Protest al ACL București în fața Primăriei Capitalei

Membri ai ACL București au protestat, joi, în fața Primăriei Capitalei ca urmare a problemelor din sistemul de furnizare a căldurii și apei calde.

Protestatarii au avut ligheane și pancarte cu mesaje precum: „Fără apă caldă și căldură nu plătim nicio factură!”, „Oprescu demisia! Capitala nu-i a ta!”, „Suntem tineri, educați, nu putem fi nespălați!”.

Protestatarii au atras atenţia că sistemul centralizat de încălzire a orașului este pe cale să se prăbușească, afirmând că lipsa apei calde din ultimele zile reprezintă un prim simptom.

“Bucureștenii și-au adus aminte din nou cum este să nu ai apă caldă și căldură”, a declarat liderul consilierilor PDL din CGMB, Mircea Raicu, potrivit Agerpres.

Raicu a l-a indicat pe edilul Capitalei ca fiind principalul vinovat.

„În mod sistematic, în cei șase ani de mandat, acesta a refuzat să plătească sumele datorate ca subvenție către societățile furnizoare, în așa fel încât în acest moment s-au acumulat datorii de peste 700 de milioane de euro, ceea ce a făcut să se oprească gazul la intrarea în societățile producătoare. În iresponsabilitatea sa, Oprescu nu realizează, deși am încercat să îi explicăm, că oprirea căldurii în București nu este numai o chestiune socială, nu produce numai daune sociale, că oamenii nu au căldură, ci este pe cale să producă daune ireparabile de mediu. Gândiți-vă ce înseamnă ca fiecare cetățean să își pună în apartament câte o centrală”, a afirmat Raicu.
În altă ordine de idei, el a spus că lunea viitoare va vota hotărârea privind unificarea RADET cu ELCEN.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.