Maia Morgenstern în piesa „Jubileu”

Actriţa-orchestră. Maia Morgenstern este într-o continuă metamorfoză şi ascensiune. Adaugă an de an panopliei sale de roluri noi şi eterne ipostaze ale condiţiei umane trăite de o femeie. Puternică şi plină de suflet, obsedată de teatru şi înfometată de viaţă, inteligentă, patetică şi vulnerabilă, actriţa e un vulcan ce erupe şi cerul liniştit de deasupra lavei care curge. Acest amestec de stări opuse, contradictorii, aliajul şi nuanţele infinite configurează personalitatea ei unică în teatru şi în film. Mai nou, cu o siluetă de model şi o flexibilitate fizică de balerină şi de practicantă Yoga, actriţa arde pe scenă şi în viaţă ca o flacără. Şi joacă pe mai multe scene, sub egida mai multor teatre, concomitent, în spectacole de anvergură, roluri grele cu un potop de cuvinte, monologuri contradictorii pentru un actor polivalent, roluri-orchestră. Semnificaţia unor asemenea partituri pe mai multe voci în cariera unei actriţe înseamnă Zenitul atins. La „Teatrul Naţional”, Maia Morgenstern e marea proprietăreasă Ranevskaia în „Livada cu vişini”, pusă în scenă de Felix Alexa. Actriţa joacă grav, distrat şi lucid, egoist şi nostalgic crepusculul unei lumi, nepăsarea, fuga de realitate, refuzul de a renunţa la strălucirea vieţii pariziene de dragul salvării Livezii sau utopiei. Joacă poezia, egoismul, hedonismul şi iresponsabilitatea, refuzul de a prinde rădăcini, acolo unde ele ar putea să însemne un ţarc al compromisului faţă de sine. Maia Morgenstern joacă evanescenţa, cu atât mai emoţionantă cu cât e pusă în contrast cu uriaşa cămară cu borcane pline de vişine conservate, ca un laborator de vise conservate ori de foetuşi. O văd plimbându-se în împărăţia borcanelor cu vişine, ce splendidă alegere şi preumblare scenografică. Se simte ca o fiară în cuşcă. Joacă refuzul de a se lăsa luată prizonieră. Refuzul ispitelor acelui echilibru călduţ, oblăduitor.

Din rândul întâi

Actriţa orchestră

La „Godot Cafe”, am văzut-o tot pe Maia Morgenstern în spectacolul „O femeie singură”, după un scenariu de Franca Rame şi Dario Fo, celebrul dramaturg, laureat al Premiul Nobel în 1997, montat de regizorul Marcel Stănciucu, venit în lumea teatrului şi a Operei din Bucureşti, după studii de teatru londoneze. O femeie singură şi o mare Divă, la apusul carierei, este şi rolul lui Amelie de Guerand, interpretat de Maia Morgenstern în spectacolul „Jubileu”, a cărui premieră am văzut-o din primul rând, la Teatrul „Metropolis”. Am făcut schimb de locuri cu prietenul şi dirijorul Operei Naţionale din Bucureşti, Vlad Conta, care s-a dus pe locul meu din rândul 6. Ca s-o văd pe Maia Morgenstern de aproape, precum aparatul de filmat care i-a prins chipul şi fruntea, împietrite sau brăzdate de durere şi infinită iubire în filmul lui Mel Gibson „The Passion of the Christ”. Ca să măsor dubla expresivitate a acestei actriţe care joacă un rol pentru teatru şi film în aceeaşi clipă. Şi am văzut-o în toată splendoarea trecând prin toate măştile şi autoportretele fără mască ale rolului, de la cosmetica mâinilor până la prăbuşirea cosmosului interior, de la şpagatul vertical şi statul în cap până la irisurile ochilor îmbroboniţi de lacrimi. Tot la „Metropolis”, Maia Morgenstern e pe afişul unui spectacol, „Love Stories (Labirintul)”, de Radu F. Alexandru, pus în scenă de Claudiu Goga, unde joacă alături de Mircea Rusu, Diana Cavaliotti şi Alexandru Pavel, având în jurnalistul Emil Hurezeanu un insolit interpret al autorului.

