Plîngerile şi deplîngerile lui Andrei Pleşu

Ultimul articol al lui Andrei Pleşu, „Pardon, scuzaţi, bonsoir…”, începe cu un splendid dezacord gramatical: Cum pot să rîzi cînd citeşti asemenea tîmpenii?!“. La fel de bine putea să scrie „Cum poţi să rîd” sau „Cum puteţi să rîdă”! Dar nu aceasta este problema cea mai gravă a articolului publicat ieri pe blogul său, preluat de „Adevărul”, căci Pleşu nu este la prima abatere.

În octombrie anul trecut, tot în „Adevărul”, Andrei Pleşu scria că „Practica… recursul infantil…, relaxarea ostentativă poate fi! I-am atras atunci atenţia (http://www.cotidianul.ro/andrei-plesu-face-grave-dezacorduri-gramaticale-in-editorialul-din-adevarul-269785/), crezînd că e vorba doar de o banală greşeală de corectură, dar repetarea dezacordului devine deja o problemă:

Adăugăm că acum două săptămîni, tot în „Adevărul”, Andrei Pleşu l-a confundat pe filosoful Emmanuel Levinas cu antropologul Claude Lévi-Strauss, adevăratul autor al cărţii „Gîndirea sălbatică” („La Pensée sauvage”)! Şi atunci, Cotidianul l-a avertizat (http://www.cotidianul.ro/andrei-plesu-il-confunda-pe-filosoful-levinas-cu-antropologul-levi-strauss-284040/):

Să spunem că e vorba de analfabetism ar fi prea mult pentru Pleşu, dar că a început să-i dispreţuiască pe cititorii săi este cît se poate de clar.

Andrei Pleşu: „Dacă spun: „Nu-mi plac castraveţii“, mi se dă replica ucigătoare: „Dar Băsescu îţi plăcea, nu-i aşa?“

Revenind însă la ultimul său articol din „Adevărul”, semnalăm o evidentă ţîfnă a lui Andrei Pleşu în faţa criticilor ce i s-au adus de-a lungul vremii. Cu toate că acuzaţiile sînt enorme şi numeroase, Pleşu încearcă o aburire, folosind o metodă de o banalitate cutremurătoare pentru un filosof ilegalist: minimalizarea acuzaţiilor prin aruncarea lor în zona băşcăliei sau chiar a auto-băşcăliei! Ia, priviţi:

În afara glumei senzaţionale relatate chiar de Pleşu („Dacă spun: „Nu-mi plac castraveţii“, mi se dă replica ucigătoare: „Dar Băsescu îţi plăcea, nu-i aşa?“), restul textului este golănesc pentru că:

– 1. Andrei Pleşu a plecat de la Cotroceni după ce Traian Băsescu l-a înjurat! Povestea este binecunoscută. Nu vrea să ne-o povestească?

– 2. Uită Andrei Pleşu că este autorul acestei enormităţi: „Traian Băsescu este un personaj ce pare să devină un preşedinte pentru alte coordonate istorice”?

– 3. După ce a plecat de la Cotroceni, Pleşu a fost, în 2007, unul dintre cei 5 pasageri în acel avion de 100 de persoane cu care Băsescu şi-a chemat aplaudacii la Neptun!

– 4. E adevărat că Pleşu a încercat să se rupă de Băsescu, scriind un articol critic, însă doar atunci cînd acesta părea dus pe tobogan. A fost de ajuns ca Băsescu să-l ameninţe public şi filosoful a intrat la loc în carapace! Mai mult, chiar, la alegerile din 2014, el scria: „Ponta e imatur. Votez cu oricine, dar nu cu el. Elena Udrea e o femeie inteligentă. Mi-aş dori la un moment dat să avem o femeie preşedinte”!

Poate că lui Andrei Pleşu îi pare sincer rău că a fost slujitorul lui Băsescu, dar nu trebuie să uite două lucruri: a) nu a ratat nici o guvernare (Iliescu, Constantinescu, Băsescu) şi b) a semnat nenumărate Apeluri staliniste de susţinere pentru Băsescu şi regimul său! În rest, să nu-şi mai spună părerea despre castraveţi, dacă nu vrea să fie pus la punct de femeile de la piaţă!

Andrei Pleşu: „Asta a preluat Liiceanu!”

