PDL le mai dă o lovitură românilor protestatari

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a respins în şedinţa de luni proiectul de hotărâre privind conferirea statutului de agora civică spaţiului public din zona Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” şi din faţa Teatrului Naţional.

Proiectul a fost aprobat de 24 de consilieri, trei s-au abținut, iar 23 au votat împotriva lui. Pentru ca un proiect să treacă prin consiliu sunt necesare 28 de voturi.

Membrii USL din Consiliu au dorit aprobarea acestui proiect, în vreme ce consilierii PDL au cerut ca această hotărâre să nu fie aprobată. Unii pedeliști au susținut că prin aprobarea acestui proiect „Bucureştiul pică în derizoriu”. „Nu uitaţi că libertatea absolută nu există nici măcar în democraţie!”, a spus un reprezentant al PDL în Consiliu, potrivit Jurnalului Național. Un alt pedelist a afirmat că dacă oamenii de la Universitate vor un loc de proteste liber ar trebui să vină şi să îşi susţină punctul de vedere în Consiliul General al Municipiului Bucureşti. La auzul acestei invitaţii, o voce din sală a strigat: „Dacă vrei să îţi iei o cărămidă în cap, te invit să mergi la Universitate”.

Consilierii PDL consideră că adoptarea unui astfel de proiect ar încuraja protestele fără autorizaţie şi ar produce viitoare conflicte şi blocaje în trafic.

Asociația Pro Democraţia a propus săptămâna trecută ca Piaţa Universităţii să capete statutul de agora, unde oamenii să poată să-și exprime liber nemulțumirile, fără nicio intervenţie a jandarmilor. Propunerea a fost dezbătută marţea trecută cu primarul general Sorin Oprescu, care a și fost de acord cu aceasta.

„Urmează ca acest proiect să fie redactat de către reprezentanţii Pro Democraţia împreună cu reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti. Săptămâna viitoare proiectul nostru va fi supus votului consilierilor generali pentru că este necesar să fie aprobat de aceştia. Dacă va fi acordat statutul de Agora, va fi discutat şi negociat împreună cu reprezentanţii Pieţei Universităţii un regulament în ceea ce priveşte funcţionarea celor două zone ca spaţii de manifestare. (…) La concurs vor participa şi unii dintre liderii Pieţei Universităţii, în special cei care au idei şi care vor contribui la elaborarea unui proiect de agora civică. Sperăm ca toate aceste lucruri să pornească destul de repede în aşa fel încât cetăţenii României şi ai Bucureştiului să aibă posibilitatea să se manifeste liber, fără niciun fel de intervenţie a jandarmilor”, declara săptămâna trecută preşedintele Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu.

Pârvulescu a mai precizat că agora este spaţiul public unde sunt exprimate şi dezbătute idei, opinii şi credinţe economice, politice sau sociale în interesul întregii comunităţi.

Primarul general, Sorin Oprescu şi-a arătat sprijinul faţă de propunerea Pro Democraţia, obiectivul urmărit fiind acela ca zona Piaţa Universităţii să devină spaţiul în care fiecare român să poată manifesta civilizat.

„Considerăm că această iniţiativă pe care a avut-o Pro Democraţia este binevenită şi răspundem favorabil acestui demers. Îmi exprim speranţa că, făcând aceste demersuri, deschidem şi mai mult porţile spre consultarea cetăţenilor, exprimarea democratică a dorinţelor lor”, a declarat săptămâna trecută primarul general despre proiectul care a fost respins luni de reprezentanții Puterii din Consiliul General.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.