Merkel: o serie de țări din UE ar putea accepta să li se repartizeze mai mulți refugiați

Cancelarul federal german Angela Merkel a declarat vineri că un grup de țări din UE ar putea accepta să li se repartizeze mai mulți refugiați decât a fost prevăzut până acum în schimbul amplificării de către Turcia a eforturilor împotriva migrației ilegale, informează AFP, potrivit Agerpres.

Aceste țări, care nu au fost enumerate de Merkel, se vor reuni cu Turcia în marja viitorului summit al liderilor europeni, care va avea loc la Bruxelles în perioada 18-19 februarie și care se va axa pe afluxul fără precedent (după 1945) de imigranți în Europa.

„Există un grup de țări” din UE „care s-ar putea declara gata să accepte, în mod benevol, încă un contingent de refugiați” pe teritoriul lor, a declarat Merkel în timpul unei conferințe de presă susținute după întrevederea pe care a avut-o la Berlin cu omologul său polonez Beata Szydlo.

Până acum țările din UE au acceptat vara trecută, cu mare greutate, să-și repartizeze între ele 160.000 migranți sosiți în Grecia și Italia. În schimbul acestui lucru ar fi, însă, necesar ca, înainte de aceasta, Turcia să facă tot posibilul pentru ”a limita sau, pentru cei mai mulți, a împiedica migrația ilegală” a refugiaților spre teritoriul UE, a precizat Merkel.

Cancelarul federal german a lăsat, de asemenea, să se înțeleagă că acest grup ar putea ajuta financiar Turcia în primirea de refugiați, oferindu-i mai mult de cele 3 miliarde de euro care au fost deja deblocate de UE.

În decembrie, în marja ultimului summit european, Germania a reunit deja la Ambasada Austriei de la Bruxelles mai mulți posibili membri ai acestei viitoare „coaliții”. La acea dată, în afară de Germania, era vorba de Austria, Belgia, Finlanda, Grecia, Luxemburg, Olanda și Suedia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.