PDL pregăteşte un „viol” electoral

Pentru a se menţine cu orice preţ la putere, deşi românii nu le mai acordă încredere, liderii PDL vor propune o legislaţie electorală care va face imposibilă pierderea guvernării. Nu contează că sistemele electorale ce vor fi propuse reprezintă aberaţii care nu au nici o legătură cu principiile democraţiei şi nu sunt utilizate în UE sau altă ţară civilizată.

Câte doi parlamentari aleşi în colegiu

În PDL (posibil şi în coaliţia de guvernare), printre variantele de sistem electoral pentru alegerile parlamentare, se discută şi varianta votului într-un singur tur de scrutin, dar cu doi învingători. Concret, din fiecare colegiu, primii doi clasaţi ar urma să devină parlamentari. În cadrul unei emisiuni pe unul din canalele televiziunii publice, marţi seara, preşedinta Camerei Deputaţilor a scăpat porumbelul în ceea ce priveşte această variantă. „Da, e vorba de alegerea primilor doi (…) Poate fi şi sistemul ăsta. În momentul ăsta pare să…” şi aici s-a oprit Anastase, sesizând că a spus prea multe. Este adevărat, subiectul a fost deschis de moderatori – evident, ei au ridicat multe mingi la fileu preşedintei Camerei Deputaţilor -, care au făcut referire la un alt „porumbel” scăpat recent de Teodor Baconschi, care se referea la acest sistem de uninominal, ministrul de Externe susţinând atunci că „e vorba despre un vot uninominal practicat în Marea Britanie până în ’49”.

Un sistem care conservă PDL la guvernare

De ce vrea să propună PDL acest sistem este simplu de desluşit. Pentru că i-ar permite fără probleme să se menţină la guvernare. Practic, în cel puţin 80-85% dintre colegii vor ieşi câte un parlamentar USL şi unul PDL. Practic, se poate spune că alegerile parlamentare ar putea da un scor egal între USL şi PDL, deşi, în momentul de faţă, sondajele de opinie înclină categoric balanţa în favoarea alianţei dintre PSD şi PNL, alianţă cotată cu peste 50 de procente. Există chiar şi posibilitatea ca PDL să deţină un mic avantaj, ţinând cont că intenţionează să dubleze mandatele din diaspora, de la 6 (4 pentru Camera Deputaţilor – 2 pentru Senat) la 12 şi, se ştie, în afara graniţelor actualul partid de guvernământ este favorit deoarece controlează strict votul. Nu în ultimul rând, PDL mai mizează şi pe faptul ca, în câteva colegii, UNPR să se claseze în faţa candidaţilor USL, mai ales acolo unde vor candida UNPR-işti cu stagii vechi în PSD.

PDL mai speră ca prin introducerea acestui sistem, să forţeze USL să se rupă, ţinând cont de faptul că doar uninominalul pur (un singur tur de scrutin, câştigătorul colegiului ajunge în Parlament) avantajează USL.

Primele reacţii: „Niciunde în lume nu există aşa ceva, sunt aberaţii”

Contactat de cotidianul.ro şi rugat să comenteze intenţiile PDL scăpate la televizor de Roberta Anastase, copreşedintele USL, Victor Ponta, a dat un răspuns sec: „Sunt aberaţii. Nu comentez aberaţiile Robertei Anastase. USL nu va vota vaceste aberaţii”.

Preşedintele Asociaţiei ProDemocraţia, analistul politic Cristian Pîrvulescu, este şi el de părere că propunerile PDL sunt aberaţii. „Este intolerabil ce se întâmplă. PDL încearcă orice variantă pentru a se menţine la putere, chiar şi câlcând în picioare principiile democraţiei. Două mandate de colegiu este o aberaţie şi nu se mai poate vorbi de uninominalul pur, majoritar, atât de mult trâmbiţat de preşedintele Traian Băsescu şi PDL până acum. Niciunde în lume nu există aşa ceva. Iar ceea ce susţine Teodor Baconschi că a fost utilizat în Marea Britanie până în 1949 nu este adevărat. Din 1878 s-a legiferat uninominalul pur în Marea Britanie. (Oricum, chiar dacă prin absurd Baconschi ar avea dreptate, asta înseamnă că PDL intenţionează o întoarcere în timp şi utilizarea unui sistem aruncat la gunoi acum 62 de ani de către o ţară unde democraţia este la ea acasă – n.a.). Personal nu cred că UDMR va fi de acord cu acest sistem. Pentru că în zonele cu electorat preponderant maghiar, al doilea mandat ar reveni PCM sau altei grupări alternative şi acest lucru UDMR nu-l doreşte”, a declarat Cristian Pîrvulescu pentru cotidianul.ro.

La locale, PDL vrea să aducă România înapoi cu 85 de ani!

Foarte „interesantă” este însă o variantă care se discută în PDL în ceea ce priveşte alegerile locale. Concret, partidul care dă primarul şi preşedintele Consiliului Judeţean, ar urma să primească o primă electorală de circa 25%, care să-i asigure majoritatea în consiliul nlocal, respectiv în consiliul judeţean. Propunerea îi aparţine preşedintelui CJ Tulcea, Victor Tarhon. Iată ce a spus Roberta Anastase în emisiunea mai sus amintită despre acest subiect: „Da, sau un procent în plus dacă îşi câştigă, dacă câştigă poziţia de preşedinte de consiliu judeţean. Ştiu, există acest sistem. Iarăşi, în momentul de faţă sunt foarte multe propuneri care se strâng la nivelul acestei comisii (din coaliţie, pentru elaborarea legilor electorale – n.a.). Într-adevăr, dânsul (Victor Tarhon – n.a.) a şi depus oficial această propunere, se foloseşte în mai multe ţări, este aşa-numita primă de câştigător”. Întrebată de moderatori în ce ţări se foloseşte acest sistem, Anastase a spus: „Nu ştiu să vă spun în momentul de faţă, dar e conceptul de primă de câştigător care presupune un anumit număr de consilieri în plus din listă în momentul în care câştigă”.

Îi spunem noi de unde s-a inspirat Victor Tarhon. În legea electorală din 1926 din Romania, partidele care obţineau 40% din voturi primeau automat 50% din mandate, şi un numar proporţional cu voturile obţinute din restul de 50%. Numai că era vorba de alegerile parlamentare, nu şi cele locale. Acest sistem a fost extrem de criticat, pentru că era conceput special ca partidul aflat la putere şi care organiza alegerile să-şi conserve fără probleme puterea. Practic, PDL intenţionează să ducă România înapoi cu 85 de ani în ceea ce priveşte o componentă a sistemului electoral.

Cristian Pîrvulescu: Nu se poate aplica prima de câştigător

Această variantă este demontată de Cristian Pîrvulescu. „Prima de câştigător nu se poate aplica unui primar sau unui preşedinte de consiliu judeţean ales. Prima de câştigător se acordă unui partid politic. Or, dacă o primărie este câştigată de un independent – avem numeroase exemple -, cui se acordă prima de câştigător? Teoretic, şi preşedinţia unui consiliu judeţean poate fi câştigată de un independent. Deci suntem în faţa unei noi aberaţii, a unui non-sens”, a declarat Pîrvulescu pentru cotidianul.ro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.