În articolul citat, Andrei Pleşu se simte deranjat de acuzaţiile legate de privatizarea Editurii Politice prin încredinţarea directă către prietenul său Gabriel Liiceanu:

Evenimentul acesta se petrecea în primele zile de după Revoluţie, mai exact în ziua de 20 februarie 1990, cînd Andrei Pleşu era ministrul Culturii. Astăzi, dacă un ministru ar face acelaşi lucru, ar intra imediat pe mîna DNA pentru abuz în serviciu în formă agravantă! Mulţi parlamentari au fost condamnaţi la închisoare doar pentru că şi-au angajat o rudă la cabinetul parlamentar.

Şi, în legătură cu PATRIMONIUL Editurii Politice, făcut cadou lui Gabriel Liiceanu, ne poate spune Andrei Pleşu dacă în acesta intrau şi:

– stocul de hîrtie şi

– banii din contul Editurii Politice?

Iată şi documentul prin care Editura Politică, adică editura PCR, i-a fost dată pe gratis lui Gabriel Liiceanu prin înfiinţarea Editurii Humanitas, unde chiar Andrei Pleşu îşi publică operele:

Asta făceau Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu cînd, în Bucureşti şi în multe oraşe ale ţării, încă nu se uscase sîngele morţilor căzuţi la Revoluţie: îşi dădeau unul altuia editura PCR, cu toţi banii din cont şi cu stocul uriaş de hîrtie!

„Profitor al tuturor regimurilor” – o etichetă destul de corectă

Andrei Pleşu se plînge că i s-ar fi pus pe nedrept eticheta de „profitor al tuturor regimurilor”. Ca de obicei, Andrei Pleşu pare că plînge sfios, ca o victimă a nedreptăţii, deşi ştie bine că eticheta aceasta nu vine din senin. Dar să citim:

Ia, să vedem noi acum care au fost regimurile politice de pînă acum şi dacă Andrei Pleşu se regăseşte în acestea (datele sînt preluate din CV-ul lui Pleşu):

în primul regim Ion Iliescu, Andrei Pleşu a fost ministrul Culturii între decembrie 1989 şi octombrie 1991

în regimul Emil Constantinescu, Andrei Pleşu a fost ministru al Afacerilor Externe între decembrie 1997 şi decembrie 1999

în al doilea regim Ion Iliescu, Andrei Pleşu a fost membru al Consiliului Naţional pentru Cercetarea Arhivelor Securităţii între 2000 şi 2004

în timpul regimului Traian Băsescu, Andrei Pleşu a fost consilier prezidenţial între decembrie 2004 şi aprilie 2005.

Deci, toate regimurile! Poate Andrei Pleşu vrea să ne spună că l-a ratat pe Klaus Iohannis. Staţi liniştit, domnule Pleşu, că mai este timp! Nu vedeţi că, încet-încet, Iohannis reface tot regimul Băsescu?

Dintre celelalte „plîngeri” ale lui Pleşu, ne oprim doar la aceasta: „Nu mi-am promovat rudele în posturi convenabile”. Păi, cu soţia dumneavoastră, Catrinel Pleşu, cum rămîne? Cum a ajuns ea director al Centrului Naţional de Carte (CNC) la Institutul Cultural Român (ICR), dacă nu datorită prieteniei excelenţei voastre cu Horia-Roman Patapievici? Ce o recomanda, căci nu şi-a publicat nicăieri un CV complet?

Andrei Pleşu: „Sînt acuzat că nu ştiu bine româneşte şi că plagiez mai abitir ca Ponta”

În ultima parte a articolului său, Andrei Pleşu expediază pe acelaşi ton mieros şi plîngăcios chiar cele mai grave acuzaţii pe care noi i le-am adus de-a lungul timpului. Este ca şi cum ar spune cineva vinovat: „i-auzi, bă, ce zice ăştia (sic!), că am luat io banii din geanta femeii”, deşi, la doi paşi, începe să-i numere! Dar hai să citim ce zice filosoful:

Trecute aşa, la grămadă, Pleşu vrea să dea impresia că acuzaţiile sînt minore, chiar false, deşi, în mod cert, îl ustură serios din moment ce nu îndrăzneşte să le dezvolte! Dar nici noi să nu ne lungim, căci măcar cititorii noştri (mulţi) cunosc aceste acuzaţii din articolele din cotidianul.ro:

– Despre dezacordurile gramaticale am scris chiar la începutul acestui articol. Are ceva de obiectat domnul Pleşu? Să poftească!

