Marea sfidare a lui Viktor Orban

Ne putem imagina venirea la putere în România a unui guvern care să-și propună naționalizarea utilităților în marile orașe, naționalizarea a circa 40% din sistemul bancar, interzicerea supermarketurilor în zonele centrale, reducerea prețurilor la utilități, naționalizarea sistemului privat de pensii și rambursarea anticipată a datoriilor către FMI, urmată de o invitație adresată Fondului de a-și retrage delegația din țară? Ar fi o sinucidere politică și economică deopotrivă.

Pariurile premierului Ungariei

Însă este exact ce a făcut Viktor Orban în Ungaria, de la revenirea sa la putere, în 2010. În plus, la un an de la preluarea puterii, guvernul Viktor Orban a adoptat, fără organizarea unui referendum, o constituție criticată de Comisia de la Veneția pentru că lăsa portițe pentru încălcarea drepturilor omului, o constituție criticată și de țările vecine, pentru o serie de exprimări potențial revizioniste și revanșarde, dar și pentru extinderea dreptului de vot în comunitățile maghiare din aceste state. Viktor Orban a pariat și a câștigat: opoziția nu a cerut ședințe ale PE pentru spălarea rufelor murdare ale Ungariei sub ochii Europei, UE nu a recurs la „opțiunea nucleară“ cu care a amenințat (anularea dreptului de vot în Consiliul UE), nu a criticat nici prevederile constituționale și nici măsurile economice neliberale. Bruxelles-ul nu a penalizat Ungaria nici după ce o lege a guvernului Orban a închis gura presei, nici după ce a fost închis cel mai important ziar al opoziției, Nepszabadsag.

Acum este rândul lui George Soros. După ce a lansat o campanie împotriva ONG-urilor cu finanțare străină, inspirată de cea inițiată în Rusia de Vladimir Putin, marți Parlamentul Ungar a votat o lege care permite închiderea Universității Central-Europene din Budapesta (CEU), cel mai drag și mai liberal proiect ungar al miliardarului Soros. Viktor Orban a fost amenințat încă o dată cu „opțiunea nucleară“ de către eurodeputații socialiști și a auzit din nou vechile avertismente, de data aceasta venind de la liderul socialiștilor din Parlamentul European, Gianni Pitella: „Acțiunile lui Orban împotriva CEU sunt un atac la adresa democrației. Europa trebuie să răspundă ferm și decisiv“.

Orban, „copilul teribil“ al PPE

Ca în cazul fiecărei provocări venite din Ungaria, cheia politică stă la Partidul Popular European – hegemonul din Parlamentul de la Bruxelles. Manfred Weber, liderul eurodeputaților PPE, s-a ferit să vorbească despre „opțiunea nucleară“ împotriva Ungariei. La fel a făcut și Joseph Daul, președintele PPE. Ambii vor mai degrabă să îngroape disputa legată de CEU și Soros, cerând o analiză din partea Comisiei Europene. Era de așteptat o asemenea poziție lipsită de agresivitate, atât timp cât Daul spunea, în urmă cu o lună, că Orban este „copilul teribil“ al PPE. „Fiecare familie are un copil teribil și trebuie să menținem contactul cu el, să-l ținem în familie pentru a putea discuta cu el.“

La umbra Brexitului

Ce stă în spatele acestor repetate sfidări ale lui Viktor Orban? Cum poate o țară mică din centrul Europei să se ridice împotriva marilor puteri politice și economice din UE? De ce nu renunță PPP, care are 217 mandate, la cele 14 mandate ale Fidesz? În primul rând, Viktor Orban a știut cum să devină garantul democrației ungare, fie ea și iliberală – în cazul căderii în dizgrație a Fidesz, extremiștii din partidul Jobbik ar deveni o forță politică destabilizatoare, în lipsa unei opoziții de stânga coagulate. Apoi, premierul Ungariei știe să speculeze momentul Brexit, care a lăsat Europa Centrală și de Est într-un con de umbră, când toată atenția marilor puteri europene se îndreaptă către „partajul“ cu Marea Britanie și către alegerile din Franța și Germania.

„Rețeaua“ de la Oxford

În al doilea rând, o explicație a sfidărilor lui Orban vine chiar de la George Soros. În 1989, acesta i-a oferit lui Orban (atunci un tânăr de 26 de ani) o scurtă bursă la Universitatea Oxford. Aici, Orban a fost luat sub aripa profesorului polonez Zbigniew Pełczynski. Este cel care îl influențase deja pe Bill Clinton și în jurul căruia gravitau, la finalul anilor 1980, Radoslaw Sikorski (timp de zece ani ministru al Apărării și ministru de Externe al Poloniei), David Cameron sau Boris Johnson (actualul ministru de Externe britanic, fost primar al Londrei), Timothy Garton Ash (viitor analist al revoluțiilor din 1989 și al transformărilor din fostul lagăr socialist). Profesorul Pełczynski a fost cel care a înființat la Varșovia așa-numitul Colegiu Invizibil, care a pregătit o bună parte dintre liderii Poloniei de după 1989. La Oxford, ca și în alte mari universități occidentale, s-au creat în acei ani relații care au putut fi folosite ulterior de viitorii lideri. Puțin mai contează acum că Universitatea Oxford a șters numele lui Viktor Orban din lista liderilor educați aici; premierul Ungariei a știut să-și creeze rețeaua de relații de care să beneficieze ulterior.

Totuși, încrederea pe care liderii est-europeni au căpătat-o în marile universități străine, pe care le-au considerat adevărate „școli de președinți“, trebuie folosită cu prudență. Cazul fostului președinte georgian Mihail Saakașvili este grăitor: a pierdut puterea și o parte însemnată din teritoriul național, avântându-se într-un conflict deschis cu Rusia, fără ca relațiile stabilite în anii 1990 la Universitățile Columbia sau George Washington să-l fi putut salva.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.