Reacţia presei ruse la acuzaţia de crime de război la adresa Moscovei

Consiliul de Securitate ONU s-a renuit de urgenţă duminică, la solicitarea SUA, Marii Britanii şi a Franţei, pentru a cere Rusiei să ia decizii “extraordinare” în vederea reintrării în vigoare a acordului pentru încetarea focului în Siria.

“Evenimentele revoltătoare ce au survenit în această săptămână subliniază ceea ce noi spunem de un timp: Rusia este cea care are responsabilitatea de a dovedi că este pregătită şi capabilă să facă gesturi extraordinare pentru a salva eforturile diplomatice menite să reinstituie acordul de încetare a focului, să asigure accesul ajutoarelor umanitare fără piedici şi să creeze condiţiile necesare pentru reluarea negocierilor intersiriene sub egida ONU privind tranziţia politică (către o noua putere la Damasc)”, au arătat cele trei state occidentale membre permanente ale CS ONU.

Potrivit Courrier International, cotidianul rus Kommersant subliniaza că declaraţia a fost semnată şi de Germania şi Italia, ţări care până în prezent “apreciau acţiunile Moscovei într-un mod mai puţin critic decât SUA şi Marea Britanie”. Noul ministru de Externe britanic, Borris Johnson, a acuzat Rusia că “prelungeşte războiul, făcându-l şi mai îngrozitor”. Însă cea mai îngrijorătoare pentru Moscova, potrivit titlului ales de Kommersat, a fost opinia ministrului de Externe francez, Jean-Marc Ayrault, potrivit căruia, “susţinând puterea de la Damasc, Rusia şi Iranul se fac complice la crime de război”.

Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov a declarat într-un interviu pentru Vesti v Subbotu, citat de Nezavisimaia Gazeta, că Rusia era gata să relanseze negocierile de pace, însă doar “pe o bază colectivă, pentru că nu suntem singurii care trebuie să demonstrăm ceva altcuiva, în mod unilateral, pentru că trebuie să demonstrăm că există voinţa seinceră de a separa opozanţii care colaborează cu coaliţia americană de cei din Jabat al-Nusra şi apoi să lichidăm această din urmă organizaţie şi să-i includem pe opozanţi în procesul politic”.

Potrivit Nezavisimaia Gazeta, diplomaţii ruşi şi occidentali nu reuşesc să mai ajungă la un acord. Miniştrii din statele UE şi din SUA consideră că atacul împotriva convoiului umanitar din Alep, pe 21 septembrie, pe care îl impută ruşilor şi sirienilor, este principala cauză a eşcului acordului de încetare a focului.

Rusia a acuzat, pe de altă parte, un atac împotriva armatei siriene loialiste, soldat cu 62 de morţi, pe 17 septembrie, atac pentru care Washingtonul şi-a prezentat scuze Damascului prin intermediul Moscovei.

Experţii citaţi de presa rusă sunt pesimişti. Vladimir Evseev, directorul de departament în Institutul CSI, a spus pentru Nezavisimaia Gazeta că “este puţin probabil, ţinând cont de neîncrederea reciprocă dintre forţele armate ruse şi americane, şi mai ales după ultimele două incidente”, să se ajungă la un nou acord de încetare a focului. “Ce acord mai poate fi încheiat de o administraţie americană pe picior de plecare, care nu are posibilitatea reală de a controla situaţia”, a spus Evseev.

Experţii citaţi de Kommersant au opinii şi mai sumbre. “În cele două tabere au preluat iniţiativa reprezentanţii liniei dure, care sunt pentru război până la capăt”. “Ceea ce se profilează pentru moment este un război de uzură, un asediu de durată al Alepului şi al altor oraşe, cu noi acuzaţii reciproce şi cu deteriorarea în continuare a relaţiilor dintre Rusia şi Occident”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.