Este fascinată de opera lui Rembrandt, căreia nu-i găsește niciun cusur, spune că vrea să studieze pictura la St. Petersburg și crede că doar prin muncă poate reuși. Ilinca Țoța are 16 ani, este elevă în clasa a X-a la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza“ și a avut de curând o expoziție personală cu tema „Chipuri“ la TNB. Deși a câștigat nenumărate premii, cel mai mult se bucură de bursa „Tinere Talente“ a Fundației Principesa Margareta a României, pe care a obținut-o anul trecut. Este atrasă și de pictura bisericească, icoana sa „Povățuirile Sf. Ierarh Nifon către Sf. Neagoe Basarab pentru scrierea Învățăturilor către fiul său Theodosie“ a fost aleasă să facă parte din expoziția găzduită de Patriarhia Română.
Cotidianul: Ești elevă în clasa a X-a la Liceul „Nicolae Tonitza“. Când ai început să pictezi?
Ilinca Țoța: Am pictat de mică, dar ca orice copil. Adică era un joc, o pasiune, dar nu era ceva serios. Am mai crescut, am început să tratez cu mai multă seriozitate, dar cel mai mult m-au îndrumat maicile de la Mănăstirea Diaconești. Nici ele nu credeau la început că voi urma acest drum pentru că eram foarte agitată, nu stăteam să pictez, nu aveam răbdare. Și apoi s-a întâmplat pur și simplu.
– Cum ai ajuns la Mănăstirea Diaconești?
De la 4-5 ani am rămas o săptămână singură acolo și mergeam la ascultări, la animale, dar nu stăteam la pictură aproape deloc. Ușor-ușor, unele maici încercau să mă ia pe la ateliere, dar mereu fugeam, și apoi, crescând, mi-am dat seama că îmi place mult mai mult să pictez decât să fac altceva.
Am fost la școala sportivă până în clasa a IV-a, făceam înot de performanță și toată lumea credea că o să merg pe calea asta, dar am renunțat și am ajuns la pictură, mai ales datorită unui profesor, Constantin Kessler. Am făcut și muzică și arte, în paralel; pe lângă înot, am studiat pian, chitară și arte plastice. Domnul profesor mi-a zis: gata, ajunge cu înotul, hai și altceva. Văd că îți place pictura. Și așa am ajuns la Tonitza.
– Înțeleg că ai început cu pictura bisericească.
Nu. La maici nu pictam icoane. Făceam peisaje, flori, lucruri ușoare. Pictura bisericească este, din punctul meu de vedere, cea mai grea tehnică. Am tratat-o serios în urmă cu 3 ani, când am făcut prima mea icoană. Nici nu mi-am dat seama când s-a întâmplat. Mi-au zis maicile: hai să faci o icoană. Mi-au dat un model cu Maica Domnului, nu știam prea bine să desenez pe atunci, eram deja la „Tonitza“, în clasa a VII-a, și mama mea tocmai îl născuse pe ultimul frate, Grigorie, și avusese mai multe probleme la naștere. Am fost tulburată de tot ce s-a întâmplat atunci și icoana a ieșit de la sine. Acum, când mă uit la ea, nu-mi amintesc deloc să o fi pictat. Nu știu, așa s-a întâmplat pur și simplu. Și este deja icoana familiei. Am zis că n-o s-o dăm din casă.
– Tocmai ai expus la Patriarhia Română o icoană.
Da. Icoana din spatele meu a fost lucrată special pentru concursul de la Patriarhie. Era o temă cu sfinții români, eu l-am ales pe Sf. Neagoe pentru că și el a avut o familie cu 6 copii. Am luat primul model de când sfântul era în viață și l-am folosit pe acela, iar icoana, în ceea ce priveşte compoziția, este făcută de mine. Am lucrat în total 120 de ore la icoană. A fost cel mai greu proiect al meu. În general, nu stau foarte mult la o lucrare, dar încerc să o dezvolt până o aduc la o finalitate. Deși niciodată o lucrare nu este finalizată. A fost foarte greu, am fost foarte obosită după ce am terminat-o, am luat o pauză și sper că a ieșit ceva.
– Văd că te atrage pictura clasică.
Da. Nu prea îmi place ideea asta de artă modernă, abstractă. Nu-mi spune foarte multe, deși încerc mereu să o înțeleg; înțeleg când e ceva de înțeles. Arta abstractă e frumoasă dacă știi foarte bine înainte arta clasică, ca să poți să ajungi să te dezvolți în arta abstractă. Cumva mă atrage mai mult zona de realism, care să te preocupe, să-ți dea o provocare.
