Lucian Mândruţă experimentează viaţa de refugiat

Lucian Mândruţă va experimenta, timp de două zile, viaţa de refugiat stând într-un cort, fără acces la căldură sau apă curentă, şi cu porţii de alimente limitate, în cadrul unei campanii de informare a CE despre importanţa ajutorului umanitar.

Experimentul al cărui protagonist va fi Lucian Mândruţă se înscrie în cea de-a treia fază a campaniei de informare „Labirintul Umanitar”, lansată de Departamentul CE pentru Ajutor Umanitar (DG Echo) la Bucureşti, informează Mediafax.

„Am să încerc să simulez viaţa unui refugiat în primul rând ca să văd şi eu cum este, dar şi ca să îndemn alţi oameni – tineri şi mai puţin tineri – să încerce experienţa voluntariatului, împreună cu CE, cu ONG-uri „, a spus Lucian Mândruţă.

El a povestit că va dormi într-un pat de campanie instalat în Parcul Herăstrău, într-un cort al Crucii Roşii, unde va avea doar un sac de dormit şi o carte electronică.

Campania, care are ca scop popularizarea rolului UE în ajutarea victimelor dezastrelor umanitare, a început prin transmiterea în zone urbane aglomerate, metrou sau treceri de pietoni, a unor zgomote specifice situaţiilor catastrofale, menite să atragă atenţia trecătorilor.

Cea de-a doua fază a campaniei a început în noaptea de 15 mai, în timpul Nopţii Muzeelor, când patru instituţii de profil, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul de Geologie, Muzeul Municipiului Bucureşti şi Muzeul Naţional de Artă Contemporană, au găzduit câte unul dintre cele patru module ale „Labirintului Umanitar”.

„Labirintul Umanitar” este structurat în patru module principale – cutremure, conflicte armate, inundaţii, foamete -, vizitatorilor fiindu-le prezentate fotografii, înregistrări video şi efecte sonore specifice temei fiecărei secţiuni. În cea de-a treia fază a campaniei umanitare, toate cele patru module au fost reunite într-un labirint umanitar unic, care poate fi vizitat în parcul Herăstrău, pe Insula Trandafirilor.

Vizitatorii vor avea la dispoziţie ghizi din cadrul Crucii Roşii care vor explica rolul UE în donarea de asistenţă umanitară. De asemenea, vor fi propuse teste privind cunoştinţele legate de asistenţa umanitară, iar la final participanţii vor primi mici daruri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.