu sunt decat partial turci, restul sunt urmasii copiiilor si femeilor rapite din Balcani si tarile Romane asa ca nu-i crede nici neinstruiti nici straini de tot ceea ce a faurit Istoria in ultimii 10.000 de ani. Mai de graba ai putea vorbi despre tarile de peste ocean care n-au decat cateva sute de ani de istorie bazata doar pe jaf si crime in urma carora au fost decimati amerindienii.

  51. Mă pufnește râsul! Dl Cornel Nistorescu se plimba „semet” în Tramvai Numit Dorința și Vranceanu Firea avea 8 Ictere Mecanice șpagă pierdută la Revizie Tramvaie Turcești BMC? Și asta în secolul XXI? Cu internet 5G și cu telefoane mobile? Păi atunci cei 900 de Morți de la Eroii Revoluției sunt pistol cu apă? La cât de imbecili populează România trebuiau să fie 90 000? Mă închin smerit! Ehei, ehei, ehei…Cancerul generalizat PSD-PNL va „mulge” România până la sfârșitul veacurilor! Amin! Dl Nistorescu grav, cu joben, cu frac, pomadat, dat cu Odicolon, proaspăt ras, se plimba cu un Tramvai Numit Dorința și Firea Gabriela își mușcă mâinile de ciuda de comision 16% contract de Mentenanță pierdut? Împotriva prostiei chiar și zeii sunt neputincioși( Schiller)…

  52. Domnule Cornel Nistorescu,care este NUMELE ambasadorului Romaniei la Paris!?…si de cand este la post!?. Pentru TOTI cei prezentat in articol,exista un proverb romanesc: „PROSTUL nu e prost destul,daca nu e si FUDUL”!?.

  53. Ministerul de externe e in mana evvreilor. Institutul Cultural Roman e in mana evreilor. Cum sa promoveze evvreii pe Ion Creanga care a scris Harap Alb cu evvreul span care l-a bagat in groapa pe fiul de imparat.
    Cum sa promoveze pe Eminescu care a scris: Cine iubeste strainii, Mancale-ar inima cainii.”
    Si altii. Ciuca doarme in post si el si Ciolacu au pupat *urru evvreului Zelensky care asupreste romanii din Ucraina. Uuuooooo….ooooo

  54. Așadar, pe forum există un „grup subversiv”, care iubește România și militează pentru binele ei? Fericiți cei blasfemia ți de acest gudurău din Călărași. Căci mereu contează cine te laudă și cine urăște pământul țării mamă. Tică este c căruia România îi pute a latrină, stă înfipt sub forma de Nimic parcat lângă veceul din fundul curții și se masturbează când citește că poate exista iubire, drag de România, prietenie. Greu să fi corb și păun on același timp, dacă și. Patru picioare din care două put.
    Tică e specialist în cocorii ce pleacă din România, dar toți se vor kndoarce, iar Tică ultimul deștept rămas în România, va trebui să dea examen pentru diploma de Om.
    Dar cine știe, va găsi meditator?

  55. Auzi la el, „jude”, când el este „coroner”, gropar…

  56. Io Mihai Voevod Domn al Țării Românești, a Țării Lesilor, Țării Moldovenești proclam cu voce stinsă! Furați, Furați Furați! Maine nu se știe! Ori mai ai Petrom ori nu mai ai! Ori mai ai Finanțe, ori nu mai ai! Doamna Core, doamna Core! Veceul numit România a dat resursele Lui Austria! Austria a făcut firmă de Mentenanță în Viena lângă OMW Petrom! Nici revizia nu mai aparține României! Femeia Samariteanca citez: Doamne, și cățeii se infrupta de la masa Bogaților! Doamna Core ! ROMÂNIA nici „macar” din Mentenanță nu aduce bani la buget! Încă nu ați emigrat? Și ultimul șurub schimbat de la Sondele OMW Petrom, ajunge banu’ în Austria! Romania este țară numai cu numele. Adrian Năstase a dat Petromul pe zeamă de varză! Dauna? Cam 80 de Miliarde de Euro! Aveți copii Doamna Core? Dacă nu, vă dau eu 80 de Miliarde de Euro! România este un „stat artificial” Securist, Comunist, Nazist, Cominternist! Asta clamează frații Muraru și trăiesc fff bine! În veceul ăsta, mi-am pus în gând ca fata mea la Liceul Sincai, Mate Info Engleză Intensiv, Mate cu 10, Fizică cu 10 să părăsească „definitiv” o țară purulenta, fetidă, infectă, cu corupție 20 plus! Vomit și bila din Colecist…