În căutarea timpului pierdut

Maia Morgenstern arde pe scenă ca o flacară

Dramaturgia franceză, asemeni cinematografului francez, e o mare despicătoare a firului în patru, un rezervor uriaş de monologuri. De la filosofia şi metoda lui Descartes, cel puţin, mai toate piesele sunt, indiferent de medii şi epoci, drame, comedii şi tragedii despre îndoiala din noi, analiza acestei îndoieli şi recunoaşterea că existăm în hăţişul acesta dubitativ, de slalom printre stări contradictorii şi opuse. Autorii piesei „Jubileu”, Jean Marie Chevret şi Michele Ressi, tradusă admirabil de Mona Radu, au făcut din încununarea unei cariere de 50 de ani o galerie de stări şi de măşti, de autoportrete şi roluri. O divă celebră care s-a luptat cu pasiunea ei pentru teatru, trăind mărirea şi decăderea, se pregăteşte pentru o emisiune importantă la televiziune care aniversează jubileul jumătăţii de veac petrecute pe scenă şi în culisele ei şi care poate să însemne finalul sau deschiderea de noi oportunităţi. Îndrumată regizoral de marele actor Radu Beligan într-un tandem strălucit al actriţei cu Actorul-Regizor, Maia Morgenstern a intrat într-un alt tunel al timpului decât acela spre care ar fi condus-o realizarea emisiunii în direct. Roluri şi viaţă, adevăr şi aparenţe, pasiunea unei cariere care a ars bucuriile vieţii personale curg ca un flux continuu în vasele comunicante ce construiesc scenă de scenă. Vocea actriţei cunoaşte inflexiuni nenumărate, de la şoaptă la tunet, râs nervos şi gâlgâitor, tonul imperativ şi rugăciune, scrâşnită, duioasă, împietrită, amară, snoabă şi sofisticată, smerită, triumfătoare, de platou deschis sau spovedanie…

În decorul unei terase de lux a unui apartament de lux, realizat sugestiv şi simbolic de scenografia semnată Puiu Antemir, pe rol de cortină ce cade, dar nu se mai ridică, funcţionează uşa glisantă, dintr-un sistem de pază şi alarmă ultrasofisticat, abia dat în folosinţă. E suficient să uiţi un detaliu minuscul şi uşa nu poate fi deschisă de telecomandă. Aşa ajunge Amelie de Guerant prizoniera sistemului menit s-o protejeze de spargeri. E prinsă în cuşcă şi ruptă de posibilitatea oricărei comunicări şi salvări. Instalaţia de securitate devine cortina-zid, cortina care transformă terasa într-o celulă. Piesa şi jocul Maiei Morgenstern exploatează bogat şi complex ghilotina ce cade în lumea modernă, odată ce suntem deposedaţi de telefoane, memorii de celulare, telecomanda pe post de „Sesam deschide-te”. Manechiura perfectă, coafura perfectă, cercetarea într-o oglindă a mulţumirii de sine şi arcuirea încrederii în sine pregătesc într-un joc subtil şi direct totodată un rol ce urmează a fi jucat cu brio în emisiunea de televiziune. În scenă evoluează autoportretele Actriţei, Diva îşi verifică mâinile, îşi face exerciţiile de dicţie. Îşi domoleşte cu un şal imens, a la Isadore Duncan, emoţiile, folosind şalul pe post de evantai, acoperământ cu care intri într-un lăcaş de cult, steag triumfal şi batistă de şters lacrimi, văl de mireasă şi giulgiu, perdea, cortină, drapaj pentru sublinierea unui corp perfect, ba chiar pe post de coardă de sărit, ori accesoriu al unei gimnastici exterioare şi interioare. Odată căzută uşa care blochează ieşirea Divei din casă, locul autoportretelor de actor e luat de autoportretele omului fără mască. Iar căutarea timpului trecut adună rememorări, chipuri, amintiri din copilărie, mărturisirea adevăratei identităţi. Aici partitura jocului scenic este cea mai bogată, nelipsind practic nici una din stările, vârstele şi nevoile umane, de la cele psihologice la cele fiziologice primare. Maia Morgenstern este inepuizabilă, atot expresivă. Se luptă uluitoare cu un rol care nu este uşor căci are din toate condimentele de roman melodramatic, sentimental şi existenţial. Actriţa nu e la primul rol în care joacă propria viaţă, condiţia Divei, aducându-i un succes neuitat în „Lola Blau” sau „Îngerul Albastru”, având-o ca personaj pe Marlene Dietrich. Dar textul dramatic vorbeşte prea mult, spune totul. Actriţa a avut sigur de luptat cu bulimia verbală franceză. Femeia din Text este şi Divă, şi mamă, şi iubită care a renunţat la propria-i viaţă, şi martor despre lumea teatrului, servituţile şi virtuţile ei. Textul conţine ca partitura unei simfonii orchestraţia pentru toate instrumentele. Iar Maia Morgenstern cântă la toate instrumentele. Cântă şi o şansonetă celebră. Joacă toate rolurile condiţiei umane feminine. Umor şi replici spumoase eliberează textul stufos, arborescent, incontinenţa cuvintelor. Aş mai tăia din ele, căci mai puţinul exprimă mai multe. Iar Maia Morgenstern joacă bine cu trupul, gesturile şi tăcerea, cu gâtul ei arcuit ca de alabastru şi pomeţii obrajilor, cu vâna umflată pe mijlocul frunţii…

