Radu Apostol: Realitatea imediată pe scenă a dus la divizarea publicului

În apropiere de centrul Capitalei, pe strada Lânăriei care pornește dinspre Tineretului și se deschide în parcul Carol, se face un tip de teatru care te lasă cu gura căscată. Să spun doar că fiecare piesă care se joacă la Centrul Replika este inspirată din ceva ce te arde în fiecare zi este o biată minimalizare. O echipă care îi numără pe Radu Apostol (regizor), Mihaela Michailov (dramaturg), Viorel Cojanu (actor), Gabi Albu (arhitect și scenograf) și Mihaela Rădescu (actriță) adună producții independente, pun pe picioare investigații în toată regula pe teme ca rasismul, femeia în migrația forței de muncă, copiii în sistemul educațional și multe altele. Radu Apostol a povestit pentru Cotidianul care sunt mizele noii stagiuni, care tocmai a început la Replika în acest sfârșit de săptămână.

2015 este anul în care au demarat întâlnirile de la Centrul Replika

Cotidianul: Cum se dezvoltă în noua stagiune activitatea Centrului Replika?

Radu Apostol: Bucuria noastră este că și în acest an reușim să menținem parteneriatele cu alte spații culturale independente din țară: Fabrica de Pensule, Reactor de Creație și Experiment, Teatrul Fix și să găzduim reprezentații cu cele mai recente producții din țară pentru publicul bucureștean. Avem un parteneriat cu Teatrul Mic, în urma căruia a rezultat cea mai recentă premieră a Centrului Replika, Familia Fără Zahăr. Anul acesta, Centrul Replika este selecționat în Festivalul Național de Teatru cu două producții: Familia Fără Zahăr, o co-producție Teatrul Mic și Replika, și spectacolul Rovegan, de Catinca Drăgănescu, o producție a Asociației Culturale Arena, în parteneriat cu Replika.

Pregătim un spectacol-instalație despre istoria locului unde se află Centrul Replika, spectacolul Pe Ce Stăm, o producție a Asociației Culturale ADO, în parteneriat cu Replika. Vom avea, până la finalul lunii octombrie, trei premiere realizate în parteneriat cu BÉZNĂ Theatre, Art Revolution și Asociația Culturală Philmys. Către mijlocul lunii noiembrie, vom găzdui o instalație creată de Peca Ștefan și spectacolul Die Ziganiade, regizat de France Damian, o producție a Heimathafen Neukölln și cea mai recentă producție a regizorului japonez Yuta Hagiwara, performanceul Orega-yo.

În afară de spectacole, continuăm reprezentațiile în școli și licee. Vom prezenta, în premieră, câteva spectacole-lectură, după romane adresate publicului tânăr, precum și o intervenție culturală în școală, intitulată Joacă ce Vezi.

Centrul Replika dezvoltă parteneriatul cu Festivalului Teen Fest, în cadrul căruia vom prezenta spectacolul Maskar, de Mihaela Michailov, în 5 licee din București, și vom derula un atelier de teatru participativ cu liceeni.

Rolul de mediator social

Care este dificultatea cea mai mare atunci când aduci pe scenă aspecte pe care publicul nu este obişnuit să le vadă în teatru?

Cred că observația lui Peter Brook, cum că spectatorul se raportează mai ușor la un eveniment trecut, simțindu-se „calm and confident“ față de relaționarea cu un eveniment contemporan, care îl poate crispa, rămâne valabilă. Reprezentarea faptului cotidian pe scenă ridică multe probleme, de la aspectele stilistice, stilul de joc, condiția artistului în relație cu comunitatea, asumarea unui rol de mediator social. Dar cred că întotdeauna realitatea imediată reprezentată pe scenă a dus la divizarea publicului, mă gândesc la felul cum au fost receptate texte devenite clasice, precum O noapte furtunoasă, Ivanov sau Woyzeck.

Producțiile Replika sunt realizate în urma unor procese de documentare care îi duc pe colaboratorii voştri în diferite colțuri ale țării. Cum se simte reacția celor care ulterior revăd piese inspirate din poveştile din jurul lor?

