„Marele Gatsby” deschide Festivalul de la Cannes

“Marele Gatsby”, în regia cineastului australian Baz Luhrmann, va inaugura cea de-a 66-a ediţie a “Festivalului de Film de la Cannes”, miercuri, 15 mai, în „Grand Théâtre Lumière”, sala cea mai spaţioasă a Palatului Festivalului de pe celebra Croazetă. În 2001, “Moulin Rouge”, al aceluiaşi Luhrmann, se proiecta în premieră mondială în competiţia oficială, generând amintiri incomparabile la premieră.

“Marele Gatsby” va fi proiectat în afara competiţiei, în format 3D, ceea ce se întâmplă pentru a doua oară în istoria festivalului. În 2009 rula în deschidere, tot în trei dimensiuni, animaţia “Up” a olandezului Pete Docter. Tehnologia 3D ar trebui să servească de minune la punerea în scenă barocă a lui Luhrmann, în această reconstituire a Statelor Unite din anii 20.

Adaptare a celebrului roman omonim al scriitorului american Francis Scott Fitzgerald, filmul evocă figura romantică şi tragică a lui Jay Gatsby (Leonardo DiCaprio), din perspectiva lui Nick Carraway (Tobey Maguire), totul pe fondul efervescenţilor ani ‘20, pe coasta de Est a Statelor Unite. Cineastul australian e bucuros de a se afla în faţa Festivalului de la Cannes cu adaptarea clasicului literaturii americane, această frescă-cronică a mărimii şi a decadenţei carismaticului nabab Jay Gatsby, aflat sub şarmul lui Daisy Buchanan, interpretată de Carey Mulligan. Opulenţa recepţiilor acoperă personalitatea lui şi originea îndoielnică a averii sale. Dar în spatele fastului, cine este Gatsby?

Frumoasa poveste a lui Fitzgerald revine într-o nouă versiune

“Marele Gatsby” este unul dintre romanele rare pe care ajungi să le ştii pe dinafară, ca, de exemplu, ultima sa frază, “Aşa mergem, ca nişte bărci luptând împotriva curentului care ne duce întotdeauna către trecut”.

Fitzgerald a fost în acelaşi timp actorul şi spectatorul dezastrului său. El a calculat totul: căsătoria sa, călătoriile, prieteniile, reuşita, dar şi neşansa. El controla foarte bine imaginea sa, prin scrierile sale pentru că literatura nu sfârşea de a deveni un dictat al existenţei. El a distrus totul cu bucurie, începând cu el însuşi. Dar a fost depăşit de propria sa creaţie.

Scott Fitzgerald a devenit celebru de tânăr, frecventând lumea bogaţilor, încarnând generaţia pierdută, bând foarte mult şi plonjând în smoking în piscinele de pe Coasta de Azur. Avea succes pentru că era un scriitor uşor de citit, şarmant şi trist. Iar cărţile sale nu erau lungi şi nici pretenţioase.

Isla Fisher în rolul Myrtle Wilson

Fitzgerald a fixat noile reguli ale jocului în epoca mediatică: un scriitor nu mai este o persoană care se mulţumeşte să scrie cărţi, ci una care încearcă să micşoreze distanţa dintre ea şi cărţi. Paradoxal, Fitzgerald a rămas unul dintre cei mai buni stilişti în proza secolului XX, dar şi cel mai fragil. El scria din aceleaşi motive din care bea, poate pentru că era prea sensibil pentru a duce o viaţă normală.

“Marele Gatsby” a fost ecranizat până acum de câteva ori, cea mai celebră versiune fiind cea a lui Jack Clayton din 1974, cu Robert Redford, Mia Farrow şi Bruce Dern.

Proiectată pe anii nebuni, această adaptare cinematografică a cărţii lui Francis Scott Fitzgerald va uimi încă o dată audienţa, deşi nu lasă nicio similitudine cu universul romanului. Este istoria unui New York al anilor ‘20, în care alcoolul făcea ravagii, în plină eră a jazz-ului. Scriitorul Nick Carraway se întâlneşte cu misteriosul miliardar Jay Gatsby, cu verişoara sa Daisy şi cu soţul ei, Tom Buchanan, într-o lume fascinantă a iluziei, dragostei şi minciunilor.

Tobey Maguire şi Leonardo DiCaprio

“Pentru noi toţi, care am lucrat la «Gatsby», este o mare onoare de a deschide Festivalul de la Cannes. Şi sunt fericit pentru că filmul va fi proiectat aproape de Saint Raphael, unde Scott Fitzgerald a scris pasajele cele mai puternice şi mişcătoare din acest roman extraordinar”, declara regizorul.

Născut în 1962 în Australia, Baz Luhrmann a fost de două ori cu un film la Cannes. Mai întâi cu “Strictly Ballroom/Dansuri de societate”, proiectat în secţiunea “Un Certain Regard”, în 1992, apoi cu “Moulin Rouge”, la cea de-a 54-a ediţie a Festivalului.