  57. Dacă la Londra chiria pe puturosenie este de 6500 de Lire Sterline atunci cât este în America la ICR? Mai ai poftă de muncă în Romanica sau slujbaș la ICR?

  58. S picat semnal pe WhatsApp?
    Aștept provincia, un Firicel cu taxă inversă

  59. Hmm..Manolescu ala e un mare fomist…toti securistii astia de 2 lei spalati prin ICR la fel…niste ordinari…

  60. In grupul nostru canadian de sapte familii, ne decidem brusc sa ne intoarcem in Romania…Suntem cei care, printre toti alti am ajuns acum 25 de ani saraci, fara ajutor, fara parinti, doar creier…si totusi ne pozitionam cel mai sus in pozitie sociala canadiana cu mastere si doctorate, restul de sase familii fiind birocrati la nivel de liceu, lingai as spune acum…legati de familliile lor securiste care le-au finantat emigrarea.. O lectie de viata, sotia ramane in urma in Canada sa incheie probleme administrative…Nimeni din cele sase familii birocrate nu o ajuta pe sotia mea dobrogeanca, doar cele trei familii bucovinene incuscrite prin botez de copii.
    Slava Bucovina! Si ne intoarcem, si am gasit o Romania frumoasa, cu oameni frumosi, care ne-au smerit prin cat sunt de buni (si nu-si dau seama de valoarea lor..) si care ne dau speranta dupa 23 de ani de ratacire, si spunem asta dupa mai bine de un an de nebunie romaneasca, torturati si munciti de birocratia absurda a mediocritatii guvernului. Inima sus! Facem bine in jurul nostru, va fi bine petru tara!

  61. Președintele turistic închipuit dă tonul competiției când „se erijează” în Tutankamon.

  62. Am libertatea pe care mi-o dau constiinta, inteligenta si buna mea credinta.

  63. Mai este un aranjament ordinara la Iași. Una, fosta manager,a domnit 14 la Palatul Culturii, a făcut doar „performanta” de pica tavanurile și pereții și, în loc de demitere pentru managementul total defectuos, a scos de la naftalina un post de director adjunct pe care îl ocupa prin concurs trucat cu un singur candidat (Slava Domnului, femeia e analfabeta) dosit vreo 10 ani tot de ea și s-a dus prin detașare la Accademia di România, pe lângă ICR Roma. Bineînțeles, încasează niște bani pe degeaba și face de ras Statul roman. Apropos, și asta măsoană!

  64. Ati făcut școală? În clasa voastră erau 3 buni și restul? Restul proști, viitori fierari-betoniști, măturători, tractoristi! În România câți „este” deștepți? O mână de oameni! Restul? Restul „acoperiți”:de hârtii Higienice gen Bioterra, Ecologica, Vasile Goldis, SNSPA! Că dl Nistorescu umbla cu Tramvaiul Siemens singur, Firea umbla disperată sa-si ” asigure” Sugiucul Turcesc de la Turcii BMC, 16% șpagă pierdută Mentenanță Tramvaie… ICR? O cantitate infinitezimala în Oceanul de Corupție, Oceanul de Distrugere de Țară! Coleoptera Alcoolică de Orban Ludovic, furajat cu 10 000 de Euro lunar de Iliuță de la CJ Călărași pe
    mulți ani, a distrus România prin Liberalizarea Energiei și a făcut Partidul Forța Dreptei? Câte milioane de Hectolitri de alcool a ingerat Subinginerul Alcoolic la Vâlcele Călărași și la Chiciu Silistra la Bulgari! Și o lingatoare de dosuri Pesediste clamează, Drag de România? Și Orban cu fetițe de 18 ani, beat mort, cu berbecuți la proțap? In România Prostia este infinită, IN-FI-NI-TA, Inepuizabila, Regenerabila! Citez din Nikos Kazantsakis creatorul lui Zorba Grecul, cu cuvintele scrise pe piatra de mormânt, citez: Nu vreau nimic, nu sper la nimic, nu doresc nimic. Pur și simplu sunt liber!!! Nikos Kazantsakis prieten cu Panait Istrati.

