×
×
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 10 minute
24 Ore
7 Zile
30 Zile
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Duminică, 24 septembrie 2017, 18:50
EUR (€)
-0.0037 ↘
4.5950 RON
USD ($)
-0.0277 ↘
3.8316 RON
• • •
Kovesi, între corupţie şi anticorupţie
Nu Laura Codruța Kovesi a pus piatra de temelie a DNA
Nu Laura Codruța Kovesi a pus piatra de temelie a DNA

Nu fac parte dintre admiratorii doamnei procuror-şef. Mai exact spus, nu-mi place ca şef de insituţie, ca procuror care aplică măsuri în funcţie de păreri personale, care a impus instituţiei pe care o conduce pedepse diferite pentru aceeaşi fraudă. Şi rechizitorii diferite, inclusiv tratament şi regie diferită în registru, în funcţie de carnavalul pe care şi l-a propus.

Nu Laura Codruţa Kovesi a pus piatra de temelie a DNA. În schimb, ea a făcut-o celebră. Ba a izbutit să-i obţină o imagine internaţională de o anvergură în cele mai multe cazuri foarte departe de adevăr dacă nu chiar în flagrantă contradicţie cu acesta.

În acelaşi timp, fac parte dintre aceia care socot că o anticorupţie puternică, bine structurată, cu legi, norme de aplicare, reguli (inclusiv în interiorul DNA) este strict necesară. În lipsa unei justiţii independente, după 1992, o parte dintre români au luat-o razna. Ani şi ani, şmecherii au trăit cu convingerea că orice le este permis. Ca formulă specială de contracarare într-un asemenea caz de evoluţie scăpată de sub control, DNA era şi este o instituţie necesară. Sigur, nu în formula umilă şi subordonată cum era PNA-ul. Dar nici în felul în care funcţionează acum!

Să nu rîdeţi, după părerea mea, DNA pe modelul Kovesi ar fi mers perfect pe vremea lui Nicolae Ceauşescu. Pe vremea lui, dosarele puteau fi trimise în instanţe şi fără probe, şi mai încropite, şi cu delaţiuni. Numai înregistrările ar fi lipsit. Atunci Securitatea se ferea ca de dracu’ să scape în dosare probe din interceptări pe care le comitea printre români. Este drept că nu prea avea mijloace iar cele pe care le folosea erau rudimentare. Nici cu serviciile chineze şi cu cele sovietice la un loc, Securitatea din România n-ar fi putut face atîtea înregistrări cîte fac astăzi SRI-ul şi celelalte servicii într-un singur an. Dar o DNA viguroasă, asemeni celei care funcţionează acum, cu un hei-rup în materie de profesionalism, cu o selecţie aproape de criteriile politice, ar fi mers strună. Ceauşescu ar fi copleşit-o pe Codruţa de azi cu cele mai înalte funcţii, medalii şi grade. În faţa carnavalului cu cătuşe, nu ştiu însă cum ar fi reacţionat. La prima arestare sau la a doua ar fi făcut ochii mari. Dar la celelalte ar fi spus stop. Aretări din astea nu hotărăsc nici eu! Necum cineva mai mic! Faptul că un asemenea carnaval nu poate fi la cheremul unui procuror ne trimite cu gîndul la dirijorul din umbră. Trebuie să fie cineva mult mai mare să fi dispus asemenea grosolănii judiciare.
Din păcate, de Ziua Americii, în chiar simbolica zi a libertăţii americane, preşedintele României s-a grăbit să declare public susţinere şi încredere pentru DNA şi în Laura Codruţa Kovesi.

De la fermitatea cu plagiatul Klaus Iohannis ne-a arătat că şi el vorbeşte în funcţie de nevoi. Cînd se exprimă în principiu este tranşant, cînd este vorba despre un om de care are nevoie adaptează principiile şi judecăţile morale după situaţia omului ce trebuie apărat. Aşa face orice politician. Dar pentru Klaus Iohannis lucrurile stau mai prost decît pentru un om politic. În cazul său, judecăţile deformate după nevoi iau forma unui partizanat comic şi descalificant. Susţin un om în ciuda exceselor evidente. Apără o instituţie în ciuda abuzurilor sale. În felul său, Iohannis se alătură unei gîndiri tipice anilor 1950:

- Cei care o acuză pe Codruţa Kovesi sunt corupţii sau cei care au ceva de ascuns!

Scriu aceste lucruri cu convingerea că DNA nu trebuie desfiinţată şi că Laura Codruţa Kovesi, în urma gafelor şi scandalurilor, se clatină rău. A trece peste toate dovezile, peste toate gafele, inclusiv peste înregistrări de natura evidenţei, mi se pare un afront grosolan pe care preşedintele l-a adus logicii, inteligenţei şi onestităţii profesionale a celor care se străduiesc să menţină un standard de comportament şi profesionalism.

