Mai mulţi consilieri ai lui Băsescu ar putea demisiona pentru a se înscrie în partidul lui

Consilierii prezidenţiali Adrian Rădulescu şi Gabriel Berca ar putea demisiona din funcţiile de la Palatul Cotroceni, pentru a se înscrie în Partidul Mişcarea Populară, noua formaţiune politică al lui Băsescu, au afirmat surse politice citate de Mediafax. Şi aceştia nu ar fi singurii.

Mai mulţi consilieri prezidenţiali urmează să decidă, în zilele următoare, dacă rămân la Palatul Cotroceni sau se înscriu în Partidul Mişcarea Populară.

Informaţiile în acest sens au fost vehiculate în contextul în care Curtea de Apel Bucureşti urmează să se pronunţe în zilele următoare în cazul apelului privind înregistrarea Partidului Mişcarea Populară.

Pe lângă consilierii prezidenţiali Adrian Rădulescu (de la Departamentul Politici Economice şi Sociale) şi Gabriel Berca (Departamentul pentru Relaţia cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă), alte nume care ar putea să se îndrepte spre Mişcarea Populară sunt Daniel Moldoveanu (consilier de stat la Departamentul Securităţii Naţionale) şi Răzvan Murgeanu (consilier de stat la Cancelaria Preşedintelui), susţin aceleaşi surse.

Surse citate de Digi24 au afirmat că Traian Băsescu le-a cerut să decidă până vineri dacă intră în politică sau rămân la Cotroceni. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.