„Mai mulți de doi miniștri”, pe fărașul lui Liviu Dragnea

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunțat duminică seara că are sub lupă „mai mulți de doi miniștri” din cabinetul Grindeanu, care, în opinia lui, nu au ținut pasul cu programul de guvernare.

„Din păcate, mai mulți de doi miniștri (sub lupă – n.r.). Nu sunt miniștri răi, dar eu am spus după alegeri, și înainte de formarea Guvernului, și când s-a format și imediat după, că acest program de guvernare este unul foarte riguros, care are obiective foarte importante și cu care nu poți să te joci. Adică fiecare ministru are clar un parcurs stabilit în acel program votat, legitimat de oameni, și unii au mers pe un ritm obișnuit ca unor guvernări anterioare. Nu merge”, a spus Liviu Dragnea, la Antena 3.

Liderul PSD „crede” că acești miniștri se află și sub lupa premierului Sorin Grindeanu. „Cred că privim cu aceeași lupă”, a precizat Dragnea.

Cin’ să fie, cin’ să fie?

În cadrul emisiunii Liviu Dragnea l-a criticat iar pe Tudorel Toader, ministrul Justiției, pe motiv că a întârziat proiectul privind modificarea Codurilor penale.

„Eu sunt nemulţumit pentru că faptul că a spus că a doua zi îl pune pe site-ul ministerului şi au trecut 3 săptătămâni şi nu l-a pus. S-au pierdut trei săptămâni de zile. Colegii din Parlament normal că au şi ei supărările lor pe asta”, a afirmat liderul PSD.

Întrebat dacă regretă faptul că l-a susţinut pe Tudorel Toader pentru a fi ministru, Dragnea a răspuns:”Nu pot să spun că regret, dar nici nu pot să spun că sunt foarte fericit”.

Liviu Dragnea l-a urecheat totodată din nou pe ministrul Finanțelor Viorel Ștefan care a făcut public draftul proiectului noului impozit pe venit în această săptămână.

„Această discuție, această dezbatere a apărut pentru că ministrul de Finanțe a dat un draft. Nu știu dacă a întrebat la primul ministru, dar pe mine nu m-a întrebat, fiind totuși președintele partidului și lucrând din timpul campaniei și după campanie cu câțiva colegi la acest proiect. L-a dat unei asociații, unei coaliții pentru dezvoltare, nu mai știu exact cui, și de atunci a ieșit în presă. Adică de ce te miri că a ieșit în presă? Pentru că tu l-ai dat sau l-ai scăpat. Ieșind în presă, ministrul de Finanțe trebuia să fie în fiecare zi și să explice până când se asigura că toată lumea înțelege, că explicațiile nu sunt grele”, a spus liderul PSD

În opinia lui, Viorel Ștefan ar fi trebuit să popularizeze proiectul la televiziuni și pe internet.

„Mergi la fiecare televiziune, pui și pe net toate aceste explicații cu exemple. Aici sigur că am o supărare pentru că am discutat cu colegii mei de acum două luni, am spus-o și o spun în continuare, indiferent cât de bun este un proiect sau inițiativă, întâi trebuie făcut planul de comunicare, pentru că altfel stai în defensivă să îi răspunzi lui Orban despre găini, curci și boboci prin curte, sau la nu știu care șmecher pe net care făcea el o socoteală și spunea că o familie o să plătească mai mult cu 700 de lei în condițiile în care absolut toată lumea are de câștigat”, a mai spus Dragnea.

Chestionat dacă are de gând să-i ceară premierului remanierea ministrului de Finanțe, Dragnea a precizat: „Eu nu sugerez, eu, dacă e să fac ceva, o să cer. Nu știu. O să discut cu primul ministru, după care discutăm în coaliție, dacă va fi cazul. Dar ăsta este circuitul”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.