Una este să o înţelegem pe madam, alta este să o avertizăm, chiar să o sancţionăm pe Laura Codruţa Kovesi. Dar să trecem toate greşelile sale pe lista performanţelor, să admitem că toate excesle sale se înscriu într-un eroism (chiar de tip paranoic) de urmat, că o campanie anticorupţie, numai pentru că este împotriva unui fenomen repudiat de toţi, poate fi făcută cu orice mijloace, de la bîtă la bici, de la cătuşe la măsluire de probe, este o gravă abatere de la un drum de tip democratic.

În felul în care doamna Kovesi conduce operaţiunile de la DNA, anticorupţia devine la fel de periculoasă ca şi corupţia. Iar apărarea acestei anticorupţii excesive este egală cu ignorarea atît de periculoasei corupţii din România.

Post-scriptum:

Prezenţa lui Florian Coldea la Ziua Naţională a SUA nu spune nimic despre contribuţia sa la starea SRI. Este doar semnul preţuirii americane pentru serviciile aduse.

Cornel NistorescuPublicat Miercuri, 05 iulie 2017
9839
 | 47
 | 66
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
grasu
0
Bravo Kovesi, prinde-i, pune-le catusele, scoate-i in fata televizoarelor la ore de maxima audienta, ia-le banii. 20 de milioane de romani te sustin. Scapa-ne de cei cateve mii de derbedei care fura Romania de 27 de ani. Ne-au furat autostrazile, ne-au omorat parintii prin spitale, ne-au nenorocit copiii cu subfinantarea invatamantului ca sa le ramana lor mai mult de furat. Si acum au bani (furati) sa plateasca niste nenorociti sa le scrie articole favorabile prin ziarele mizerabile pe care le conduc. Dar ce te poti astepta de la cineva care o viata intreaga a lins posterioare comuniste. Asta stie, asta face.
Publicat Vineri, 07 iulie 2017
+Răspunde
Țăranul
+4
Despre marea fraudă numită ... banii europeni ... , malaka nu a auzit ... ! La mintea-i scurtă probabil se aștepta să zbiere cineva ... mi-au furat banii europeni ... ! Și ea să sară în ceafa făptuitorului ... ! Nuuu , nici dracu nu vrea să observe și se atingă de acea pătură de funcționari de la AFIR , APIA ... , de cei de la direcțiile de avizare din ministerul dezvoltării , niște făpturi grețoase , înfumurate ... la nasul cărora nu ajungi nici cu Telemacul ... ! Această specie ticăloasă , numită funcționarul romăn ... , parcă , are pact cu diavolul ... , să facă cît mai mult rău , să încurce ... e ,, culmea excesului de zel '' ... ! Dacă în țări precum Polonia un dosar de finanțare cu bani europeni nu conține mai mult de zece pagini ... , la noi sunt ... patru sute de pagini cu semnături ... ! Se stimulează între ei acești nemernici ... , te trimiti de la un compartiment la altul , se potențează în ceeace se numește ... ,, fă ceva să-i pară rău'' ... ! Inventează virgule lipsă ... , văd că o liniuță e verde în loc de roșie ... , în loc de trei puncte ei spun că trebuiesc patru ... ! Sunt grei , importanți ... , nimic nu le mai atisface dorința de a face rău , de a încurca ... ! Aici , în domeniul acesta e un fenomen complex ... , corupție amestecată cu prostie și înfumurare ... , și poate s-o fi simțit depășită de valoarea prostănacilor fudui de la acele compartimente care au făcut ca Romănia să piardă 20.000.000.000 de euro ... ! Ce spui zînă violată ... , cine trebuia să facă curățenie în bătătura statului ... ? Tu , te-ai ținut să bagi la pușcărie oponenții politici ai celor ce te-au făcut mare ... , un veritabil gardist ... al anilor '50 ... !
Publicat Joi, 06 iulie 2017
+Răspunde
Ina
+9
Da-i prostului puterea pe mana si iti arata el de ce este in stare.
Publicat Joi, 06 iulie 2017
+Răspunde
emanuella vandeweghe
+8
