În anii 1990, sociologii scriau despre cozile din timpul regimului comunist ca despre o încercare mai mult sau mai puțin reușită de a instituționaliza timpul liber al românilor. La distanță de nici 20 de ani, deveneau virale în mediul virtual texte care ironizau amar moda cearcănelor la locul de muncă ca semn al ”realizării” profesionale și materiale, se părea că apăruse o metodă mai bună de instituționalizare a timpului. ”Time is money”, se spune pretutindeni. Însă treptat se reafirmă teorii economice care susțin că timpul liber are propria sa valoare de piață, care nu poate fi compensată prin câștigul material. Așa scie Francois Gardes, de la Centrul de Economie Sorbona, citat de la La Tribune.
A consuma un bun sau un serviciu presupune timp într-o cantitate variabilă, dacă alegem să facem lucrurile de unii singuri sau să le delegam unor terți (gătit, cumpărături, menaj, creșterea copilului). Timpul se împarte între loisir și activități domestice, pe de o parte, și muncă, pe de altă parte. Munca garantează un venit care este apoi folosit în timpul liber pentru viața de familie.
Toate aceste considerații au fost formulate încă din 1965 de către Gary Becker, însă economiștii studiază mai departe doar impactul pecuniar când vine vorba de o măsură fiscală care afectează puterea de cumpărare sau ajutoarele sociale. Dacă ar include timpul în analizele lor, asta ar însemna să-i recunoască valoarea. A ține cont de timp ar permite înțelegerea mai bună a comportamentului consumatorilor și identificarea raportului dintre cheltuieli și timp, precum și studierea inegalităților sociale dincolo de nivelul veniturilor. Această abordare a consumului și a satisfacției invită la regândiea conceptelor de sărăcie și inegalitate, dar și a relației dintre timpul privat și timpul de muncă.
Pentru a include timpul în studiul comportamentului de consum este necesar să-i determinăm valoarea. La muncă, valoarea timpului este data de salariul net, însă timpul privat nu are valoare de piață și nici măcar nu are aceeași valoare pentru toată lumea: o oră petrecută pentru a găti nu are aceeași valoare dacă lucrăm până târziu sau doar part time.
Valoarea timpului depinde de structura familiei, de vârsta membrilor, de venituri și de modificările salariale.
Dacă ne uităm la bilanțul recesiunii ce a urmat după spargerea bulei imobiliare din Statele Unite, observăm că sporirea șomajului și a numărului de locuri de muncă part time a dus la o scădere a venitului mediu. Însă timpul ”eliberat” astfel nu a fost alocat căutării unui nou loc de muncă, așa cum ne-am putea aștepta, ci a fost dedicat vieții de familie, loisirului și sarcinilor domestice. A reduce efectul crizei la scăderea veniturilor nu ține cont de satisfacția dobândită prin câștigarea unui timp liber suplimentar.
Această schimbare de perspectivă permite să ținem cont de modul în care este folosit timpul liber în cadrul unui sistem care trece la programul de muncă de 35 de ore pe săptămână. Recunoașterea aportului activităților desfașurate în afara pieței muncii permite și o nouă abordare a activităților care nu sunt declarate. În țările în criză sau în tranziție, acolo unde se luptă împotriva muncii la negru, trebuie să ținem cont ca utilizarea timpului este un sprijin pentru familiile sărace, unde munca declarată nu aduce venituri suficiente.
Dacă resursele de timp sporite pot să compenseze reducerea puterii de cumpărare, în primul rând prin munca la domiciliu, ele sunt și o sursa a inegalității – nu toata lumea are aceleași resurse de timp și nici nu pot să găsească același raport între bani și timp.
Inegalitatea nu ține doar de venituri
Timpul, ca și veniturile, poate fi o sursă a inegalităților. Dacă după criză o serie de familii au reușit să compenseze reducerea veniturilor prin munca de acasă, altele nu au reușit, în special cele care aveau copii, ale căror cheltuieli nu pot fi substituite. În anumite cazuri, inegalitățile monetare și temporale se pot compensa. În medie, cele mai sărace familii compensează o parte din constrângerile financiare prin timpul liber câștigat.
Timpul nu are aceeași valoare pentru toți și nu toți au nevoie de același timp pentru a avea acces la un serviciu sau la un bun: locul de domiciliu, echipamentele tehnologice de la domiciliu pot facilita accesul la un bun sau la un serviciu. Așadar, familiile și gospodăriile au parte de prețuri diferite, ceea ce generează noi inegalități.
Dacă acordăm o valoare timpului liber, atunci va trebui să reconsiderăm și statutul timpului petrecut la muncă. Acesta produce resursele monetare, dar reduce resursele de timp liber. Munca și timpul liber contribuie în mod diferit la bunăstarea noastră.
Implicarea pe piața muncii poate fi prezentată ca o funcție a timpului necesar pentru consum. Cum timpul liber este o sursă a bunăstării, renunțarea la el presupune solicitarea unor compensații pentru a înlocui ceea ce nu mai putem face noi înșine și pentru a menține un nivel de satisfacție indentic. Nu există o combinație ideală valabilă pentru toți între timpul de muncă și timpul domestic, pentru că timpul liber nu are niciodată aceeași valoare. Fiecare, în funcție de caracterul sau, caută să aibă un nivel de venituri și de timp liber pentru a-și menține nivelul de consum și de bunăstare.
Plecând de la datele despre cheltuielile monetare și temporale putem înțelege mai bine evoluția timpului consacrat muncii și putem să estimăm mai bine efectul unei creșteri salariale asupra timpului de munca. Spre exemplu, familiile cu copii sunt mai puțin sensibile la o creștere a salariului pe ora de muncă decât alte familii, pentru că o parte din timpul lor este dedicat copiilor și nu poate fi dedicat muncii, chiar dacă salariul crește.
Dacă valorizarea reurselor de timp poate să aducă o altă abordare asupra inegalităților și politicilor redistributive, ea este la fel de importanta și în politica de pe piața muncii. Dincolo de clișeului șomerului care profită de beneficiile sociale, poate că ar fi bine să ne întrebăm care poate fi cel mai bun imbold pentru căutarea unui loc de muncă – măsurile pentru acces pe piața muncii (prima de angajare, reducerea cotizațiilor sociale pentru salariile mici) sau reevaluarea cotelor de salarizare? Abordarea necesităților de consum și a cheltuielilor monetare și de timp poate fi o pistă pentru îmbunătățirea eficacității acestor instrumente.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.