Piele artificială pentru pilotul rănit în tragedia de la Sibiu

Ministerul Apărării, prin Spitalul Militar Central, a achiziționat 4.000 cm pătrați de piele artificială pentru operația la care urmează să fie supus căpitan-comandorul Corneliu Gabriel Titiana, pilotul militar care a supraviețuit accidentului aviatic de la Sibiu, se arată într-un comunicat al unității medicale.

Conform sursei citate, pielea a fost procurată din străinătate întrucât nu se găsește pe piața de profil din România.

„La acest moment, pielea artificială este la dispoziția medicilor curanți, momentul operator rămânând să fie stabilit ulterior, în funcție de evoluția stării de sănătate a pacientului”, se arată în comunicat.

Până în prezent, medicii au recurs la autotransplant în cazul pilotului, cu pielea acestuia, și au folosit și țesuturi de la banca de piele.

Reprezentanții Spitalului Militar precizează că în lupta pentru salvarea vieții militarilor răniți s-a alăturat și Centrul de hematologie transfuzională al Ministerului Apărării, aflat în incinta Spitalului Militar, care a asigurat suportul necesar reechilibrării volemice a pacienților, punând la dispoziție necesarul de unități de sânge și plasmă.

Potrivit site-ului spitalului, militarii pot dona sânge pentru căpitan-comandorul Corneliu Gabriel Titian la Centrul de hematologie transfuzională, în cadrul campaniei „Sacrificiul impune respect!”, derulată de Ministerul Apărării.

„Donând sânge la Centrul de hematologie transfuzională al Ministerul Apărării Naționale, fiecare din noi intră în lupta contracronometru pentru salvarea vieții camaradului nostru, căpitan-comandorul Corneliu Gabriel Titiana, grav rănit în urma accidentului aviatic din 21 noiembrie, care se află internat în stare foarte gravă, în Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din București. Militari ai Armatei României, haideți să dovedim încă o dată, dacă mai era nevoie, că știm să acordăm respectul și prețuirea care se cuvine camarazilor noștri, răniți sau invalizi ca urmare a participării la acțiuni militare, acționând în solidar cu valorile fundamentale ale statului român pe care îl reprezentăm cu onoare”, arată sursa citată.

Directorul medical al Spitalului Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, Cristian Nițescu, declara marți că prognosticul rămâne foarte rezervat în cazul pilotului.

„Pilotul este staționar, este pe dializă, este intubat, dar nu este bine, nici extrem de rău să ne așteptăm la ceva în următoarele ore sau zile, sper. Nu este vorba de o insuficiență renală. Prognosticul în cazul pilotului rămâne foarte rezervat. Este posibil să îl operăm vineri, dar numai dacă starea generală permite”, afirma atunci medicul.

Potrivit acestuia, starea celuilalt supraviețuitor, maistrul militar Valentin Bora, era marți una bună, acesta făcând deja câțiva pași.

Opt militari și-au pierdut viața și alți doi au fost răniți în urma prăbușirii unui elicopter militar IAR-330 PUMA, pe 21 noiembrie, pe raza localității sibiene Mălâncrav. Elicopterul de la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii se afla în misiune și urma să participe la un exercițiu în Poligonul Cincu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.