– Că a plagiat? Am demonstrat de atîtea ori. Vezi în acest sens articolele la următoarele adrese de pe Internet: http://www.cotidianul.ro/plagiatorii-gabriel-liiceanu-andrei-plesu-si-andreea-pora-protesteaza-impotriva-unui-plagiat-188288/ sau http://www.cotidianul.ro/petre-roman-il-acuza-pe-andrei-plesu-de-plagiat-si-ca-a-fost-turnator-la-securitate-189664/ sau http://www.cotidianul.ro/liiceanu-si-plesu-doua-dosare-ignorate-cu-grija-187519/.

– Chestiunea cu spionajul (http://www.cotidianul.ro/andrei-plesu-trimis-in-1978-de-pcr-in-indonezia-la-o-conferinta-unde-se-plasau-spioni-276234/) a fost pusă pe tapet de Mircea Maliţa în cartea sa „Secolul meu scurt”, în care a dezvăluit faptul că Andrei Pleşu a fost trimis de PCR în anul 1978 în Indonezia, la Conferinţa internaţională „Arta şi Viitorul”, despre care Gabriel Andreescu scria în „Observator cultural” nr. 656 din ianuarie 2013: „Centrul de Studiere a Viitorului era ideal pentru plasarea unor spioni”!

Celelalte acuzaţii nu ne aparţin, deci nu putem să ne băgăm mîinile în foc pentru ele. Totuşi, în finalul articolului său, Andrei Pleşu ne trimite la un link ce deschide un articol mai vechi al său: „O dată pentru totdeauna”, publicat în „Adevărul” din 17 martie 2014. Acolo, promitea să răspundă, cum zice şi titlul, o dată pentru totdeauna, tuturor acuzaţiilor. Iată, însă, că după doi ani, simte nevoia să mai explice încă o dată pentru totdeauna (!) aproape aceleaşi lucruri!

Pe fugă, să vedem care erau cele 8 puncte în care Andrei Pleşu se explica în 2014, îmbătat de un miting de susţinere, după ce fusese „linşat” (cuvînt tare drag colegilor săi elitişti atunci cînd li se devoalează isprăvile) de către Antena 3:

– 1. „Scrisorile” către Ceauşescu. Cele două scrisori există, sînt reale şi recunoscute chiar de Pleşu. Ba, chiar în acest articol la care ne trimite, Pleşu scrie: „Nu sunt deloc mîndru de a fi semnat acest text” (corect ar fi fost „acele texte”). Deci, ce acuzaţie este negată? Chiar Andrei Pleşu îi scria aceste cuvinte lui Nicolae Ceauşescu: „Am intrat în Partidul Comunist Român la vîrsta de 19 ani (1968) şi, atît pe linie obştească (CA ORGANIZATOR DE GRUPĂ DE PARTID), cît şi pe linie profesională (ca cercetator (sic!) la Institutul de Istoria Artei al Academiei de Ştiinte Sociale şi Politice şi, apoi ca lector universitar la Facultatea de Arte Plastice “N. Grigorescu”) m-am străduit, în ciuda unei sănătăţi precare (care mă obligă să stau, de cîţiva ani, sub constantă supraveghere medicală), să fac totul pentru a fi la înălţimea exigenţelor epocii noastre, ale politicii noastre din ultimii ani”. O poziţie cît se poate de corectă pentru un „organizator de grupă de partid”.

Şi a doua Scrisoare are farmecul ei: „Sunt perfect conştient că – potrivit recentei expuneri a Preşedintelui ţării la Plenara lărgită a C.C. al P.C.R. din 1 iunie a.c. – trebuie să facem totul pentru a preveni manevrele celor care, la adăpostul unor manifestări sectante, “vor să abată omenirea de la problemele majore – fundamentale ale lumii de azi”. Vreau să sper că punîndu-se în cumpănă bunele mele intenţii, activitatea mea de pînă acum pe de o parte şi, pe de alta, lipsa de vigilenţă de care am dat dovadă, Conducerea de Partid şi de stat va socoti ca îmi poate acorda şansa să mă reabilitez”! De ce vă disculpaţi, tovarăşe Andrei Pleşu, că aţi primit o nouă şansă din partea PCR?