Autoportrete şi măşti

Autoportret de actor

Rolurile sunt toate un soi de căutări ale timpului pierdut, bilanţuri, răscruci, un şir infinit de autoportrete la vârste diferite. Paradoxal, actriţa aflată într-o formă de zile mari, întinerită, adolescentină, joacă în partituri care vizează senectutea, bilanţul unei vieţi prea aproape de vârsta eroinei din „Vizita Bătrânei Doamne”. Abordarea unor asemenea roluri nu este de azi de ieri, ci reprezintă în cariera actriţei echivalentul copilăriei ce se joacă de-a oamenii mari şi a vieţii ce joacă moartea. E semn de profundă inteligenţă artistică să forţezi rolurile grele la zenitul carierei, când actriţele ucise de cochetărie şi complexul trecerii timpului ar înţepeni la nesfârşit în roluri de june prime şi Ofelii ori Margarete expirate. Vocea, alura, dramatismul, capacitatea de a umple scena prin emoţie şi mişcare o fac pe Maia Morgenstern o actriţă ideală pentru piesele-tip monolog dramatic, sau întoarcere în tunelul timpului cum este şi ultima premieră „Jubileu”. De multe ori nu am ascultat cuvintele ca s-o văd mişcându-se, să văd faţa şi ochii halucinanţi.

M-a bucurat alegerea Victoriei Dicu în rolul Carolinei, cu puţine apariţii în spectacol, dar vitale ca o gură de oxigen. M-a bucurat să fiu vecină de loc cu domnul Dicu, mândru de rolul jucat de fiica sa având acel aer pufos al unei persoane care de ani de zile joacă şi rolul de perna stăpânei, nu doar acela de menajeră sâcâită, bruftuluită, atotutilă. Victoria Dicu a jucat rolul cu precizia, atenţia unui spirit obedient dar eminamente protector, mămos. Rolul confidentei, al slugii sau femeii în casă care stăpâneşte treburile, le ţine din scurt şi cu răbdare domesticeşte tabieturi şi mofturi de divă.

„Jubileu” e un spectacol de văzut neapărat. Care s-a încheiat cu aducerea la buza scenei a maestrului Radu Beligan, îmbrăţişări şi aplauze. Cu o cupă de şampanie. Şi senzaţia de acasă pe care o creează în jurul lor marii actori spectatorilor la o premieră.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.