Baz Luhrmann este un maestru al regiei, ştiind să îmbine muzica, pictura şi codurile narative. Faima lui de regizor de teatru l-a ajutat în cinematografie. În 1996 a semnat “Romeo+Julieta”, transpunerea faimoasei opere englezeşti în lumea modernă, unde luptele dintre Montecchi şi Capuletti au fost transformate în împuşcături şi muzică pop. Cu această peliculă l-a lansat şi pe Leonardo DiCaprio transformându-l în scurt timp într-unul dintre cei mai bine plătiţi actori de la Hollywood. Remarcabil şi “Moulin Rouge”, cu Nicole Kidman şi Ewan McGregor, un postmodern de kitsch şi melodramă, dar cu o scenografie impecabilă. Pelicula confirmă talentul vizionar al lui Luhrmnann, fiind premiată cu un “Oscar” pentru costume şi scenografie, iar protagonista principală a fost recompensată cu “Golden Globe” ca cea mai bună actriţă.

Au fost odată doi actori strălucitori în Marele Gatsby, Robert Redford şi Mia Farrow

“Marele Gatsby” are un casting de cinci stele pe care evenimentul de pe Croisette nu poate să nu-l marcheze, chiar dacă a programat pelicula simultan cu lansarea ei în cinematografe.

Rolul principal, Jay Gatsby, îi revine lui Leonardo DiCaprio. Evenimentul va însemna şi întoarcerea sa pe Croisette, după 5 ani, care însă va lipsi de la prezentarea documentarului ecologic produs de el. Actorul din “Django Unchained” se află la a doua colaborare cu Baz Luhrmann, după “Romeo + Juliette” (1997). El va fi însoţit de Tobey Maguire, Carey Mulligan, Joel Edgerton şi rapperul Jay-Z, care a participat la banda sonoră originală a peliculei, cât şi de legenda cinema-ului indian, Amitabh Bachchan.

Carey Mulligan o joacă pe Daisy Buchanan, al cărei soţ e interpretat de Joel Edgerton.

Leonardo DiCaprio este unul dintre puţinii actori de azi care reuşeşte să convieţuiască cu personajele sale. Mulţi l-au asemuit cu James Dean. Debutul său cinematografic a avut loc în 1991, într-un film horror “Critters 3”, de Pristine Peterson. Apoi, în “Prinde-mă dacă poţi” de Steven Spielberg. El poate fi considerat un Star pentru creaţiile sale din “Titanic”, până la “Django Unchained”.

În lumea nebună a anilor ’20

Este considerat un hoţ de inimi, din palmaresul său facând parte un stol de modele, de la Kristen Zang, Vanessa Hayden, Kidada Jones, la mitica Gisele Bundchen şi Bar Rafaeli. A flirtat cu Bobbie Brown, Emma Bunton, Karen Butler, Naomi Campbell, Mariah Carey, Helena Christensen, Linnea Dietrichson, Carmen Electra, Sara Foster, Vanessa Haydon, Bridget Hall, Natasha Henstridge, Paris Hilton, Kendra Jade, Kate Moss, Carla Paneka, Bijou Phillips, Alicia Silverstone, Alyssa Sourovoya, Amber Valletta…

Carey Mulligan, Leonardo DiCaprio şi Joel Edgerton

A excelat alături de Robert De Niro în “The Boy’s Life”, apoi, alături de Gene Hackman şi Sharon Stone, în westernul “The Quick and the Dead”, cu Meryl Streep şi Robert De Niro în “Marvin’s Room”. În “Romeo şi Julieta” în versiune pop, a obţinut “Ursul de Argint” la Festivalul de la Berlin ca cel mai bun actor. Un succes de dimensiuni planetare l-a obţinut cu “Titanic”, alături de Kate Winslet, făcând din Leonardo DiCaprio idolul generaţiei tinere. Roluri impresionante a realizat şi în “Masca de fier”, cu Gerard Depardieu şi John Malkovich, şi în “Gangs of New York” (Bandele din New York), pelicula lui Scorsese, interpretându-l pe Amsterdam Vallon, alături de Cameron Diaz şi Daniel Day-Lewis, în “Cârtiţa”, regizat de Scorsese, unde este Billy, alături de Matt Damon şi Jack Nicholson. Fabulos în “Shutter Island”, în aceeaşi regie, în rolul lui Teddy Daniels, cât şi în “Aviatorul”, în rolul memorabil al lui Howard Hughes.

