Dezvoltarea regională în România

1. Reglementarea Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene

Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au aprobat, la 26 mai 2003, „Regulamentul (CE) Nr. 1059/2003 privind instituirea unui nomenclator al unităţilor teritoriale de statistică (NUTS)” (sublinierea D.C.G.).

„Regulamentul” a fost adoptat pentru a dispune de date statistice comparabile pe ansamblul Uniunii Europene.

El prevede „cel puţin trei niveluri ierarhice de detaliere”, bazate pe „componenţa teritorială actuală a regiunilor de nivel NUTS 3” (sublinierea D.C.G.).

Ce este NUTS?

„NUTS este un nomenclator ierarhic” cu 3 niveluri de unităţi teritoriale şi anume NUTS 1, NUTS 2 şi NUTS 3 (articolul 2 al Regulamentului).

Definirea acestor unităţi teritoriale „se bazează în principal pe unităţile administrative existente în statele membre” (articolul 3 din Regulament).

În cazul României, „unităţile administrative existente” sunt judeţele.

Cele 3 niveluri NUTS sunt determinate de „pragurile demografice” (minimum şi maximum) anume:

NUTS 1 de la 3 la 7 milioane locuitori

NUTS 2 800.000 până la 3 milioane

NUTS 3 150.000 până la 800.000

Regulamentul adoptat de Parlamentul şi Consiliul Europei confirmă şi întăreşte realitatea unităţilor teritoriale de bază (NUTS 3) din statele membre, prin înscrierea lor nominală în „Jurnalul Oficial” al Uniunii Europene din 21 iunie 2003, după cum urmează:

Recapitulând: Regulamentul 1059/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului consemnează şi confirmă realitatea unităţilor teritoriale de bază existente în statele membre, cu recomandarea: „Ar trebui să se respecte situaţia politică, administrativă şi instituţională existentă” (paragraful 10, pagina 1 din Regulament).

2. Dezvoltarea regională în România. Reglementarea din 2004

Pornind de la Recomandarea nr. 1059 din 26 mai 2003, Guvernul român a iniţiat, şi Parlamentul a aprobat, Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 29 iunie 2004).

Politica de dezvoltare regională – precizează legiuitorul din 2004 – este pusă în aplicare „în scopul asigurării creşterii economice şi dezvoltării sociale echilibrate şi durabile ale unor arii geografice constituite în regiuni de dezvoltare” (Legea din 2004, articolul 2/1).

Legea 315/2004 a stabilit 8 regiuni de dezvoltare şi păstrează împărţirea pe judeţe (vezi Harta nr. I).

Regiunile de dezvoltare conform Legii 315/2004

1) Nord-Est, cu judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău şi Vaslui

2) Sud-Est, cu judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea şi Constanţa

3) Sud-Muntenia, cu judeţele Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa şi Călăraşi

4) Sud-Vest Oltenia, cu judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj şi Olt

5) Vest, cu judeţele Timiş, Caraş Severin, Hunedoara şi Arad

6) Nord-Vest, cu judeţele Bihor, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Satu Mare

7) Centru, cu judeţele Alba, Sibiu, Mureş, Harghita, Covasna şi Braşov

8) Bucureşti-Ilfov, cu municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov

3. Propunerea UDMR din 2009

În 2009, 9 senatori şi 22 deputaţi UDMR au înaintat Senatului o propunere legislativă (înregistrată cu nr. L/432/2009) pentru „modificarea şi completarea Legii 315/2004 privind dezvoltarea regională în România cu modificările şi completările ulterioare”.

Propunerea constă în formarea a 16 regiuni şi 5 macroregiuni de dezvoltare, în locul celor 8 existente în prezent.

Expunerea de motive, semnată de iniţiatori, cuprinde formulări generale, ca de exemplu, „diminuarea decalajelor economice şi sociale… susţinerea unei dezvoltări durabile a tuturor regiunilor ţării… restructurarea economiei regiunilor… promovarea unei dezvoltări echilibrate, a unor comunităţi durabile şi a incluziunii sociale…”.

Expunerea de motive nu explică de ce împărţirea pe cele 8 regiuni de dezvoltare din 2004 ar trebui înlocuită.

Cele 16 regiuni de dezvoltare (NUTS 2) propuse de iniţiatorii UDMR sunt arătate în harta nr. 2.