– Care este pictorul tău preferat?
Rembrandt. Și acum, când mi-am pregătit următoarea lucrare, am cataloagele cu Rembrandt deschise, pentru că eu, în general, sunt foarte perfecționistă și când mă uit la o lucrare încerc să-i găsesc toate defectele cât mai repede. La Rembrandt, de câte ori mă uit, nu găsesc niciun defect. Probabil când o să găsesc un defect o să-mi schimb această preferință. Dar momentan e Rembrandt.
– Ai o familie numeroasă. Părinții și frații tăi te inspiră?
Cu siguranță. Cred că sunt principala sursă de inspirație. Este greu pentru părinții mei să ne crească pe toți 7, ne dau multă atenție, au renunțat la tot ce au avut ei ca să ne crească pe noi, mama la serviciu. Am încercat să mă gândesc dacă eu aș putea să fac ce a făcut mama și nu aș putea. Să renunți la tot pentru copiii tăi este extraordinar.
De nenumărate ori mi-au pozat surorile. Nu neapărat să pictez după ele, dar te inspiră. Foarte rar când se duc pe la bunici copiii, pentru că noi în general suntem foarte uniți ca familie, nu pot să pictez. Am o stare foarte proastă și chiar nu-mi ies lucrările. Și cred că asta înseamnă că ei reprezintă enorm pentru mine.
– Te-ai gândit în viitor să te axezi pe pictură, pur și simplu, sau vrei să te îndrepți spre pictura bisericească? Sigur, acum e prematur, dar deocamdată ce te atrage mai mult?
Momentan visul meu este să intru la facultate în Rusia, în Petersburg. E cel mai greu de intrat acolo, este cea mai bună facultate de arte din lume și mă pregătesc pentru asta acum. Am început să învăț rusa. Acolo o să învăț anatomia artistică, arta clasică. Icoana va rămâne însă artă pentru suflet, eu așa o consider. Niciodată n-am privit-o ca pe ceva comercial, să faci bani din asta, să trăiești din asta. Deși acum este foarte mult căutată icoana, mai ales la noi în țară, pentru mine icoana e pentru suflet, am lucrat mereu cu drag.
– Spuneai că vrei să ajungi în Rusia, la St. Petersburg. Cum o să se întâmple asta? Care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi?
În primul rând, să știu limba rusă, pentru că la ei nu există engleză sau altceva. Evident că la facultate se mai vorbesc și alte limbi, dar ca să te descurci acolo e foarte greu și îți trebuie rusa. Trebuie să lucrezi foarte mult și în general personaje, naturi statice, portrete. Nivelul lor este foarte ridicat pentru că ei au păstrat tradiția veche, lucrează după marii maeștri vechi, după modele vii, toți profesorii sunt foarte bine pregătiți. Momentan asta fac. Rusă și pictură studiu.
– Vrei să ajungi acolo cu bursă?
Vreau să ajung să iau bursă pentru că este foarte scump. Petersburg este un oraș scump și nu cred că mi-aș permite să merg acolo pe banii mei, dar muncind și încercând, poate o să reușesc să iau o bursă. Și facultatea oferă niște burse pentru studenții străini.
– Ai participat la competiții internaționale. Povestește-mi despre ce concursuri a fost vorba, cu ce lucrări te-ai prezentat.
De-a lungul timpului am participat la foarte multe concursuri. Am peste 100 de premii în artă, dar internaționale și mai serioase, anul trecut am fost prima oară în Macedonia, unde se lucrează timp de o săptămână pe străzi și pictezi peisajul. Unde te așezi, acolo lucrezi și seara se făcea jurizare cu premii, iar la sfârșit se acordau premii pe colecții. În Macedonia am cunoscut foarte multe grupuri din multe țări, inclusiv ruși. Cumva așa m-am gândit că ar fi o idee Rusia. Am văzut nivelul lor, care este foarte bun față de celelalte grupuri.
După Macedonia am fost și în Portugalia. Pentru prima oară s-a făcut și la noi în țară un concurs asemănător la Piatra Neamț. Asociația Arte.ro a organizat acest concurs și mi se pare extraordinar că s-a reușit și la noi. Au venit din 20 de țări și am fost și la Piatra Neamț. Am mai trimis în Cehia, Polonia, Franța.
– Ai primit și o bursă din partea Fundației Principesa Margareta.