  65. Debordeaza de atata cultura promovata acest ICR ?
    Nu o fi ca si la case mai mari un institut de acoperiti? Cata ipocrizie in asa-numita diplomatie ?

  66. Erich Fromm descrie magistral în opinia mea fenomenul prezentat în articol prin clasificarea ” pătura de jos a clasei de mijloc” . Ăștia se vor conforma la orice pentru a-și păstra bruma de privilegii. E cea mai periculoasă pătură socială.
    Cu lenjeria însă o înțeleg pe nevasta ambasadorului . Am fost în Franța trei săptămâni. N-am văzut nicăieri ,și am călătorit multișor, mai mari încurcă lume, leneși, superficiali și hăbăuci ca francezii. În locul ei, eu mi-o spălam singură. Așa cred sau îmi place să cred? Nu sunt 100% sigură.

  67. Exista o traditie in Securitate ca agentilor indiferent de rang si grad sa li se asigure conditii de lux in executarea misiunilor
    care sa creeze o imagine falsa, dar utila de opulenta…Servind ca centre de atractie a oportunistilor locali recrutabili, dar si drept acoperire a contactelor cu retelele locale de rezidenti, ambasadele si reprezentantele securiste/bolsevice sunt redutele inaintate ale Confreriei mondiale/Partidul mondial…ICR-ul a fost de la infiintare o AGENTURA a Securitatii cu tentacule in intreaga Lume libera, localurile sale servind permanent, dar si cu ocazia deselor sindrofii, „comemorari” si simple „serate culturale” acoperirii activitatilor subversive…Ca si in cazul ambasadelor unde pana si femeile de serviciu sunt ofiteri ai Institutiei GENOCIDULUI IDEOLOGIC, reprezentantele si mai ales ICr colcaie de agenti cu grade diferite, cel mai inalt fiind al
    directorului…Agentii care au operat in Romania pe diferite paliere, politice, economice, financiare, media si culturale sunt
    rotati in strainatate fiind purtatori de „notorietate”…Ministrii de externe sunt in majoritatea cazurilor concomitent si realii
    sefi, „politici”, ai Directiei rebotezate a Securitatii!!! In concluzie, toti agentii din strainatate sunt sub un control strict,
    inclusiv si mai ales relativ la CHELTUIELI care se comit CU APROBARE SUPERIOARA si nu la bunul plac al agentilor…In traducere,
    excesele decorative gen locatii luxoase, sindrofii opulente si REMUNERATIILE NU SUNT COMISE PE PERSOANE FIZICE!!!Aviz amatorilor!

  68. Doamna Elena Popa! Am citit de Erich Fromm acum 32 de ani, Idei Contemporane și Fiziologia Stresului! Citez din memorie aproximativ, citez: Stresul este „cumulul” factorilor externi și interni asupra organismului uman, a căror acțiune concertata, depășește puterea de „adaptare” a organismului agresat! Ați fost foarte, foarte tangențiala cu Erich Fromm în discuție! Chiloți spălați de mână în Franța? Francezii puturoși? Ați fost în Macedonia la Scopje? Ați fost? Din 3 în 3 metri Moschei, marfă pe jos ca în Crangasi, București în anii 90! Acolo am văzut lame de ras care au dispărut la noi de 28 de ani! Doamna Elena Popa! Erich Fromm a fost pt capacitatea dvs intelectuală, un os „prea mare” de ros! Încercați Alba ca Zăpadă și cei 16 pitici, Emisiunile Latrinei3, a României TV! Erich Fromm vă depășește intelectul ca formula apei la Adrian Severin!

