Rapid Bucureşti şi „U” Cluj nu au primit licenţă pentru Liga 1

Rapid Bucureşti, „U” Cluj şi CS Drobeta Turnu Severin nu au primit licenţa pentru a evolua şi în sezonul 2013/14 în prima ligă. Primele două mai au 5% speranţă la TAS. Oltenii se bazează pe o nouă „făcătură” marca FRF. Ce echipe celebre au fost retrogradate prin pierderea licenţei.

Ultima şansă: Tribunalul de la Lausanne

Una dintre legendele fotbalului românesc şi totodată una dintre cele mai iubite echipe din ţară, Rapid Bucureşti a primit vineri, la orele 22.40 sentinţa: Comisia de apel a menţinut decizia de comisiei de fond de neacordare a licenţei de participare în Liga 1 în ediţia 2013/2014. „Ceferiştii” se află într-o situaţie ingrată: patronatul a cerut insolvenţa  pe 7 decembrie 2012 (pe 17 mai este un termen la Tribunalul Bucureşti unde judecătorii urmează să accepte sau nu planul de reorganizare aprobat de Adunarea Generală a Creditorilor. FC Rapid Bucureşti are datorii în valoare de 148 milioane lei (cca 34 milioane de euro). Practic, din punct de vedere al organismelor interne ale fotbalului românesc, Rapid este retrogradată în Liga2. Mai există o ultimă şansă: decizia Comisiei de Apel a Sistemului National de licentiere poate fi atacată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne. TAS trebuie să se pronunţe până pe 31 mai. Din păcate, se poate observa că la Rapid este haos şi din declaraţia dată vineri noapte de unul dintre conducătorii Rapidului, Ion Taban, care a afirmat că „avem 21 de zile ca să atacăm decizia”. Dacă domnul Taban va ataca decizia peste 21 de zile, atunci nu 100%, ci un milion la sută Rapid este retrogradată. După o astfel de declaraţia care dovedeşte că nu are ce căuta în conducerea unui club de fotbal, Taban ar trebui să-şi dea demisia. Şi dacă atacă în termen (maximul 10 zile) decizia de la Bucureşti, Rapid are şanse mici să scape de retrogradare. Şi dacă Tribunalul Bucureşti acceptă planul de reorganizare, nu se ştie dacă TAS îi va da dreptate. La TAS termenul „insolvenţă” înseamnă clar pierderea licenţei. Este adevărat, într-un fel este reglementată insolvenţa în legislaţia română şi într-un alt fel în legislaţia occidentală. În campionatele din vest, o echipă intrată în insolvenţă este exclusă în 24 de ore din competiţie.

TAS reprezintă ultima şansă şi pentru „U” Cluj. Ardelenii sunt în aceiaşi situaţie ca Rapidul, adică în insolvenţă. Oficialii celor două grupări susţin că membri comisiei de licenţiere nu au ţinut cont de legislaţia română privind insolvenţa şi că dacă planul de reorganizare este aprobat, atunci licenţa trebuie acordată. Până nu vom avea motivarea deciziilor nu ne putem pronunţa vis-a-vis de susţinelor conducătorilor celor două echipe.

Severinul speră într-o minune, adică o nouă „făcătură” a FRF

„Nu mai putem spera decât ca Federaţia să renunţe la procesul de licenţiere”, a declarat pentru ProSport, Gheorghe Frăţică, preşedintele Severinului, echipă ce are 300.000 de euro datorii la unii dintre foşti angajaţi. Despre ce este vorba? „Aseară, aprope de 12 noaptea, a venit ultima informaţie neoficială din federaţia secretomană: luni, se adună Comitetul Executiv pentru a desfiinţa procesul de licenţiere pentru cluburile care nu joacă în Europa, special pentru ca Rapid şi Universitatea Cluj să fie şi la anul în prima ligă. În acest caz, cluburile care şi-au luat licenţa pe bune se pot considera victimele unei farse penibile”, precizează ProSport. Nu ar fi pentru prima oară când FRF o „comite”. De menţionat că de curând a fost desfiinţat şi obligativitatea deţinerii de licenţă pentru a juca în Liga2. Rămâne de văzut dacă luni se va întâmpla sau nu ceea a „prezis” oficiosul sportiv.

