O declaraţie de dragoste cu mănuşi de box

„Boxul şi dansul au multe puncte comune: ritmul, mişcarea, pregătirea, suflul, angajamentul total, lupta corp la corp, uşurinţa, supleţea, energia, provocările, transpiraţia…”, afirmă coregraful Mourad Merzouki, motivând cea mai recentă creaţie a sa, „Boxe, Boxe”.

Miercuri şi joi, acest spectacolul de dans poate fi vizionat la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti.

Născut la Lyon, în 1973, Mourad Merzouki a studiat arta circului şi artele marţiale, fiind el însuşi boxer, înainte de a trece, în 1990, la hip-hop. A fost ucenicul marelui coregraf Josef Nadj, după ce lucrase cu Maryse Delente, Jean-François Duroure, iar în 1996 şi-a înfiinţat propria companie, „Käfig” (cuşcă, în limba arabă), din dorinţa de a putea combina diferite stiluri de dans. A colaborat cu nume cunoscute, cum ar fi Josette Baïz, fostă dansatoare în trupa lui Jean-Claude Gallotta, sau Kader Attou, interesat şi el de relaţia dintre hip-hop şi celelalte formule de dans contemporan.

Distins în 2006 cu Premiul SACD (Societatea Autorilor şi Compozitorilor din Teatru), conduce, din 2009, Centrul Coregrafic Naţional de la Créteil.

Din 1997, coregrafiile se înlănţuie. Sunt reţinute de cronicarii de specialitate „Rendez-vous”, în colaborare cu Josette Baïz, „Cabaretul uman”, „Nu există probleme”, împreună cu Kader Attou, în cadrul Anului Algeria în Franţa, „Corpul este grafic”, „Correria Agwa” pentru Companhia Urbana de Dança din Rio de Janeiro, spectacol pe care l-a prezentat, în 2010, la Bucureşti, cu propria sa companie, „Käfig”. În teatru semnează coregrafii pline de energie pentru „Bucătăria lui Arnold Wesker”, în colaborare cu Claudia Stavisky, şi pentru „L’Age d’Or”, de Georges Feydeau,

În „Boxe Boxe”, pe care declară că l-a realizat din nevoia de defulare, de descătuşare a propriei energii, coregraful mărturiseşte că a dorit „să mă joc cu contrastele, pentru că fiecare element din box corespunde unei dimensiuni a artei coregrafice”.

Gândit pe muzică clasică, spectacolul este exuberant, plin de umor şi de poezie, îmbinând energia hip-hop cu mişcările de box, în decor figurând un ring compus din elemente de fier forjat şi mănuşi roşii de box, semnat de Benjamin Lebreton. „Loviturile” vor fi punctate, eschivate, amplificate de sunetul muzicii compuse de Ravel, Verdi, Schubert, dar şi Philip Glass şi Henryk Mikolaj Gorecki, pentru că, aşa cum afirma Merzouki, „trecerea de la box la dans este ca o piruetă a unui Chaplin dintr-o luptă de stradă, o veritabilă coregrafie impregnată de umor”. Un univers al boxului, care este însă departe de luptă aşa cum poate fi văzută la televizor sau la meciuri, impregnată de poezie, de umor, dar şi de forţă. Sub ochiul de profesionist al coregrafului, dar şi al fostului luptător în ring, dansatorul devine boxer pentru o singură reprezentaţie, confruntându-se cu adversarul într-un dublu rol.

La Bienala Dansului de la Lyon, anul trecut, 95.000 de spectatori au aclamat spectcolul. „Această nouă creaţie, scria un critic, a făcut să explodeze aplodimetrul de la Casa Dansului. (…) Merzouki se amuză cu o luptă cu mănuşi de box pe un ring în miniatură, parodiind maniile arbitrilor, într-un vălmăşag uman”. Se remarcă supleţea dansatorilor, plastica spectcolului, punctată de mănuşile roşii, umorul unor scene cum ar fi duoul Merzouki-sacul de nisip. Un spectacol provocator prin depăşirea frontierelor artei dansului, a deschiderii ei către alte tipuri de expresivitate corporală, dar fidel esteticii Companiei „Käfig”.

O dimensiune specială este dată de muzica live, interpretată de „Quatuor Debussy”, formaţie cu 20 de ani de existenţă, cunoscută pe plan internaţional, graţie concertelor susţinute atât în Europa, cât şi în Japonia, şi înregistrărilor discografice. Interesaţi, la rândul lor, de împletirea muzicii cu alte forme de expresie artistică, muzicienii cvartetului devin, prin nuanţarea interpretării, o adevărată componentă a spectacolului.

Evenimentul este organizat de Ambasada Franţei şi Institutul Francez din Bucureşti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.