  69. D-le Charlie! De fapt persoanei din spatele pseudonimului Charlie! Nota 1 miliard! O fi cumva Mântuirea de după cumplita rătăcire? Mizerii Umane, Gunoaie Sociale toacă Frunze la Câini din Banii Bugetului la ICR? Și amărâtele din Tecuci, nasc copii pe marginea șanțului, lipse Ambulanțe? Dle Charlie? Ce este cu dvs Domnule Drag? Ați băut apă din Fântâna Blanduziei? Știți ce este asta? Sau ca Core dați vina pe mine? V-a ajuns cuțitul la os, de ce parandaraturi face Cancerul Pancreatic PSD-PNL? V-a ajuns cuțitul la os n-așa? Proștii României, Proștii Clasei „plantați” la ICR? Dar in Administrația Publică cum este Domnule Dragă? Cum este? Cancer, involuție la plus infinit! Ferice de cei care au emigrat, ferice! Un scuipat „sănătos” în urmă și colbul uitării, colbul uitării…

  70. Umorul Sănătos presupune inteligența! Cunoștințe Solide de Mate, Fizică, Chimie, Biologie! Dezamăgirea mea este Ovidiu Bufnila! Are spațiu extraordinar de generos pt capacitatea „limitată” a domniei sale! El scrie, el râde! Păi dacă eu scriam la Cotidianul, Catavencii cu Buscu Doru cap de cal, spălau parbrize la Semafor! Ii falimentam nu alta! Și acum Magraonul Buzat de Dinescu cara capace de Veceu din Fosta Germanie Federala în România pe post(?) De Președinte al Uniunii Scriitorilor! .Bufnila scrie la Cotidianul? Și io sunt Brad Pitt…

  71. Vazind cele de mai sus , m-as incumenta sa apreciez 90 % ca omul din spatele lui TICA , este un om onest , harnic , transparent , care plateste taxe si impozite lunar – din care se indestuleaza tilharii CU PENSII SPECIALE si bugetarii de lux -! Adica este un roman cu care te incumeti sa bei o bere AZUGA nepasteorizata ! TOT ASA , as aprecia ca 90 % dintre scriitorii si ” poetii ” de pe aici , au cornite si codita … mai mici sau mai mari . Dar au . Se vad umflaturile de sub cusma brumarie . Iar siropul de manipulare si minciuna groasa nu le lipseste din sticluta .

  72. Institutul Cultural Român este organizat și funcționează ca autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar. ICR are drept scop reprezentarea, promovarea și protejarea culturii și civilizației naționale în țară și străinătate. Institutul Cultural Român are o rețea de 18 reprezentanțe, care funcționează în 17 țări, și face parte din rețeaua institutelor culturale naționale din Uniunea Europeană.

    Absolut TOATE statele lumii au astfel de Institute Culturale/de reprezentare, promovare și protejare a culturii și civilizației naționale în țarile respective și in străinătate. Care prezinta VALORILE culturale si spirituale ale acelei TARI in lume. CULTURA, ca parte a CIVILIZATIEI si SPIRITUALITATII cele NATIONALE in lume … ESTE o PROBLEMA de SECURITATE proprie NATIONALA, de PROTEJARE permanenta a PATRIMONIULUI CULTURAL national, din TARA respectiva si din STRAINATATE.
    Uneori, CULTURA nationala (cea STRAVECHE si LEGITIMA dpv. ISTORIC) poate deveni o ARMA mai redutabila, dpv. POLITIC, decat activitatile militare, economice si financiare ale unei tari.
    ROMANIA, ca tara ORIGINARA (dpv. istoric si arheologic), UNICA (dpv. lingvistic), UNITARA (ca teritoriu stravechi si bogat) si ORIGINALA (dpv. cultural si religios) ARE ce rePREZENTA lumii intregi.
    Ce si cum actioneaza ICR … este si problema CONTROLULUI (STRICT) exercitat de Parlamentul Romaniei. FIIND vorba de reprezentarea in lume a CULTURII si SPIRITUALITATII noastre ROMANESTI.
    DEH … fiecare POPOR si fiecare TARA … cu PROPRIA sa CULTURA NATIONALA care TREBUIE sa fie rePREZENTATA in lume.
    PS. Problema este cu acele populatii care nu sunt inchegate ca natii si ca tari in lume… cu APATRIZII si GLOBALISTII.

