Care este legătura dintre islam și terorismul care lovește acum pretutindeni în lume? După atentatele de pe 11 septembrie, această întrebare se află de multe ori pe prima pagina a ziarelor și provoaca polemici. Unii spun că terorismul este o aberație care nu are nimic de-a face cu islamul ca atare și sunt considerați orbi. Alții cred că această religie este în mod fundamental violentă și sunt catalogați drept islamofobi.
Cele două tabere se referă la unul sau altul din versetele Coranului, sperând că prin asta pot demonstra barbaria islamului sau natura lui tolerantă. Procedând astfel înseamnă să uităm că o religie nu poate fi redusă la scrierile fondatoare, pentru că, înainte de toate, este o practică milenara care s-a cristalizat într-o multitudine de instituții și forme culturale; este ca și cum am reduce toate regimurile comuniste la Capitalul lui Marx.
Întoarcerea la textele fondatoare este refuzată de Ali Harb. Acest scriitor și filozof libanez spune că o simplă lectură a Coranului arată că această carte spune orice. Trebuie să adoptăm prin urmare o metodă diferită, să abordăm islamul din alt unghi: ca o doctrină escatologică, ca un sistem de gândire care, la fel ca iudaismul sau creștinismul, dar și ca fascismul și comunismul, pretinde că deține adevărul absolut.
Această abordare revelează un potențial terorist foarte real al islamului, o idee pe care Harb o dezvoltă în ultima sa carte, ”Terorsimul și creatorii săi: predicatorul, tiranul și intelectualul”.
Ali Harb, pentru L’Orient Litteraire, într-o selecție realizată de Courrier International.
Se pare că definiția implicită a terorismului care reiese din cartea dumneavoastră este atât de largă încât se aplică atât actelor violente, cât și sistemelor de gândire…
De fapt, cred că terorismul este înainte de toate o atitudine intelectuală, aceea a omului care se crede singurul deținător al adevărului absolut, singurul care are voie să vorbească în numele acestui adevar. Acest adevăr poate să țină de domeniul religios, politic, social, moral, poate să-l privească pe Dumnezeu, națiunea, socialismul, libertatea sau umanismul. Terorsimul este și un mod de acțiune; cel care se crede unic posesor al adevărului se comportă cu alții, cu cei diferiți de el, recurgând la o logică a excluderii, fie că e la nivel simbolic – tafkir sau excomunicarea, declararea unuia ca trădător de țară, fie la nivel fizic – moartea. Deviza terorsitului: gândește ca mine, altfel te acuz și te condamn. În acest sens, terorismul este practicat de predicatorul care are un proiect religios, de tiranul care are un proiect politic sau de intelectualul care promovează un proiect revolutionar pentru a-l transforma în realitate. Predicatorul excomunică, tiranul condamnă și declara pe cineva drept trădător, intelectualul teoretizează și militantul sau jihadistul acționează și ucide.
Terorismul islamist a suferit influența acestor regimuri totalitare?
Promotorii noilor proiecte religioase au fost fără îndoială influențați de exemplele lui Franco, Hitler, Mussolini, de felul lor de a guverna și de tehnicile lor de a controla oamenii, de a-i mobiliza și a-i remodela pentru a-i transforma într-o turmă care scandează același slogan. Acest dualism al conducătorului divinizat și al gloatei care îl adoră este o creație destul de recentă. Dar, pe de altă parte, regimurile totalitare, în ciuda modernității și a laicității din proiectele lor, sunt o reminiscență a gândirii religioase, martori ai sacralizării doctrinelor lor și a conducătorului unic.
În ce măsură un musulman moderat, așa cum spuneți, este ceva inexistent?
Orice religie monoteistă este, prin definiție, un rezervor inepuizabil de practici violente. Este un potențial mereu prezent, un soi de virus ascuns în sanul acestor culturi. Atât timp cât religia este fundamentată pe excluderea celuilalt, pe dualismul credinciosului și al necredinciosului, al fidelului și al apostatului, este imposibil să fie înțeleasă altfel. În islam, violența este sporită de un dualism suplimentar, cel al purității și impurității. Această idee a gândirii religioase islamice: non-mulmanul este impur; este una dintre cele mai vechi forme de violență simbolica. De aici vine afirmația mea că nu există musulman fidel dogmelor și practicilor religiei sale care să fie moderat sau tolerant, cu excepția cazului în care este ignorant sau ipocrit. Exemplul cel mai flagrant este relația dintre sunniți și șiiți. Deschiderea unul fața de altul a acestor două grupuri nu s-a făcut, dupa secole de conflicte și ostilitate, datorită unor pretinse valori ale moderației și toleranței care să fi fost intrinseci doctrinelor lor, ci datorită integrării lor în instituțiile societății moderne: școala, universitatea, piața economică, afacerile… În timp ce fiecare regresează spre doctrina sa originară, conflictul izbucnește din nou, însă într-un mod și mai dur și distrugător, ceea ce mă face sa spun că suntem în prezența a două ”religii” mai ostile una față de altă decât față de Occident sau de Israel.
