Ponta: România nu va ratifica ACTA

Premierul României a declarat în cadrul conferinţei RoNewMedia 6.0, care se desfăşoară între 16 şi 18 mai la Biblioteca Naţională, că ţara noastră nu va ratifica controversatul tratat anti-piraterie ACTA.

Ponta s-a declarat un împătimit al noilor tehnologii: „Dacă într-o dimineaţă cineva mi-ar fura tableta nu mi-aş putea îndeplini toate sarcinile de premier”.

Tratatul Comercial împotriva Produselor Contrafăcute (ACTA) a fost semnat de statele Uniunii Europene, printre care şi România, la începutul anului, în cadrul unui eveniment desfăşurat în Japonia.

Anterior el fusese semnat, pe 1 octombrie 2011, de Australia, Canada, Japonia, Coreea de Sud, Maroc, Noua Zeelandă şi Statele Unite.

În urmă cu o săptămână, premierul a afirmat de asemenea că Tratatul ACTA nu va fi ratificat de România la acest moment.

„Nu-l ratificăm până când nu vor fi aduse în Parlamentul European modificări care să asigure, aşa cum este corect, protecţia drepturilor de proprietate intelectuală, dar nici să nu atingă drepturile la viaţa privată. În momentul în care laşi furnizorii de internet să îmi intre în adresa de e-mail, să îmi citească mesajele, aşa ceva eu unul nu vreau să mi se întâmple mie personal şi atunci cu atât mai puţin să i se întâmple oricărui cetăţean român”, a spus Ponta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.