  73. Domnule dragă Cornel Nistorescu! Vă jur, vă implor! Nu luați bani „nemunciți”, bani „nemeritati”. Într-un Sistem Termodinamic Închis, Transformările de Fază se fac „numai” cu cedare sau primire de Energie! Energie Domnule dragă, E-NER-GIE! Dacă tu , acum și aici in existență terestră, iei bani „nemunciți” știți de unde ii ei? Cum de unde? Din existența „ta” de dincolo. Iei din „Mântuirea” proprie mantuirea ta, iei din existența ta veșnică! Te canibalizezi „singur”, îți mănânci prin propria lăcomie Veșnicia, Veșnicia, Veșnicia.. Studiu de caz: Morsa Competenta Slinoasa și Transpirata își depune ” furaciunea” în țesut adipos! Pe pleoape, în gât, pe burtă, pe pulpe! Furaciunea ii „grăbește” moartea, nonexistenta…Mai are „atribute” de ființă umană? Nu! Îl vedeți zilnic la TV și sa îi apreciați prestația jalnică.
    Apreciez infinit mai mult „amărâtul” care se scoală la 4 dimineața și care ne pune pâinea caldă pe masă cu 1670 de lei net lunar și Bonuri de Masă! Amărâtul în Rai și Morsa jegoasa și Slinoasa la 100 de milioane de grade veșnic! Fiecare pasăre pre limba ei piere! Amin, Amin…

  74. Ma si mir ca cu aducerea in discutie a evreului Erich Fromm nu au fost rascolite instinctele primare ale antisemitilor cunoscuti si de aceea nu-i mai enumar…De fapt e vorba tot un FOST evreu ca si muierile care i-au servit drept TEHNICE si nu numai lui in stil clasic marxist/bolsevic ca „amante” sau „sotii”, un exemplu mult mai notoriu, pe care l-am mai infatisat, fiind intre FOSTA evreica H. Arendt bolsevicacominternista si IDEOLOGUL ANTISEMITISMULUI HITLERIST Martin Haidegger pe care istoriografia bolsevica din Occident si din Romania incearca cu disperare sa-l reabiliteze!!! Antisemitismul bolnav si nazismul acestui AGENT SOVIETIC sub acoperire sunt mai mult decat evidente, acest monstru fiind membru NSDAP pana la inscenarea de sinucidere a lui Hitler, in afara de dejectiile scribologice, intemeierea de societati naziste si pledoariile de la catedra!!!
    Trebuie sa-i multumesc lui Tica, intangibilul aici de parca ar fi sfintele moaste, pentru ca adresandu-mi-se a facut si mai clar decat a fost pana acum ca intre „viziunea” lui si ADEVARUL infatisat de mine exista o diferenta esentiala, el abordeaza delictele
    de subminare a economiei si finantelor romanesti PE PERSOANE FIZICE, in timp ce eu pun accent pe CARACTERUL STRICT IDEOLOGIC de CAPITALIZARE FORTZATA A NOMENCLATURII DE PARTID SI DE SECURITATE intr-o procedura unitara, perfect coordonata de la Centru…Eu ii pun pe toti OFITERII DEPLIN CONSPIRATI din partide, institutii de forta, media, economie, finante-sistem bancar in aceeasi barca precum Noe salbaticiunile si domesticele…

  75. & „Fotbalistic – culturală”, ăstora cine le-a fost „selecționer”, ?
    După „Corner” Dinu avem și „Corner” Nistorescu , la miuță, că mia e cu economia , ?
    S-or fi devalorizat cu inflația, și ăștia, că de le făceau fotbaliștilor statui de aur, cum au cerut, încă își păstrau valoarea, statuile, ?

