Mai mulţi jihadişti ai Statului Islamic au intrat în Europa

Un număr de 17 jihadişti ai organizaţiei Stat Islamic (SI) s-au dat drept refugiaţi pentru a intra în Europa, însă cei mai mulţi dintre ei au murit de atunci sau se află în închisoare, a declarat ieri şeful serviciului de informaţii interne german (BfV), Hans-Georg Maassen, într-un interviu acordat cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), conform AFP.

Există „dovezi concrete” potrivit cărora 17 persoane care acţionau la ordinele SI au călătorit dându-se drept refugiaţi care fugeau de conflictele din Siria şi Irak, a afirmat Hans-Georg Maassen.
Acesta precizează că cei mai mulţi dintre aceştia sunt deja morţi, între care doi kamikaze din atentatele din 13 noiembrie din Franţa, sau se află în închisoare.

„Este vorba mai mult despre o demonstraţie de forţă din partea SI”, a spus el, pentru că organizaţia nu are nevoie să împrumute rutele de migranţi pentru a intra în Europa.

„Este un semnal politic de forţă”, a spus Maassen, reafirmând că Germania ar putea fi ţinta unui atac la fel ca cele comise pe aeroportul internaţional din Istanbul, sau cele din Bruxelles şi Paris.

Peste 320 de încercări de contacte între islamişti şi migranţi au fost înregistrate până în prezent de serviciile de informaţii germane, a dezvăluit şeful BfV. De asemenea, refugiaţi au frecventat deja moschei unde sunt predicate idei radicale, a mai spus Hans-Georg Maassen în interviu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.