La Muzeul Naţional Cotroceni este expusă, în Spaţiile Medievale, o parte din colecţia de artă românească a instituţiei, însumând operele a 37 de artişti din secolul al XX-lea.
80 de lucrări oferă un periplu printr-una dintre perioadele cele mai efervescente ale creaţiei româneşti, cu nume foarte cunoscute sau mai rar vehiculate în presa de specialitate sau în caledarul expoziţional.
Evenimentul este argumentat, în catalog, prin faptul că “prezentarea unei expoziţii de patrimoniu din colecţiile proprii reprezintă pentru fiecare muzeu o carte de vizită importantă, căci muzeul «nu trebuie să fie doar un lăcaş de tezaurizare cu depozite ferecate, iar creaţia trebuie să încânte privirea, să bucure spiritul, să-l educe…»”.
Latura cea mai interesantă a selecţiei este crearea unui circuit ce urmăreşte firul picturii noastre de la artiştii începutului de secol, ca Ştefan Luchian, Nicolae Vermont, Arthur Verona, până la creatori contemporani, cum ar fi Ilie Boca.
Gheorghe Petraşcu, Casă ţăranească
Dincolo de faptul că parcursul este, prin forţa lucrurilor, fragmentar şi că nu întotdeauna lucrările expuse se află, ca să spunem aşa, în “topul” creaţiei unui artist sau altul, vizitatorul are prilejul să descopere faţete mai puţin cunoscute ale unor artişti, să-şi reamintească teme favorite ale altora sau etape din evoluţia lor rar expuse în ultima vreme.
Se întâlnesc pe simeză peisaje ale membrilor societăţilor “Ileana” sau “Tinerimea artistică”, precum Leon Biju, cu “Peisaj la Bacic”, purtând marca înclinaţiei artistului către atmosfera exotică, sau Kimon Loghi cu o “Cafenea la Balcic”, artişti cu atât mai interesanţi pentru preocupările patrimoniale ale muzeului, cu cât societăţile amintite au fost susţinute cu entuziasm de Regina Maria, spirit tutelar al Palatului Cotroceni.
Corneliu Baba, Anemone
Dintre lucrările rar vizibile în spaţiul public şi aprope uitate chiar de publicul interesat de artă, se remarcă două compoziţii cu flori, ambele intitulate “Anemone”, de Corneliu Baba, ducând gândul mai curând spre Luchian decât spre autorul seriei “Regelui nebun”, de care aminteşte însă un “Arlechin”.
De un număr mai mare de piese etalate se bucură prolificul Octav Băncilă, în diverse aspecte ale tematicii sale, de la figurile de ţărani la florile atât de frecvent pictate, mai ales din raţiuni economice, sau la portrete, fie uşor “romantice”, ca “Bătrân citind”, fie oficiale: “Regele Carol I”.
Henri Catargi, Peisaj cu măslini
Şi pentru că am vorbit despre flori, trebuie remarcate două picturi de Elena Popeea, cu o rafinată cromatică, în care albul florilor este savant orchestrat de griurile colorate, umbre aruncate de fond şi de verdele vaselor peste motivul central.
Ajungând la numele de prim eşalon al creaţiei interbelice, regăsim peisaje petraşciene din România şi Franţa, purtând evident marca artistului, chiar dacă luminozitatea culorilor este uneori atenuată, ca în “Stradă din Senlis”. Într-un peisaj de Camil Ressu, “Sat la malul apei”, regăsim, în subsidiar, două preocupări ale pictorului, nudul şi figurile de ţărani, reduse de data aceasta la un rol secundar. Stuctura compoziţională diferă de cea înâlnită în tratarea acestui gen, prin plasarea în prim-plan a coroanei masive a copacului căreia îi răspunde, în partea opusă, un element de arhitectură, cele două creând o perspectivă de factură “clasică”.
Octav Băncilă, Regele Carol I
La fel de neobişnuită pentru stilul pictorului este şi “Casa ţărănească” de Ion Theorescu-Sion prin plasarea motivului în prim-plan, prin lipsa oricărui element viu, prin construcţia geometrizată a fomelor.
Aristul la care pot fi observate etape diferite de realizare a operelor este Samuel Mützner, de la peisajele de influenţă impresionistă, ca “Peisaj cu copaci”, la pointillism sau la tenta orientalizantă, în “Femeie culegând flori”.
Bine reprezentat este şi Henri Catargi, prin genuri diferite – natură statică cu scoici sau cu flori şi peisaj –, printre ultimele oprind privirea în mod special un “Peisaj cu măslini”, din 1925, o punere în pagină ce se va întâlni mai rar în creaţia sa ulterioară.
Ion Theodorescu-Sion, Casă ţăranească
Şi dacă Lucian Grigorescu este cunoscut mai ales pentru impresionismul său après la lettre, “Peisaj citadin. Ziduri”, din expoziţie, frapează prin atmosfera sa aproape metafizică.
Apropiindu-ne de zilele noastre, un prim popas este Alexandru Ciucurencu, cu o serie de naturi statice, unele amintind perioada sa interbelică prin linia neagră, fals contur menit să servească de pauză pentru privire în procesul receptării culorii (“Natură statică cu flori roz”), altele din etapa în care artistul este preocupat numai de culoare, ajungând aproape la monocromii (“Natură statică cu flori”).
Un frumos “Peisaj la ţară” de Alexandru Ţipoia, “La Mânăstire” de Şerban Rusu-Arbore şi “Scyla” de Ilie Boca încheie această călătorie prin timpul picturii româneşti.
Alexandru Ciucurencu, Natură statică cu vase de sticlă pe fond albastru
Desigur, nu m-am oprit la multe nume importante, ca Ipolit Strâmbu, Costin Petrescu, Ştefan Popescu, Jean Al. Steriadi, Marius Bunescu, Iosif Iser, Eustaţiu Stoenescu, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Margareta Sterian, Dumitru Ghiaţă, Rodica Maniu, Aurel Băeşu, Sever Burada, Adam Bălţatu, Aurel Bordenache, Paul Miracovici, Eugen Gâscă. Operele lor, etalate la Cotroceni, se înscriu în carateristicile bine cunoscute ale creaţiei fiecăruia dintre ei. Nu înseamnă că le-am apreciat mai puţin sau că uneori unele dintre ele nu mi-au oprit privirea îndelung. Dar, într-o asemenea expoziţie, încerci să găseşti punctele mai mult sau mai puţin inedite fie în viziunea expoziţională, fie în creaţiile prezentate.
Expoziţia “Pictură românească din secolul XX din colecţia Muzeului Naţional Cotroceni”, ce va fi deschisă până în 15 aprilie, merită să fie văzută. Este o selecţie amplă, ce prilejuieşte vizitatorului un popas într-o lume în care culoarea a constituit caracteristica fundamentală a picturii româneşti şi în care pictorii şi admiratorii lor nu dispreţuiau nici naturile statice cu flori, nici peisajele realiste, nici temele “emoţionante”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.