  76. Felicitari pentru articol Maestre ! Aveti dreptate , ambasadorii nostrii (exagerat de multi pentru forta diplomatica a Romaniei) se comporta ca niste feudali. De carton bineinteles dar ne papa banii, valuta nu lei. Am avut prilejul la un moment dat sa stau de vorba cu un director important din MAE finlandez. Acesta spunea ca „misiunile diplomatice finlandeze sunt foarte eficiente pentru ca au personal putin . Ambasadori sunt rari ,doar la ambasadele importante, maxim 10. Restul sunt conduse de insarcinati cu afaceri care au in subordine inca 1-2 diplomati si 2-3 functionari administrativi. Toti stau „la bloc”. Inclusiv ambasadele au sedii „la bloc” nu in resedinte ! Ambasadorii au venituri similare cu cele din tara si locuiesc in apartamente situate in blocuri . Doar tarile in curs de dezvoltare mai ales cele africane si latin-americane se impauneaza inutil cu ambasade grandioase, salarii mari si Mercedesuri scumpe. Nu are rost sa cheltuiesti inutil cand politica externa o face U.E.-ul ” spunea diplomatul finlandez. Ar fi util sa luam ca exemplu reprezentarea diplomatica finlandeza.Pe de alta parte, la noi, daca pui lacat MAE-ului dea dracu daca se prinde cineva 2 saptamani. Institutie inutila care doar papa banii si asa putini ai Romaniei.Ei doar repeta ca papagalii ce spune U.E.-ul sau americanii….Inutili.

  77. Scoasa numai din apartamentul de lux ? Dece nu si trimisa acasa ? Dupa cum s-a comportat ,nu pare vre-o lumina.

  78. @ Nedumerire -intreaba-l pe @@gheghea sorositul. El „E-n toate si cele ce sunt „…Si este si „cult” . „Cultivat „cu smartphone-ul.”Si uite asa ,uite asa ,ca la noi la Maciuca „!

  79. ROMANIA este o TARA de tip UNITARA, INDEPENDENTA si SUVERANA. O tara ORIGINARA (dpv. istoric si genetic/de locuire neintrerupta de peste 8000 de ani de catre aceeasi populatie), UNICA si UNITARA (dpv. lingvistic PIE de peste 5000 de ani), ORIGINALA (dpv. cultural si spiritual/de peste 8000 de ani, si religios/de peste 2500 de ani).
    Si de aceea, politica EXTERNA a ROMANIEI trebuie sa fie UNICA, UNITARA, INDEPENDENTA si SUVERANA fata de TOT restul EUropei si a lumii (ex. US/NATO).

    Daca alte state din EUropa doresc altceva … este TREABA lor de dependenta si non-suveranitate.
    De ex. Finlanda, o tara cu o populatie migratoare ugro-finica venita de pe Obi (de peste Urali) pe la anii 1100, avand o limba fino-ugrica, si care a fost o crestinata pe la 1207. O tara care a fost o COLONIE a SUEDIEI intre sec. XII-XIX. Apoi, intre 1809-1917, a apartinut ca DUCAT/COLONIE Imperiului Tarist. După WWII, linia de neutralitate strictă Paasikivi a făcut din Finlanda o țară de tranziție între Est și Vest. Finlanda a aderat la Uniunea Europeană în 1995. De aceea si fraza de tipica a unei tari „colonie a EUropei de peste 1000 de ani”: Nu are rost sa cheltuiesti inutil cand politica externa o face U.E.-ul ” pe care o spunea diplomatul finlandez.
    Si de aceea … ROMANIA nu este si nu trebuie sa fie … asemenea Finlandei … in POLITICA noastra EXTERNA, a MAE.

  80. Excelent text, ca de obicei! Cel mai grav e ce se întâmplă acum la ICR Londra cu fătuca asta: bubuie de prostie și țopism, continuă din inerție proiectele fostei echipe dar ea mai mult de secretară nu poate fi. O rușine și ea și sfertdoctul de Liviu Jicman. Să sperăm că vor fi retrasi amândoi!

  81. Precizarea redactiei: Comentariul semnat de Asociatia Romanilor din Veneto a fost refuzat din cauza afirmatiilor calomnioase si care nu au fost dovedite.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.