O oază de frumuseţe contemporană într-o vatră milenară

Zi caldă, cu cer schimbător. În drum spre comuna dobrogeană Topalu, unde mai mulţi specialişti în istoria artei au fost invitaţi la o discuţie cu tema Colecţiile în pericol?, am făcut o scurtă oprire la unul dintre şantierele arheologice cu cea mai lungă activitate, Capidava. Deschis de arheologul Grigore Florescu, continuat de profesorul Radu Florescu şi preluat după dispariţia acestuia de Ionuţ Opriş, tânăr arheolog cu impresionante „state de serviciu” însă, şantierul este spectaculos.

Va trece destulă vreme până când săpăturile vor da la iveală toate straturile de locuire a sitului. Dar, chiar şi aşa, datele istorice şi descoperirile de până acum atestă o locuire aproape continuă din timpul dacilor şi romanilor până în prima parte a secolului al XI-lea. Mărturie a succesiunii diferitelor culturi, de la cea antică la cea bizantină, în acest cot al Dunării.

Interiorul elegant al Muzeului din Topalu

La mică distanţă de această vatră de locuire se află comuna Topalu, pe care n-a mai văzusem de peste 30 de ani. Curată, aproape cochetă, ea găzduieşte, de la începutul anilor ’60, o colecţie prestigioasă: Muzeul de Artă Dinu şi Sevasta Vintilă. O colecţie de artă românească modernă şi contemporană cu lucrări de care ar fi mândre multe muzee mari din ţară. Şi, impresionant, extrem de bine întreţinută şi instalată după toate normele muzeografice ale zilelor noastre.

Să ne întoacem în timp pentru o scurtă istorie a locului. În 1960, doctorul Gheorghe Vintilă, fiul al învăţătorilor Dinu şi Sevasta Vintilă din Topalu, figură importantă a chirurgiei româneşti din perioada interbelică şi de după război, a donat satului natal o colecţie de 228 de lucrări de pictură, sculptură şi grafică, creaţii ale marilor artişti plastici români, printre care Ioan Andreescu, Octav Băncilă, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza, Alexandru Ciucurencu, Dimitrie Paciurea, Corneliu Medrea, Theodor Aman, Nicolae Tonitza, Corneliu Baba, Nicolae Dărăscu şi mulţi alţii.

Camil Ressu, Ţărancă cu copil

„Am fost întrebat deseori de ce am donat cele 228 de lucrări de pictură, sculptură şi grafică – adunate de-a lungul a patruzeci de ani de febrilă activitate de colecţionar – tocmai Primăriei comunei Topalu. De ce am ales tocmai Topalu pentru împlinirea visului meu de a deschide şi permanentiza un muzeu sătesc de artă în Dobrogea? De ce, dată fiind izolarea Topalului, lateralitatea sa faţă de căile cele mai la îndemână? Stră-străbunii mei s-au născut la Topalu, ei fiind continuatori ai locuitorilor stabiliţi aici în cine ştie ce veac îndepărtat. Satul a fost, de când se ştie, românesc. Părinţii mei, Dinu şi Sevasta Vintilă, s-au numărat printre animatorii culturali ai comunei, de numele lor fiind legată construirea primei şcoli primare din sat, înfiinţarea bibliotecii, a căminului cultural, a primei cooperative săteşti. Prin şezătorile şi serile de teatru pe care le organizau, ei au reuşit să dechidă şi să întreţină gustul pentru frumos al topolovenilor. Donând colecţia mea Topalului, am dorit să continui şi să întregesc opera lor de ridicare a comunei, să contribui şi eu la consolidarea unei tradiţii culturale aici, pe acest meleag dobrogean…”, scria donatorul în 1972.

Nicolae Tonitza, Câmp cu maci

Şi contribuţia era excepţională.

Intrând în Muzeul din Topalu, te întâmpină lucrări pe care iubitorii de artă le ştiu parcă dintotdeauna şi care îi emoţionează de fiecare dată. Şi altele, semnate de artişti de primă mână ai artei româneşti, mai puţin cunoscute, ce întregesc imaginea creaţiei unor pictori, cum ar fi un minunat Câmp cu maci, de Nicolae Tonitza, o izbucnire incendiară de roşuri, amintind de intensitatea fovă, sau, mai aproape de zilele noastre, un frumos Autoportret de tinereţe al lui Constantin Piliuţă, pentru a da numai două exemple.

Francisc Şirato, Margine de oraş, Balcic

Panotate spaţiat, astfel încât fiecare operă să poată respira, grupate nu neapărat cronologic, ci mai curând în funcţie de felul în care operele îşi răspund estetic, potenţându-se reciproc, te invită la contemplaţie fie un Cap de fetiţă de Tonitza, fie Cârciumăresele sau un Peisaj din Balcic de Francisc Şirato, din perioada în care artistul făcea să iradieze lumina din obiectele pictate, fie un foarte pictural portret de Femeie în roşu de Pallady.

Din colţul unei săli priveşte elegantă şi decorativă o altă Femeie în roşu, o compoziţie ascultând de regulile Art Nouveau-ului, a lui Ştefan Popescu, deschizând parcă drumul spre viguroasele compoziţii ale lui Gheorghe Petraşcu, cu tuşele lor păstoase, cu expresiva paletă comatică, vizibile în Pe malul mării sau Bărci la Veneţia.