– 2. „Lăcomia mea ministerială”. La acest punct, Andrei Pleşu o dă de-a dreptul în prosteală. El scrie cum a plecat de la Ministerul Culturii: „Din dorinţa de a reveni la meserie, am demisionat după doi ani, deşi mi se ceruse să rămîn”! Ca şi cum n-am şti cu toţii că a plecat din Guvern pentru că Petre Roman a demisionat din cauza mineriadei din septembrie 1991! În rest, numai abureli: a fost împins de la spate să intre, a demisionat pentru a se întoarce la ale lui… Dar nu a refuzat nici o funcţie!

– 3. Piaţa Universităţii. Pleşu acuză Antena 3 că face trimitere la textul publicat de el în „Adevărul” în 14 iunie 1990: „În realitate, e vorba de discursul pe care l-am ţinut cu ocazia încheierii lucrărilor CPUN şi care se adresa membrilor CPUN prezenţi în sală”! Şi ăsta ce este?

– 4. Plagiatul după Adorno. Petre Roman l-a acuzat că l-a plagiat pe Adorno, care a scris cu vreo cîteva zeci de ani înainte o carte cu acelaşi titlu folosit şi de Pleşu: „Minima Moralia”. Zice filosoful: „Titlul e, întîmplător, acelaşi”! Bine. Mîine va scrie cineva „Hamlet”, titlu absolut „întîmplător acelaşi” ca la Shakespeare!

– 5-7. Chestiuni nesemnificative.

– 8. Soţia turnătoare. Ei, aici e de discutat. Iată ce scrie Andrei Pleşu: „Era fatal ca metehnele mele să fie transferate şi asupra unor membri ai familiei. Aşa s-a născut legenda racolării soţiei mele de către serviciile noastre de informaţii. Dosarul de la CNSAS (invocat doar parţial de analiştii vigilenţi) dovedeşte, într-adevăr, că s-a încercat o asemenea racolare, ceea ce se întîmpla, de regulă, cu toţi cei care plecau la studii în străinătate (era vorba de o tînără de 18 ani). Citit pînă la capăt, acelaşi dosar arată însă că racolarea a fost ratată şi că numitei Catrinel Pleşu nu i se poate imputa nici o urmă de activitate informativă.

În legătură cu acest subiect, Andrei Pleşu ne ia pe toţi drept proşti. Ce este aia „legenda racolării soţiei mele”, din moment ce CNSAS a eliberat acest document:

Dar ce vrea să ne sugereze Andrei Pleşu, cînd spune că aşa se proceda de regulă, cu toţi cei care plecau la studii în străinătate”? El uită că soţia lui era fiica academicianului Nicolae Petrulian şi de aceea a avut privilegiul să studieze în străinătate! Era însă obligatoriu să plece, din moment ce, după cum zice Pleşu, asta era regula? Să fie clar: Catrinel Pleşu a fost racolată de Securitate prin DIE şi a avut numele conspirativ „MARIA”!

Am crede că nu a turnat pe nimeni, că era obligată să semneze angajamentul dacă însuşi Andrei Pleşu nu ar pune sub semnul întrebării aceste lucruri, căci, între 2000 şi 2004, afost membru al Consiliului Naţional pentru Cercetarea Arhivelor Securităţii (CNSAS), adică acolo unde se afla dosarul soţiei sale! În rest, cititorii să-şi pună singuri întrebările de rigoare. Noi adăugăm doar faptul că faţă de Mona Muscă, atunci cînd a apărut un dosar de la CNSAS, Andrei Pleşu n-a scos o vorbă în apărarea distinsei doamne, nici măcar atunci cînd prietenul său, Gabriel Liiceanu, a făcut-o praf într-un articol!

La final, pentru că lui Andrei Pleşu îi plac citatele, îi reamintim vorbele lui André Gide: „Adevăratul ipocrit este cel care încetează să perceapă propria lui înşelăciune, cel care minte cu sinceritate”. Nu ştiu de ce, absolut întîmplător, m-am gîndit tocmai la acest citat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.