Frumuseţea costumelor create de Prada

Alături de el, Carey Mulligan o interpretează pe Daisy Buchanan. Tânăra englezoaică de 27 de ani declara: “Nu găsesc sensul de a interpreta nişte roluri care nu mă interesează”. A debutat la 18 ani, cu rolul lui Kitty Bennet din “Mândrie şi prejudecată”, iar în roluri de teatru, alături de Daniel Radcliffe şi Kim Cattrall în “My Boy Jack” şi în “Northanger Abbey”.

În 2009, evoluează în “Inamicul public”, alături de Johnny Depp şi Christian Bale în rolul unei femei-gangster, şi tot în acelaşi an este alături de Pierce Brosnan şi Susan Sarandon în “The Greatest”, apoi, în filmul danez “Brothers”, împreună cu Natalie Portman. Dar succesul este asigurat şi cu “An Education”, în regia lui Lone Scherfig, în care joacă rolul lui Jenny, apreciat de critică. A urmat “Wall Street”, în regia lui Oliver Stone, unde-i dau replica Shea LaBeouf, Josh Brolin şi Michael Douglas.

Eleganţa vârstei jazzului

Actorul Tobey Maguire evoluează în rolul scriitorului Nick Carraway. Acesta se destăinuia: “Cred că succesul este destul de complicat. Poate fi o mare provocare, dar acest lucru pe mine mă incită. Sunt mereu în conflict cu succesul”. A acceptat roluri marginale în filme cu un cast interesant, până când, în 1997, i-a fost oferit un rol important în “Furtuna de gheaţă”, în regia coreeanului Ang Lee, alături de Sigourney Weaver. De unde drumurile către marele ecran i-au fost deschise cu numeroase pelicule, ca “Deconstructing Harry”, în regia lui Woody Allen, “Călărind cu Diavolul”, ce poartă amprenta lui Ang Lee, “Don’s Plum” al lui R.D. Robb. Un rol care i-a adus succesul este cel din “Spider Man”.

Scenă din film

Frumuseţea carnală şi solară a actriţei scoţiene Isla Fisher este remarcabilă în rolul Myrtle Wilson. A debutat pe marele ecran, în 2000, în regia lui Simon Marshall, cu “Out of Depth”, alături de Sean Maguire. Este căsătorită cu Sasha Baron Cohen,

Actorul australian Vince Colosimo de origine calabreză spune că pare a fi fost atins cu aripa îngerilor. După debutul la Hollywood în roluri minore de pistolar, pe continentul australian şi-a găsit faima. Cariera sa a început în 1983 cu “Un Passo avanti”, de Michael Pattinson în rolul italiano-australianului Gino. Succes de public şi critică în pelicula lui Ridley Scott, “Body of Lies”, alături de Leonardo DiCaprio şi Russel Crowe şi în “Ultimul vampir”, iar acum, în “Marele Gatsby”.

Doi interpreţi fascinanţi

Anii ‘20 au continuat să strălucească şi azi pe podiumurile de modă. O epocă în care fascinaţia rafinamentului, atenţia pentru detalii, stilul impecabil fascinau. De aceea Baz Luhrmann i-a cerut ajutorul Miucciei Prada, care a realizat împreună cu Catherine Martin costumele epocii jazzului. Rochiile sunt o adevărată încântare prin eleganţă. Domină modelul “flapper” pentru o femeie independentă şi dezinvoltă, care e înnebunită după dans, conduce maşinile şi fumează la fel ca şi Tamara Lempicka. Lungimile rochiilor se scurtează dramatic până sub genunchi, rochiile sunt decoltate, fără mâneci, pe deasupra cu pardesie care parcă îmbrăţişează corpul şi permit a se mişca în libertate. Corsetul dispare şi domină o siluetă mai masculină, aproape androgină. Ţesăturile sunt în schimb fabuloase, suprafeminine, ca nişte nori de şifon, mătase şi jerse, în stilul lui Coco Chanel. Dansul influenţează moda aşa încât pentru charleston abundau franjurile şi perlele de pe rochii, ce creau unde de mişcare ca valurile, erau folosiţi pantofii Mary Jane cu tocul jos.

Marele Gatsby în varianta lui Luhrmann

În epoca bijuteriilor extravagante, totul strălucea: abundau lungile şiraguri de perle sau cele cu pietre semipreţioase, bijuteriile cu strasuri şi pene. Un accesoriu indispensabil era cel al pălăriilor cloş, care subliniau armonia coafurilor. Stilul masculin devine mai casual, cu pantaloni deasupra gleznei prin care adesea se vedeau ciorapii şi blazere în linie slim. Accesoriile clasice, cravatele şi papioanele deveneau complementare modei, purtate de obicei peste cămăşile din mătase. De o eleganţă extremă, şi îmbrăcămintea sport pentru tenis şi golf, cu pulovere decoltate în V, cu pantaloni albi care devin o normă a mondenităţii. Pălăria din panama devine un accesoriu prin excelenţă.

În România “Marele Gatsby” va avea premiera pe 17 mai.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.