Klaus Iohannis crede că liberalii ar putea să revină la guvernare

Klaus Iohannis nu ascunde faptul că liberalii au în vedere revenirea la guvernare, indicând chiar momentul în care acest lucru ar fi posibil.

O moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta şi aprobată bineînţeles de plenul reunit al Parlamentului ar fi condiţia asigurării acestui deziderat, potrivit preşedintelui interimar al PNL.

„(…) Nu cred că este realist să ne gândim că decembrie ne va duce la guvernare, dar cred că este o posibilitate să reușim în 2015, dacă îi vom convinge și pe alții să vină alături de noi și, printr-o moțiune de cenzură, să schimbăm Guvernul, a spus Iohannis duminică, la ProTv.

O altă variantă în caz de eşec ar fi revenirea la sfârșitul anului 2016, o dată cu alegerile parlamentare, a explicat Iohannis.

“… cred că putem până atunci să convingem suficient de mulți alegători să acesta este proiectul pe care l-au așteptat. Până în 2016, majoritățile se fac și se desfac în acest Parlament, dar există oarecare lejeritate de trecere dintr-o parte în alta în funcție de interesul politic. Acest mod de a face politică cred că se poate folosi și în sens pozitiv, convingând grupuri parlamentare că noi avem o abordare mai bună și să vină alături de noi”, a spus liberalul.

Până în acest moment nu există un nume pentru viitorul premier din partea PNL-PDL, candidatul urmând să fie stabilit numai după negocieri, în baza unei selecţii care să reflecte realitatea sondajelor de opinie, a explicat Iohannis.

Referitor la prezidenţiabilul propus de  PSD, Iohannis  l-a nominalizat fără să ezite pe actualul premier Victor Ponta.

„Părerea mea strict personală este că da (va candida Victor Ponta — n.r.). Vom vedea până la urmă. (…) Domnul Ponta spunea despre mine că aș fi fost împins în față de anumite structuri, lucru care mi se pare o afirmație forțată și care nu ar fi trebuit spusă de un prim-ministru. Nu am fost împins decât de o structură, PNL, și a făcut-o prin proceduri corecte și bine cunoscute. În spatele meu, dacă ne uităm, nu este nicio structură de tip ocult sau straniu sau vreun laborator dintr-o parte”, a spus Iohannis.

„Eu vorbesc despre mine ca despre un posibil candidat al PNL. Şi domnul Cătălin Predoiu este un candidat bun”

„Eu mă consider un candidat bun, dar și domnul Cătălin Predoiu este un candidat bun. Nici nu vreau eu să fac o afirmație cine va fi ales. Eu vorbesc despre mine ca despre un posibil candidat al PNL. După ce Congresul PNL va stabili cine este candidatul, vom intra într-o fază de sondaje cu candidatul cunoscut din partea PDL, domnul Predoiu, și vom vedea ce ne arată sondajele. Dacă ne vor arăta o diferență mare, este relativ simplu. Se ia o decizie politică pentru cel care este mai bine poziționat. Dacă sondajele arată că au potențial de creștere asemănător, va trebui fie aprofundată sondarea, fie decizia politică va trebui luată după alte criterii”, a precizat Klaus Iohannis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.