Există un tip de emoție foarte specială pe care o trăiesc artiștii în momentul în care știu că se vor întâlni cu subiecții întâmplărilor transpuse pe scenă. Există pe de-o parte „teama“ de a nu reprezenta doar la nivel caricatural, grosier, mai apropiat de zona emisiunilor de divertisment. Există teama de a nu-i face să se simtă „prost“. Cred că lucrul artistului cu un material uman contemporan obligă la asumarea unei conștiințe civice mai pregnante, deloc ușor de condus. Există însă și satisfacția, bucuria că menirea ta de artist oferă voce, dă glas celor celor vulnerabili, celor blamați, celor marginalizați, celor nereprezentați. Mai cred și că, odată cu apariția filmului Titanic (care pornește exact ca un documentar și se încheie cu un personaj real, din povestea căruia s-au inspirat scenariștii), dar și cu producțiile de reality-show de pe canalele de televiziune, spectatorul contemporan a devenit – cred – mai dornic să descopere un spectacol, o creație artistică „inspirată de un caz real“, „bazată pe un caz real“. Cumva, dacă evenimentul este real, este și adevărat, implicit, este cool să afli despre el, este bine să nu ratezi un astfel de eveniment cultural. După foarte multe dintre spectacolele pe care le prezentăm la Centrul Replika, există discuții cu publicul. Ele nu sunt menite doar pentru a crea contextul complimentării artiștilor, ci pentru a dezbate dincolo de faptul artistic aspectele realității care au stat la baza creării spectacolului, activarea conștiinței civice, a apartenenței la o comunitate. Am trăit împreună cu spectatorii de la Centrul Replika seri care s-au prelungit cu mult după încheierea spectacolului, pentru că oamenii simt nevoia să se exprime, să-și manifeste atitudinea dincolo de condiția de spectator. Nu de puține ori, spectatorii ne tot întreabă dacă „am schimbat ceva prin spectacol“, dacă factorii de decizie politică sau administrativă au văzut spectacolul și dacă și-au schimbat atitudinea față de problemele comunității reprezentate pe scenă. Spectacolul poate genera empatia omului, îl prinde ca într-o capcană și simte ulterior nevoia să-și afirme crezul, să împărtășească cu ceilalți descoperirea unor valori noi pentru sine. Omul este convins că așa cum pe el l-a emoționat spectacolul, l-a mișcat, e imposibil să nu producă același efect pentru factorii decidenți (din mediul politic, administrativ).

„În cultura teatrală românească atitudinea față de dramaturg, din păcate, este una cumva de la un «rent a car»“ Radu Apostol

Dispar „ierarhizările“

Cum reuşiți să transpuneți pe scenă istorii reale, ferindu-vă de automatismele „artistice“, dar păstrând moduri pasionante şi captivante de a spune povestea?

Lucrul pe un text contemporan poate crispa artistul. Teatralitatea unui text clasic a fost deja dovedită, explorată, afirmată, spre deosebire de un text contemporan, montat în premieră și care trebuie să fie afirmată, descoperită, explorată. Senzația mea este că lucrul cu un astfel de text contemporan te obligă să te reinventezi mereu ca artist, să ai disponibilitatea de a descoperi instrumentele specifice acelui text și numai lui, prin care să-i potențezi teatralitatea. E adevărat că în cultura teatrală românească atitudinea față de dramaturg, din păcate, este una cumva de la un „rent a car“. Mai exact, ți-am luat textul, ți-l montez, vino să-l vezi. Noi și prin dramAcum, cu ani în urmă, dar și prin activitățile derulate la Centrul Replika, încurajăm un tip de lucru „în echipă“: pornim la drum împreună, dramaturg, actor, regizor, artist plastic, muzician, coregraf, întreaga echipă artistică. Procesul nu este deloc doar „cu roze“. Sunt tensiuni, apar conflicte, dar din dorința fiecăruia de a nu recurge la „sertare“, de a nu repeta ceva ceea ce ai mai experimentat. Lucrul în echipă este fundamental. Dispar „ierarhizările“. Se manifestă un soi de „temenos“, un spațiu laborator, liber.

Am văzut că fiecare spectacol de la voi funcționează în sine, fără clişeele patetice ale artei cu pretenții sociale – o zonă importantă a activității voastre se orientează spre ducerea teatrului în şcoli. Cum a evoluat acest aspect pentru voi în anii aceştia?

Realitatea ne-a determinat să gândim că prezența artistului în școli devine o necesitate. Credem în artistul pedagog. Credem că un dascăl ar trebui să aibă capacitatea de a te învălui, de a-ți stârni curiozitatea, așa cum poate reușește de multe ori un artist. Din aceste considerente am imaginat și dezvoltat, și continuăm să o facem, programe educaționale în școli, intervenții culturale. Un rezultat imediat a fost acela că, încă din primul an de activitate a Centrului Replika, am primit foarte multe solicitări de la profesori de a ne implica în programele extra-curiculare, în săptămâna Altfel.

Familia Fără Zahăr ca spectacol. Foto Cristina Gânj

Copii alături de actori profesioniști

Spectacolele voastre sunt urmate de discuții. Care au fost cele mai rele şi cele mai bune reacții pe care le-ai văzut?

Fiecare reprezentație, la fel ca și dezbaterile de după, sunt pregnant determinate de public. Este un truism, știu, doar că, apropos de „reacții rele“ și „reacții bune“, cred că toate sunt necesare. Am trăit seri deosebit de emoționante, în timpul spectacolelor și dezbaterilor, atât cu spectacolele în care jucau copii alături de actori profesioniști (Familia Offline, Față de drepturi), cât și la spectacole în care jucau doar actori profesioniști (Amintiri din epoca de școală, Copii răi, Foamea noastră cea de toate zilele, Maskar, În cuvintele tale). Am constatat că în țară oamenii sunt nițel mai precauți la început, mai timizi, dar, treptat, se deschid, se implică. Am trăit seri deosebit de emoționante.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Tupa 152 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.