 Istorie: n-au primit licenţă şi au căzut din Liga 1

–          Sportul Studenţesc Bucureşti: nu primeşte licenţă pentru ediţia 2006/2007 pentru o datorie de 300.000 de euro; a terminat ediţie 2005/2006 pe locul 4, pierzând la golaveraj calificarea în Europa League. (Pandurii Tg.Jiu clasată pe loc retrogradabil a rămas în prima ligă)

–          FC Argeş: în ediţia 2008/2009 se clasează pe locul 10, dar este retrogradată la masa verde din cauza acţiunilor de corupţie a finanţatorului Penescu (Gaz Metan Mediaş clasată pe loc retrogradabil a rămas în prima ligă)

–          Internaţional Curtea de Argeş: în ediţua 2009/2010 se clasează pe locul 12, dar din raţiuni financiare se retrage din campionat. (Pandurii Tg.Jiu clasată pe loc retrogradabil a rămas în prima ligă)

–          FC Timişoara: nu primeşte licenţă pentru ediţia 2011/2012 din cauza datoriilor; a terminat campionatul 2010/2011 pe locul 2, poziţie de calificări pentru Champions League. (Sportul Studenţesc clasată pe loc retrogradabil – 18 – a rămas în prima ligă)

–          Gloria Bistriţa: nu primeşte licenţă pentru ediţia 2011/2012 din cauza datoriilor; a terminat campionatul 2010/2011 pe locul 14. (Voinţa Sibiu clasată pe loc nepromovabil în Liga 2, câştigă un baraj special de promovare şi ocupă locul Gloriei)

–          Universitatea Craiova: este dizolvată prin decizie abuzivă a FRF, s-a clasat pe loc retrogradabil în ediţia 2010/2011; dacă nu ar fi fost dizolvată şi ar fi primit licenţă ar fi rămas în prima ligă)

–          Victoria Brăneşti: s-a clasat pe loc retrogradabil în ediţia 2010/2011; nu primeşte licenţă pentru 2011/2012; dacă ar fi primit licenţă ar fi rămas în prima ligă

–          Unirea Urziceni: s-a clasat pe loc retrogradabil în ediţia 2010/2011; nu primeşte licenţă pentru 2011/2012; dacă ar fi primit licenţă ar fi rămas în prima ligă (s-a desfiinţat prin decizie a patronatului pe 6 iulie 2011).

Au promovat pe teren, dar nu au primit licenţă

–          Delta Tulcea: nu primeşte licenţă pentru ediţia 2007/2008; a pcupat locul 1 în Liga 2 în campionatul 2006/2007. (Ceahlăul Piatra Neamţ, clasată pe loc retrogradabil în ediţia 2006/2007, a rămas în prima ligă)

–          FC Bihor Oradea: nu primeşte licenţă pentru ediţia 2011/2012; a ocupat locul 2 – promovabil – în Liga 2 în campionatul 2010/2011. (CS Mioveni, clasată pe loc nepromovabil a urcat în Liga 1)

–          FC Timişoara: nu primeşte licenţă pentru campionatul 2012/2013; a ocupat în ediţiea 2011/2012, locul 1 în Liga 2 şi nu a obţinut dreptul să promoveze (Gaz Metan Turnu Severin – actuala CS Turnu Severin – clasată pe locul 3 în Liga 2, loc nepromovabil, a urcat în Liga 1).


Primele „victime” din campionatele europene

Deşi încă majoritatea campionatelor europene sunt în curs de desfăşurare – se joacă unltimele etape – procesul de licenţiere nu s-a încheiat, deci nu putem avea o situaţie clară în acest sens. Totuşi există o serie „victime”, toate din liga a II-a care au pierdut licenţa în timpul desfăşurării competiţiei.

–          Belgia: Saint Truiden – clasată pe locul 3 (loc de play-off pentru promovare) în Tweede Klasse (liga a II-a) nu a primit licenţă pentru prima ligă; Următoarele două clasate, Royal Boussou şi KVS United care ar fi putut lua locul celor de la Saint Truiden nu au primit nici ele licenţe.

