Ministrul de Externe al Germaniei vine la București

Ministrul de Externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier vine luni în vizită la Bucureşti. Oficialul german a declarat, într-un interviu acordat HotNews, că „un obiectiv important al discuţiilor va viza identificarea unor idei şi iniţiative comune de cooperare şi mai strânsă între Germania şi România”.

Steinmeier spune că Germania este „pregătită să participe la crearea în România a unor unităţi pentru integrarea forţelor NATO şi a unui comandament multinaţional de nivel divizie”.

„Cu România realizăm, atât în contextul european, cât şi în cel internaţional, o colaborare bazată pe încredere. Performanţele României din ultimii 25 de ani merită respectul şi recunoaşterea noastră. În calitate de parteneri în Uniunea Europeană ne confruntăm astăzi cu aceeaşi misiune, cea de a consolida şi proteja în mod credibil, în interior, valorile noastre europene: democraţia şi statul de drept. În exterior, împărtăşim îngrijorările privind situaţia de securitate modificată din imediata noastră vecinătate. Acesta nu este doar un subiect comun la nivel de UE, ci îşi pune amprenta şi pe colaborarea şi solidaritatea noastră la nivel de NATO. Motiv pentru care salut anunţul României de a se implica şi mai puternic în contextul alianţei NATO. Şi angajamentul Germaniei la măsurile de reasigurare şi adaptare ale alianţei este unul amplu. Suntem pregătiţi să participăm la crearea în România a unor unităţi pentru integrarea forţelor NATO şi a unui comandament multinaţional de nivel divizie”, afirmă Frank-Walter Steinmeier.

Cât priveşte investiţiile germane în România, Steinmeier spune că extinderea infrastructurii, mai multă siguranţă juridică şi licitaţii publice echitabile, precum şi o administraţie eficientă vor reprezenta atuuri importante în unor cadrul unor viitoare decizii investiţionale luate în favoarea României.

„Prezenţa îndelungată şi importantă a unor investitori germani în România demonstrează că interesul este mare. România rămâne în continuare o locaţie cu mare potenţial. Aici firmele germane găsesc forţă de muncă motivată şi bine pregătită, unele locaţii bucurându-se de o lungă tradiţie industrială. Însă, referitor la investiţii, nu putem trece cu vederea faptul că în Europa concurenţa este mare. Dacă România doreşte să atragă noi investitori şi să extindă ramuri economice mai pretenţioase, va trebui, în egală măsură, să continue să-şi pună la punct propria competitivitate. Din contactele noastre cu companii am aflat că extinderea infrastructurii, mai multă siguranţă juridică şi licitaţii publice echitabile, precum şi o administraţie eficientă vor reprezenta atuuri importante în unor cadrul unor viitoare decizii investiţionale, luate în favoarea României”, a mai afirmat ministrul german.

Frank-Walter Steinmeier se va întâlni luni cu preşedintele Klaus Iohannis, cu premierul Victor Ponta şi cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. Steinmeier va participa şi la inaugurarea unei noi investiţii a unei companii germane la Bucureşti. De asemenea, va merge şi la Sibiu, unde va primi titlul de cetăţean de onoare al oraşului şi va participa la manifestarea festivă a Forumului Democrat al Germanilor din România, care sărbătoreşte 25 de ani de existenţă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.