O grama da codru la mustacioasa. Avem parte de cel mai nefericit scenariu de la dec. '89 și pînă acum. Începînd cu această sinistră persoană fără nicio frică de Dumnezeu, DNA, zisa Koveși, pusă în slujba oricui numai a romănilor nu, e complice cu marii infractori care au devalizat țara. Întreg sistem judiciar e la pămînt, mor deținuți în pușcării, sunt condamnate persoane pentru găinării la 22 de ani ănchisoare, în timp ce criminalii , violatorii și tîlharii primesc 4-6 luni cu suspendare si cercetați în libertate. Șoselele au fost transformate în poligoane de luptă, spitale au devenit depozite de muribunzi. La tele, dramaturgul Radu Feldman Alexandru, fost PDL-ist, acum PNL-ist, tăietor de salarii și pensii, prezintă strategia economiei naționale. În școli, se formează huliganii din Piață și manglitorii de oriunde, în timp ce cadrele didactice sunt sufocate cu tot felul de statistici, studii și multe alte hîrtii pentru a se da de lucru funcționarilor care zac cu miile pe la minister, că trebuie să le citească cineva. Pădurile dispar, ficul ține de șase pentru multinaționale, instituțiile de forță veghează in liniștite la dezastrul național, cu grijă, ca nu cumva vreun ticălos să fie deranjat. Și peste toate astea, la 4 iulie într-o deplină unitate, are loc sărbătorirea victoriei înpotriva romănilor.
Publicat Joi, 06 iulie 2017
+Răspunde
Țăranul @ emanuella vandeweghe
+4
Emanuella ... , exagerezi ... ! E prea mult ... !
Publicat Joi, 06 iulie 2017
+Răspunde
Țăranul
+5
Klemm are încredere în eficiența editat și declară că munca ei este relevantă ... ! Dacă editat asta cu pretenții de ambasador , nu dă doi bani pe noțiuni elementare de dreptate , de bun simț ... și elogiază activitatea unei infractoare plasată de administrația americană la șefia plutonului de execuție numit DNA ... , s-au dus dracului toate speranțele apărute odată cu ... plecarea lui Obama de la Casa Albă ... , cu plecarea lui Coldea de la SRI ... , cu vizita intempestivă a lui Johanis la înalta poartă ... , cu votul de respingere din partea majorității romănilor , a politicienilor PNL-iști , că ei sunt mai de ,, Doamne ajută " .... ! Avem ce își doresc ticăloșii nației ... și susținătorii de peste ocean ai acestora ... , un monstru analfabet care terorizează Romănia ... ! Insultă opinia publică , își bate joc de justiție , înjosește politicienii ... , și cel mai mult ... face blat cu marii corupți ai nației protejîndu-i la drumul mare ... ! E după chipul și asemănarea stăpînilor ei ... ! Toată viața am urît comunismul , am fost terorizat de gîndul că nu am să ajung vreodată să trăiesc într-o țară fără activiști de partid , fără sărăcie ... , fără tristețea și spaima generate de spiritul lui Stalin ... ! Aiurea ... ! Acum avem parte de înrobire ... în cea mai pură formă totalitară ... , și scumpă ... cu draci ... ! Idioții noștrii văd în insistența cu care suntem băgați în seamă de către partener , ca pe un măngîiat pe creștet și o dojenire părintească ... , nu ca o extindere a teritoriilor popupate cu carne de tun menite să asigure spațiul tampon între zona de interes american și rivalii acestora ... ! Ni l-au schimbat pe dracu cu tac-su ... !
Publicat Joi, 06 iulie 2017
+Răspunde
americanu
+6
Basescu dupa ce a luat lumina de la marele licurici acum o da de gard. Problema dureroasa nu este ca basescu e impotiva puiilor lui gen Ramurea din Kodru des, problema este ca marele licurici nu are nicio treba cu democratia si drepturile omului. Totu-i forma fara fond ca sa inghite prostii galusca cu libertatea. Libertate este doar pentru regele junglei, restul vai de mama lor.
Publicat Joi, 06 iulie 2017
+Răspunde
marcu
+11
Bre oameni buni, pe zi ce trece apar în presa tot mai multe dovezi ca unul din criteriile după care sunt aduși procurori la DNA ,este sa aibă bube-n cap. Aduci unu' d-ăsta care ,în scurta lui viața profesionala ,s-a luptat cu găinari și n-a făcut vr'un dosar mai complicat, si-l pui sa-i facă dosar penal unui ministru. O astfel de nimicarnita e în stare de orice pt a-i face pe plac celui care l-a făcut din nimic mare procuror DNA p'un salariu gras. Stand ca babele pe șanț, ne-ntrebam și noI, cam câți procurori din DNA, au bube-cap și sunt dirijați de statul paralel și mafiot? 40%, 50%, 60%.....99%? Cam câți? N-ar fi normal sa știm? N-ar fi normal ca o comisie compusa din parlamentari din toate partidele, reprezentanți ai societății civile si militari ,sa-i ia bob cu bob și sa vadă câți au pete la dosar, după care sa fie înlocuiți cu alții? N-ar fi normal ca procurorii DNA si sefii lor,sa aibă un mandat limitat la numai 4 ani? N-ar fi normal ca serviciile secrete sa fie obligate prin lege sa furnizeze date despre toți procurorii DNA acestei comisii ?Dacă nu vor face nimic din toate acestea ,atunci le urez celor ce le sta în putere sa facă ceva și nu fac nimic , sa-i "înhațe" madam Lulu cu procurorii ei cu bube-n cap!