Gheorghe Petraşcu, Pe malul mării

Marea, Dobrogea sunt, de altfel, subiectele multor picturi, colecţionate de acest împătimit de artă şi de locul natal. Le întâlnim în Peisajul din Tulcea şi în Bărci la Chioggia sau în Cimitirul tătărăsc de la Balcic ale lui Dărăscu, în Casă şi curte la Mangalia de Tonitza, în peisajul Turtucaia de Costin Ioanid, în Dunărea la Cernavodă de Sabin Popp, în Peisaj dobrogean de Ion Murariu…

Alexandru Ciucurencu, Femeie în gri (cusătoreasa)

Parcurgând sălile de expunere, ne apropiem de zilele noastre. Calitatea operelor este aceeaşi şi ineditul unora dintre ele se păstrează. Nu vom aminti decât câteva. Atrag atenţia un excepţional Nud văzut din spate, de Corneliu Baba, detaşându-se senzual pe fondul alb al lucrării, o rafinată compoziţie Femeie în gri din perioada interbelică a lui Alexandru Ciucurencu, câteva peisaje dobrogene, de la Babadag, Techirghiol, Măcin semnate de Ion Bitzan, Vigil Almăşan sau Constantin Crăciun.

Dimitrie Paciurea, Himera apei

Deşi vizibil iubitor în primul rând de pictură, doctorul Gheorghe Vintilă a colecţionat şi sculptură. Piesa cea mai importană din expunere este Himera apei de Dimitrie Paciurea, minunatul cap de femeie idealizat de ştergerea trăsturilor individuale, ridicându-se cu graţie şi monumentalitate în acelaşi timp de pe soclu. Colecţia cuprinde însă şi lucrări de Ion Jalea, de Corneliu Medrea, printre care bine cunoscuta Refugiata, de Ion Dimitriu-Bârlad, şi mai ales de Ocar Han, prietenul şi sfătuitorul în ale artei, cel care a realizat şi bustul ce străjuieşte mormântul colecţionarului.

Alegerea exemplelor este, desigur, aleatorie şi subiectivă. Ea dă însă seamă de calitatea întregului ansamblu de opere expuse în acest muzeu sătesc, unic în România.

Ştefan Popescu, Femeie în roşu

Revenind la istoria locului, trebuie amintit că, din 1961, muzeul din Topalu a intrat în custodia Muzeului de Artă din Constanţa, cel care îi putea asigura asistenţa de specialitate. Instituţie căreia, de altfel, doctorul Gheorghe Dinu i-a donat în două rânduri un număr însemnat de opere şi în care a lucrat, după ce s-a pensionat, ca muzeograf principal. Un muzeograf admirat, apreciat, de care muzeul constănţean a avut grijă până la dispariţia lui.

Corneliu Baba, Nud

După 1989, Muzeul din Constanţa a aflat că sediul muzeului fusese de fapt naţionalizat şi că a fost intentat un proces pentru restituirea lui. Având în vedere cheltuielile pe care muzeul le făcuse de-a lungul timpului pentru întreţinerea clădirii şi a colecţiei, instanţa a recomandat vinderea casei către muzeu. Ceea ce s-a şi întâmplat. În acel moment, a început restaurarea clădirii, s-ar putea spune reconstrucţia ei, pentru că i-au fost adăugate spaţii noi, pe lângă repararea acoperişului şi refinisarea interiorului la standarde muzeografice indiscutabile. În 2007, lucrările au fost terminate şi Muzeul Dinu şi Sevasta Vintilă din Topalu a fost redeschis aşa cum îl vedem astăzi.

Constantin Piliuţă, Autoportret

De ce o întâlnire cu tema Colecţiile în pericol? Pentru că, din 2008, Muzeul din Constanţa se află în proces cu moştenitorul doctorului Gheorghe Vintilă, stabilit în Germania, care cere anularea actului de donaţie şi intrarea în posesie a colecţiei. Procesul, câştigat până acum de muzeu în patru instanţe, după afirmaţia Doinei Păuleanu, directorul Muzeului din Constanţa, continuă la Curtea de Apel Constanţa. Motivul principal, invocat de moştenitor, după ce o serie de încercări de a descoperi încălcări ale prevederilor actului de donaţie au fost demontate, constă în caracterul obligatoriu al actului de donaţie, impus de regimul comunist doctorului Vintilă. Discutabil, mai ales că există o clauză potivit căreia lucrările nu pot părăsi satul Topalu, în sensul că nu pot fi înstrăinate, şi că motivaţia donaţiei a fost, cum însuşi doctorul Vintilă a mărturisit, una de omagiere a părinţilor săi.

O sală dominată de operele lui Theodor Pallady

Întrebarea privind soarta colecţiilor donate este de actualitate, dacă ne gândim la soarta colecţiilor Dona, pierdute de Muzeul de Artă din Bucureşti, din care multe opere au ajuns în vânzările la licitaţie. Desigur, după ce intră în posesia lor, moştenitorii colecţionarilor pot dispune cum vor de lucrări. Se ridică însă două întrebări, menite poate să rămână cu acest statut. Ce se întâmplă, în plan moral, desigur, cu pasiunea şi mândria de colecţionar ale celor care le-au adunat de-a lungul anilor şi măsura în care, în cazul lucrărilor clasificate în Patrimoniul Naţional, multe dintre ele la categoria Tezaur, statut şi al unui număr important de piese de la Topalu, va putea fi urmărită rămânerea lor în ţară.

Răspunsurile vor veni odată cu terminarea proceselor de recuperare a acestor donaţii. Pentru că Muzeul din Topalu nu este singurul în această situaţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.