Procurorul general, luat la întrebări privind luarea unei măsuri în Dosarul Hexi Pharma

Se va lua o măsură atunci când va fi considerat momentul oportun de către procurorii de caz, a spus Procurorul general al României, Augustin Lazăr, afalt la sediul CSM.

„Probele care au fost administrate de colegi se va aprecia tot de către ei, care va fi momentul oportun, din punct de vedere tactic, pentru a lua o anumită măsură sau alta în cauză”, a afirmat Lazăr, la sediul CSM, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă a primit informări de la SRI privind cazul Hexi Pharma, Lazăr a precizat: „Este important să avem o anchetă efectivă în cauză, o anchetă care să dea rezultatele pe care toți le așteptăm, pentru aceasta trebuie să avem încredere în colegii noștri procurori care coordonează o echipă mare de polițiști care lucrează. După cum ați văzut, a fost o acțiune de 150 de polițiști în toată țara, există resurse substanțiale care au fost alocate în aceste cauze și trebuie să avem încredere că vor reuși să clarifice cauza și respectând și principiul prezumției de nevinovăție”, a spus procurorul general.

Lazăr a adăugat că va fi dat un comunicat de presă foarte detaliat în acest sens. „Noi avem deja o sesizare, n-am putea spune în acest moment dacă a fost cam târzie sesizarea, dar observăm tempoul în care se realizează ancheta, adică într-un termen rezonabil noi vom realiza o anchetă efectivă și vom putea clarifica aceste lucruri”, a explicat Augustin Lazăr.

Compania Hexi Pharma a fost pusă sub urmărire penală de procurorii Parchetului General pentru participație improprie la infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, în dosarul dezinfectanților diluați din spitale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.