–          Gemania: Alemannia Aachen din 3 Liga, pierde licenţa de echipă profesionistă cu 15 etape înainte de finalul canpionatului şi urmează să evolueze în Regionalliga; oricum pe final de campionat Alemannia a ajuns pe loc retrogradabil.

–          Olanda: AGOOV Apeldoorn şi SC Veendam din Eerste Divisie (liga a II-a) au pierdut licenţa în timpul disputării returului şi au fost retrase din campionat.

–          Austria: FC Lustenau din Erste Liga (liga a II-a) a pierdut licenţa şi va retrograda în Regionalliga deşi nu se află pe loc tetrogradabil.

–          Polonia: LKS Lodz din I Liga (a doua ligă) a pierdut licenţa la începutul returului şi a fost exclusă din campionat.

Echipe celebre care au retrogradate din cauza pierderii licenţei

–          Glasgow Rangers, multiplă campioană a Scoţiei, a pierdut licenţa din cauza datoriilor la finalul ediţiei 2011/2012 şi a fost retrogradată în liga a IV-a.

–          Ferencvaros Budapesta cea mai titrată echipă din Ungaria nu a mai primit licenţă la finalul campionatului 2005/2006 şi a fost obligată să joace în liga a II-a în campionatul următor

–          FC Tirol Innsbruck: la finalul ediţiei 2001/2002, după ce câştigase a treilea titlu de campioană consecutiv, nu obţine licenţa de echipă profesionistă şi este obligată să evolueze în liga a IV-a. Echipa revine la vechiul nume, Wacker Tirol şi fuzionează cu echipa de liga a III-a WSG Wattens şi obţineîn 2003 locul 1 în Regionalliga West sub numele de WSG Swarovski Wattens/Wacker Tirol. Revine în prima ligă în 2004 doar sub numele clasic de Wacker Innsbruck, dar nu mai joacă un rol important în campionat. În acest sezon se bate pentru a se salva de la retrogradare.

–          Boavista Porto (echipă care alături de Benfica, FC Porto şi Sporting Lisabona a făcut parte în ultimele decenii din „careul de aşi” al fotbalului lusitan) pierde licenţa la sfârşitul ediţieie 2007/2008 pentru presupuse fapte de corupţie. În 2009 retrogradează în liga a III-a unde evoluează şi în sezonul curent, dar în 2013 a câştigat în justiţie procesul intentat federaţiei portugheze şi este posibil să fie reinstalată în prima ligă.

–          Servette Geneva echipă de top 4 din Elveţia, pierde licenţa în timpul ediţiei 2004/2005 şi este exclusă din campionat şi retrogradată în liga a III-a.

Rapid mai titrată echipă română care nu primeşte licenţa

Dintre toate echipele din România care nu au primit licenţă pentru prima divizie, Rapid Bucureşti este de departe cea mai titrată. Palmaresul este următorul:

–          4 titluri de campioană

–          de 14 ori vicecampioană

–          13 Cupe ale României

–          de 6 ori finalistă a Cupei României

–          4 supercupe ale României

–          finalistă în Cupa Europei Centrale în 1940

–          sfertfinalistă în Cupa Cupelor în 1972/73

–          sfertfinalistă în Cupa UEFA în 2005/06

–          câştigătoare a Cupei Balcanice în 1963/64 şi 1965/66

 

Rapid a şasea cădere în „B”

În istoria sa de 90 de ani, Rapidul a retrogradat de cinci în „B”: 1951 (a promovat imediat în 1952), în 1954 (a promovat imediat în 1955), în 1974 (a promovat imediat în 1975), în 1977 (a revenit în 1983) şi în 1989 (a promovat imediat în 1990). Din 1990 „feroviarii” au jucat 23 de ani consecutivi în prima divizie, reuşind în acest interval două titluri de campioană – 1998/99 şi 2002/03 – patru Cupe ale României – 1997/98, 2001/02, 2005/06 şi 2006/07. În 1999, 2002, 2003 şi 2007 a câştigat Supercupa României, iar în sezonul 2005/06 a ajuns în sferturile de finală ale Cupei UEFA. 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.