Cele 16 Regiuni de dezvoltare conform propunerii UDMR din 2009:

„01 – Botoşani, Suceava

02 – Bacău, Iaşi, Neamţ, Vaslui

03 – Brăila, Buzău, Galaţi, Vrancea

04 – Constanţa, Tulcea

05 – Bucureşti

06 – Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov

07 – Giurgiu, Teleorman

08 – Dolj, Mehedinţi, Olt

09 – Gorj, Vâlcea

10 – Argeş, Dâmboviţa, Prahova

11 – Arad, Caraş Severin, Timişoara

12 – Alba, Hunedoara

13 – Sibiu, Braşov

14 – Covasna, Harghita, Mureş

15 – Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş

16 – Bihor, Sălaj, Satu Mare”

Prin propunerea UDMR, aria transilvană este decupată în felii. Unele (numerele 15 şi 16, harta nr. 2) merg în prelungirea regiunii de dezvoltare „Covasna-Harghita-Mureş” (nr. 14 în harta nr. 2). Altele (nr. 12 şi 13 harta nr. 2) se aşază de-a lungul Carpaţilor Meridionali.

Cele 5 macroregiuni, propuse de aceiaşi, sunt reprezentate în harta nr. 3.

Cele 5 macroregiuni propuse prin iniţiativa UDMR din 2009

I. Moldova toată, plus Brăila şi Buzău

II. De la Tulcea şi Constanţa şi până la Drobeta-Turnu Severin (partea de sud a Munteniei şi Olteniei) inclusiv Bucureştii

III. Partea de nord a Munteniei şi Olteniei (Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Gorj)

IV. Banatul, plus partea de sud a Transilvaniei (Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov)

V. Partea de Nord şi Est a Transilvaniei, de la Covasna şi Harghita până în Bihor, Satu Mare şi Maramureş

Iniţiatorii doreau ca împărţirea în 16 regiuni să intre repede în vigoare, la 1 ianuarie 2011.

În martie 2010, un deputat UDMR a propus ca Aradul să nu facă parte din aceeaşi regiune de dezvoltare cu judeţul Timiş şi să se alăture judeţelor Bihor, Satu Mare şi Sălaj, cu care „se aseamănă mai mult din punct de vedere economic sau cultural”. Cu alte cuvinte, nici o arie transilvană să nu fie ataşată unei alte zone istorice (în cazul de faţă Banatul).

4. Comentarii şi posibile consecinţe ale propunerii UDMR din 2009

a) Anexa I a propunerii legislative a parlamentarilor UDMR enumeră cele 16 regiuni de dezvoltare, fiecare cu numele unităţilor componente, unde însă denumirea de judeţ nu apare nicăieri.

Omisiune care alimentează informaţia vehiculată pe cale orală din sursă prezidenţială, anume că judeţele vor dispărea odată cu noua regionalizare. Dispariţia judeţelor pare sugerată şi de explicaţia unuia din iniţiatori: cele 16 regimuri de dezvoltare reprezintă o fază intermediară cu o durată de 3 ani, spre cele cinci macroregiuni, obligatorii în 2013. Explicaţia nu face nici o menţiune despre existenţa în continuare a judeţelor.

Desfiinţarea judeţelor ar fi un unicum în Uniunea Europeană, unde asemenea unităţi teritoriale de bază există în continuare, confirmate prin Regulamentul nr. 1059/2003.

b) Regiunile de dezvoltare stabilite în 2004 sunt anulate fără vreo motivare reală.

c) Între cele 16 propuse regiuni de dezvoltare, la nr. 14 figurează „Covasna-Harghita-Mureş”. Este astfel reconstituită teritorial, pe baze etnice, fosta „Regiune autonomă maghiară” din anii 1952-1958.

d) Noua propunere de regionalizare împarte aria transilvană în două, anume (vezi harta nr. 3):

macroregiunea IV: la sud – Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu şi Braşov

macroregiunea V: aria de nord şi est a Transilvaniei, de la Oradea, Satu Mare şi Baia Mare, până la Miercurea Ciuc şi Sfântu Gheorghe.

Macroregiunea propusă în 2009 este, cu mici diferenţe, aceeaşi cu aceea atribuită Ungariei prin „arbitrajul” puterilor Axei din august 1940.¹

Este o simplă coincidenţă?

Propunerea se poate însă interpreta şi altfel.