Publicat Joi, 06 iulie 2017
+Răspunde
moser
+4
luluta se da goala..sometimes
Publicat Joi, 06 iulie 2017
+Răspunde
Pentru cititori
-14
Didos , Eugen Raduca , IQ 100 , Tiaso , 7,4 , Gelu , JE SUIS RARINCA , Malagamba , Taranul , Cata , etc ...= omniprezenta vuvuzea savuskineza aciuata in paginile " Cotidianul " Constantin Moldovean Tiraspol , cel ce taie frunza la caini si posteaza non-stop verzi si uscate ! Este extrem de " combativ " si poate fi contactat pe facebook pentru " felicitari "!
Publicat Joi, 06 iulie 2017
+Răspunde
KHALIDASSA @ Pentru cititori
+5
Cu mine cum ramane , imi subestimati neuronu ?
Publicat Joi, 06 iulie 2017
+Răspunde
Malagamba @ Pentru cititori
+8
Bai panglicarule,tu esti unul singur cu multe nume esti platit de Soros sa o aperi pe netrebnica asta doar doar o sa scape si ea si Soros si macovei de pedeapsa pentru ca multe vieti au distrus si mult rau au facut unor oameni nevinovati iar cei care trebuiau sa plateasca cu adevarat ,aia din oengeurile sorosiste sau corporatii,aia intotdeauna au fost protejati.
Publicat Joi, 06 iulie 2017
+Răspunde
Tiaso @ Pentru cititori
+5
Se pare ca vrei sa-ti repartizez o suzeta.
Publicat Joi, 06 iulie 2017
+Răspunde
Țăranul @ Pentru cititori
+3
Neaaa , boală ... ! Așa sunt liniștite bovinele cînd dă strechea în ele ... !
Publicat Joi, 06 iulie 2017
+Răspunde
Didos
+11
Cred ca ar trebui sa se faca o ancheta serioasa , probabil, de o comisie parlamentara , pentru a afla cu totii , daca in Romania sunt dosare grele uitate, dosare grele ingropate , dosare grele ultratergiversate , in asteptarea prescrierii faptelor ! Imi pare ca nu intereseaza pe nimeni lucrurile acestea care ne-ar putea lamurii pe toti , definitiv, de adevarata stare a justitiei , de probitatea morala si profesionala a angajatilor din domeniu . Acuma iese doar fum , fara foc si un control serios presupune o munca uriasa ,dar apoi de ce sa se oboseasca cineva pentru atata lucru ? Mai bine s-o lasam asa, ca doar suntem in Romania . N.B. Era sa uit , de multimea NUP-urilor ciudate !
Publicat Joi, 06 iulie 2017
+Răspunde
Tiaso @ Didos
+3
Si ce sa rezolve cu ancheta? Nu se va schimba nimic,iar tartorii abuzurilor si musamalizarilor vor ramane mereu pe functii aparati de Tartorul cel Mare care mereu mai doreste inca un mandat cu care sa apere asazisul stat de dreptul rasu-plansului. Iar romanasii,aia "destepti" din nastere,isi vor alege mereu cate un astfel de Tartor sef la care sa se inchine,chiar daca ala isi bate joc de ei,pentru ca ei,cel putin "principial",ca in rest vai de viatza lor, se simt bine in propria baltoaca in care isi duc existenta de mormoloci, privind catre Seful lor care se lafaie si se umfla in pene,prin palate si prin excursii.
Publicat Joi, 06 iulie 2017
+Răspunde
Recomandate
Băsescu trage cu cartușul în Iohannis
Publicat acum 7 ore şi 58 minute
De ce crede Rusia că americanii nu vor ataca
Publicat acum 3 ore şi 42 minute
România pune piedici întreprinzătorilor
Publicat acum 3 ore şi 11 minute
Vinovatul de serviciu - Generalul Iulian Vlad
Publicat acum 7 ore şi 19 minute
Firea, călcată de bicicliști
Publicat acum 23 ore şi 7 minute
Centrul Atenţiei
alarm off
Dosar Cotidianul
5 articole/ Actualizat acum 10 ore şi 10 minute
alarm off
Mostra de la Veneţia
7 articole/ Actualizat Duminică, 10 septembrie 2017
alarm off
Cotidianul cititorilor
20 articole/ Actualizat Sâmbătă, 23 septembrie 2017
Simona Popescu

De când fiecare telefon, de multe ori mai inteligent decât posesorul, este dotat cu o cameră video, o mulţime de cineaşti amatori îşi postează scurtmetrajele pe Facebook. Au o mare problemă, însă.

Simona PopescuPublicat acum 23 ore şi 47 minute