Spuneți că religiile nu devin tolerante decât după ce sunt înfrânte. Singura soluție pentru societățile noastre ar fi să învingem islamul asa cum Europa a învins creștinismul în Secolul Luminilor? Sau Islamul ar putea fi reformat?
Islamul nu poate fi reformat. Tentativele de reformare care s-au succedat în ultimul secol, fie că au fost ele în Pakistan, în Egipt sau în altă parte, au eșuat toate și nu au dat naștere decât la modele teroriste. De aceea nu contez pe reînnoirea discursului religios, așa cum o fac unii musulmani sau anumiți laici. Singura soluție este înfrângerea proiectului religios așa cum îl încarnează instituțiile și puterile islamice cu ideile lor mumificate și cu metodele lor sterile. De altfel, sunt foarte critic cu privire la conceptul ”toleranței”, una dintre ideile scandaloase ale gândirii religioase în general, pentru că implică un fel de indulgență din partea credincioasului față de cel diferit de el, considerând în forul lui interior că acesta din urmă este un păcătos, un apostat, un renegat sau chiar o amenințare pentru umanitate. Astfel, toleranța anulează orice posibilitate de dialog; doar recunoașterea celorlalți permite cuiva să treacă peste narcisismul său și sa dialogheze cu alții.
Recrudescența actuala a terorismului poate fi văzută ca un semn al dinamismului și vitalității islamului?
A vorbi de vitalitatea fenomenului religios ne duce la o zicere celebră a lui Malraux privind ”reîntoarcerea religiei”. Religia este un eveniment al reîntoarcerii, însă o reîntoarcere terifiantă care a transformat jihadistul într-un monstru. Nu trebuie să ne lăsăm vrăjiți de cuvinte precum ”reîntoarcere” sau ”vitalitate”. Orice fenomen sau activitate are două aspecte: inițial benefic și apoi poate degenera și poate produce efecte nocive, dacă nu reușim să-l modificăm pentru a-l face să evolueze. Asta se întâmplă acum în Franta: modelul ei social și economic, cel mai bun din Europa, s-a uzat și are nevoie de reînnoire, ceea ce Franța pare incapabilă să facă. Din aceste motive spun că proiectul religios al islamului, asa cum a fost reformulat acum mai bine de un secol, nu exprimă nici vitalitate, nici cretivitate; se reduce la o simplă regresiune către trecut, o reacție motivată de o dorință de răzbunare împotriva Occidentului, care a trezit din somn civilizația islamică. Spun în egală măsură că acest proiect al islamului contemporan a eșuat peste tot unde islamiștii au ajuns la putere și că organizațiile teroriste precum Daech și altele lucrează la propria lor distrugere și la distrugerea proiectului religios în general. Cred că societățile arabe ar trebui să treacă prin toate aceste nenorociri, aceste catastrofe, aceste masacre și aceste războaie civile pentru a se convinge că islamul nu mai este valabil pentru a construi o civilizație dezvoltată și modernă. Nu este posibilă reconcilierea între islam și modernitate sau Occident.
De ce spuneți că elitele intelectuale au contribuit la ascensiunea violenței religioase?
Au contribuit în două moduri. În primul rând, prin eșecul proiectelor lor de modernizare și reformă. Atitudinea lor era utopică. S-au comportat într-un mod simplist cu ideile pe care le-au propus, luându-le drept adevăruri absolute, drept modele prestabilite care nu au nevoie de o modificare pentru a se aplica în realitate. Pentru că o idee care trece de la o societate la alta trebuie să suporte o transformare creativă pentru a putea fi implementată eficient într-un domeniu sau altul. În al doilea rând, anumiți intelectuali au susținut regimurile despotice, în cele două versiuni, laice și teocratice, sub pretextul că acestea luptă împotriva hegemoniei Statelor Unite. Unul dintre cei mai cunoscuți care au susținut această poziție este probabil Chomsky, care consideră că credibilitatea intelectualului se măsoară în funcție de opoziția sa față de politica americană. El a deschis calea multor intelectuali arabi care s-au aruncat în brațele tiranilor.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.