Evenimente relativ recente au demonstrat că nu este prea complicat să se constituie un „nou stat” pe teritoriul unui stat european, fie prin mijloace militare, fie altele, cu concursul susţinut al mass-mediei internaţionale. Este un posibil precedent care, adaptat, poate fi invocat şi pus în practică şi în România. Anume o detaşare de facto, prin regionalizare şi mijloace economice (investiţii mari) menite să arate tuturor locuitorilor avantajele noii împărţiri teritoriale.

5. Traseul parlamentar al propunerii din 2009:

Propunerea UDMR este înregistrată la Senat cu nr. b284, la 3 iunie 2009

Este trimisă spre aviz la Consiliul Legislativ, la Guvern şi la Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului, între 10.06-10.07.2009

Consiliul legislativ dă aviz favorabil, la 10.07.2009

Guvernul – aviz negativ, la 23.09.2009

Punctul de vedere la Comisia pentru administraţie publică etc. – aviz negativ, la 3 şi 9 februarie 2010

Propunerea pentru o nouă regionalizare a României este înscrisă pe ordinea de zi a Senatului şi adoptată în aceeaşi zi, prin aprobare tacită, la 10 februarie 2010

*

Cum a fost posibil ca, pe de o parte, guvernul şi Comisia pentru administraţie publică să dea aviz negativ, iar Senatul să adopte propunerea prin aprobare tacită?

Lucrul a fost posibil printr-o manevră de procedură iniţiată de un lider al majorităţii PDL din Senat.

În concluzie, o propunere de împărţire a României pe regiuni a trecut de una dintre Camere fără să fi avut loc nici un fel de dezbatere şi nici un fel de discuţie în public, fiind totuşi vorba de o chestiune de interes naţional şi de situaţia a milioane de cetăţeni.

Să fie o simplă coincidenţă?!

Când regimul trecut a renunţat, în 1968, la împărţirea în raioane şi regiuni (după model sovietic), propunerea de revenire la judeţe a fost publicată în presă, cu harta respectivă, spre dezbatere publică. Iar definitivarea, atunci în 1968, a ţinut seamă şi de opiniile venite din public, ca, de exemplu, constituirea a două judeţe, Brăila şi Galaţi (iniţial era prevăzut un singur judeţ cu ambele oraşe dunărene).

Într-un sistem cu mai multe partide şi libertatea mass-mediei (deocamdată) constituirea unor noi regiuni de dezvoltare cu consecinţe ce pot duce foarte departe, trece pe tăcute, pe furiş, ascunsă cu totul opiniei publice.

Doreşte actuala majoritate parlamentară – PDL, UDMR, UNPR şi minorităţi – să destrame teritorial România prin propusa regionalizare din 2009?

Academician Dinu C. Giurescu

martie 2011

1. Propunerea delegaţiei ungare de împărţire a ariei transilvane, transmisă delegaţiei române, la convorbirile preliminare de la Turnu Severin, 16-24 august 1940.

Delegaţia ungară propunea ca România să cedeze un teritoriu de 69.000 km² cu o populaţie de 3.900.000 din care 2.200.000 români, 1.200.000 maghiari, 500.000 germani şi alte naţionalităţi: „Istoria politicii externe româneşti în date”, coordonator Ion Calafeteanu, Fundaţia europeană Titulescu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003, pp. 326-327 (sub datele 16-24 august 1940).

În memoriile sale, Mihail Manoilescu, atunci ministrul de Externe al României, scrie următoarele despre convorbirile de la Turnu Severin din august 1940:

„Partea ungară a prezentat un aide-mémoire datat Budapesta 11 august 1940, însoţit de o hartă a revendicărilor lor. Această hartă… formulează pretenţia… de a se retroceda Ungariei toată Transilvania de la nord de Mureş, inclusiv Aradul, lăsându-ne nouă Blajul, Mediaş şi Sighişoara şi trecând la unguri Alba Iulia şi Braşovul!” (sublinierea D.C.G.).

„Teritoriul reclamat reprezintă mai mult de două treimi din teritoriile româneşti care au aparţinut Ungariei şi cuprinde mai mult de 2/3 din populaţie, din care 2.200.000 români…”:

Mihail Manoilescu, „Memorii, iulie-august 1940. Dictatul de la Viena”, ediţie îngrijită de Valeriu Dinu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1991, p. 156.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.