Anul trecut a fost primul în care am luat bursa Principesa Margareta a României. Pentru mine a fost cel mai mare hop. Ca să obții bursa trebuie să treci printr-o anumită selecție, un juriu format din artiști consacrați din România și, având 14 ani, fiind foarte timidă, mi-a fost foarte greu. Când am ajuns acolo tremuram toată și nu mi-a venit să cred că trec prin asta. Și asta mi-a dat foarte mult curaj și atunci am început să lucrez mult mai mult. Mi-am dat seama că totuși cineva a înțeles că am o căutare în artă și, în afară de banii pe care ți-i dau, 2.000 euro, se organizează mentorate în fiecare lună, iar la sfârșit, o tabără de creație pentru bursieri de la arte plastice, de la muzică și în tabără se împletesc muzica cu arta și a fost foarte frumos.
– Cu ce lucrare ai câștigat bursa?
La jurizare se trimit în primul rând un portofoliu electronic, CV-ul și aduci cele mai bune lucrări. Anul acesta am adus cam tot ce am crezut eu că este la un nivel cât de cât în regulă pentru bursă. Anul acesta am adus nenumărate crochiuri, frescă, icoane, portrete și de la expoziția pe care tocmai am avut-o, s-a numit „Chipuri“, și, de asemenea, și cărțile cu poezii, pe care le-am ilustrat.
– Tocmai s-a încheiat expoziția ta la TNB, cu tema „Chipuri“.
Am strâns de-a lungul timpului destul de multe lucrări și am zis că ar trebui cumva să punctăm acest moment. Am mai avut o expoziție în clasa a VI-a, am zis să facem și acum, într-a X-a, și eu sper să reușesc și într-a XII-a, cumva înainte să plec, dacă reușesc să plec în Rusia. Au fost aproape 200 de persoane. M-am bucurat foarte mult să-mi găsesc toți prietenii în același loc, am văzut că oamenilor chiar le pasă de ceea ce fac și a însemnat enorm pentru mine. Jumătate de expoziție a fost de portrete, jumătate a fost de icoane. Și au fost câteva lucrări de dimensiuni mari, cum ar fi ultima mea lucrare, „Rugăciune”“ inspirată din Rembrandt. Îmi plac culorile închise, contrastele. Nu prea sunt apreciate de artiști, dar dacă nu pun o nuanță închisă, dacă nu există un contrast, o forță, simt că nu este terminată lucrarea și nu mă simt eu împăcată cu mine. Apreciez și oamenii care lucrează fin, delicat. Am încercat și eu, la icoane nu se pot pune contraste puternice, după anumite canoane, însă așa simt eu și deocamdată voi păstra acest lucru.
– Deși ești elevă, reușești să-ți vinzi din lucrări, ceea ce este un lucru bun.
Da. Este un lucru extraordinar că am reușit și să vând. Adică lucrurile astea îți dau curaj, însă cred că nu asta este cel mai important. Important este să înveți până ajungi la o anumită maturitate. Există genii nenumărate în muzică, copii foarte mici care cântă extraordinar. În artele plastice ochiul nu se dezvoltă atât de repede, de asta trebuie multă muncă. Dacă nu e muncă, degeaba e talent.
– Te atrage și arta digitală?
Arta digitală nu m-a pasionat niciodată. Atunci când ai creionul în mână și pensula, e altceva. Când ești murdar pe mâini de culori te simți și tu artist. Simți că ai muncit ceva. Da, îi apreciez și pe cei care fac și artă digitală, îmi place arta digitală, însă n-am experimentat-o și nu știu dacă o voi experimenta. Este complicată și nu mi se potrivește, nu simt că e zona mea acolo.
– Mai ai în plan vreun eveniment la care vrei să participi?
Vreau să aplic și anul următor la bursa Principesa Margareta. Va fi al treilea an și ultimul, dacă voi reuși și sper să reușesc. Este, din punctul meu de vedere, cel mai bun proiect pentru promovarea artiștilor tineri din România. Oferă expoziții în locuri foarte frumoase, cum ar fi Ateneul Român, TNB. Și oferă posibilități extraordinare.
– Cum îți petreci timpul liber? Ce hobby-uri ai?
Cu familia. Cu prietenii. Cânt la chitară și la pian. Am făcut 8 ani de pian, 5 de chitară. Fac voluntariat la Școala Familiei, la proiectul unde lucrează și mama. Acum, la sfârșitul anului, o să mergem la Bruxelles, să ținem ateliere, eu cu copiii, mama cu adulții.
Să te ajute Dumnezeu să-ți indeplinești năzuințele.
Bravo! Un talent in formare!
http://www.ilinca.art